Arhitectura lumii – Catedrala din Bourges

0
793

Catedrala din BourgesCatedrala din Bourges

Construcţia catedralei din Bourges, oraş situat în inima Franţei, a început se pare în anul 1195. Având în vedere că documentul care atestă această dată face referire la o construcţie în desfăşurare, este posibil ca lucrările să fi început mai devreme. După unele păreri Bourges este prima din marile catedrale gotice ale Franţei (grup ce include catedralele din Chartres, Reims, Amiens şi Notre-Dame din Paris).

Şi totuşi există două aspecte importante care deosebesc catedrala din Bourges de toate celelalte catedrale franceze din acea perioadă. In primul rând, nu are niciun transept, astfel încât nava este un spaţiu neîntrerupt de la faţada vestică până la absida din partea de est; în al doilea rând, are nave colaterale duble, cele din interior fiind de trei ori mai înalte decât cele din exterior. Rezultatul este o ciudată secţiune în cruce cu nave colaterale exterioare foarte comprimate şi nave colaterale interioare înalte care par mai înguste decât sunt de fapt. Ca biserică cu cinci nave, ea aminteşte de San Pietro din Roma, dar şi de importanta biserică abaţială în stil romanic din Cluny, Franţa.

bourges_interieurCatedrala din Bourges a fost finalizata în jurul anului 1266.

Având în vedere forma complexă a construcţiei, interiorul este extrem de simplu şi ritmat. Cele cinci nave paralele au şaizeci de stâlpi de susţinere care, priviţi de la intrare, creează un efect vizual unitar. Stâlpii navei centrale sunt extraordinar de înalţi. Se ridica la 17 metri de la bază până la punctul de unde încep arcele arcadei. Bolta principală este formată din şase părţi, stâlpii mari. Are cinci coloane adosate, alternând cu stâlpi mai mici (cu trei coloane adosate). Spaţiul pe trei niveluri al navei centrale se repetă pe zidurile din exterior ale navelor colaterale interioare. Prin arcada navei principale se poate vedea încă un nivel care cuprinde o arcadă. Se mai vad triforiul şi ferestrele de la partea superioară. Stâlpii arcadelor principale se repetă pe cealaltă parte a navelor colaterale sub forma unor convexităţi în zid. Această tehnică conferă întregii catedrale un sentiment de continuitate spaţială.

bourges inConstrucţia catedralei s-a încheiat în jurul anului 1266, după această dată fiind făcute modificări importante în colosala parte de vest. Ambele turnuri s-au prăbuşit (la momente diferite), trebuind să fie refăcute. Intre ele s-a construit o rozetă care datează din jurul anului 1390. Capelele dintre contraforturi au fost adăugate abia în secolul al XV-lea. O miniatură a fraţilor Limbourg din manuscrisul Très Riches Heures ne arată catedrala aşa cum era ea la 1485. Ȋn timpul războaielor religioase franceze de la jumătatea secolului al XVI-lea a fost distrusă de protestanţi, existând chiar propunerea de a o demola în întregime; au urmat alte vandalisme în timpul Revoluţiei din 1789, catedrala fiind închinată zeiţei raţiunii. Ȋn ciuda tuturor distrugerilor suferite, catedrala este şi astăzi impunătoare, inspirând respect şi teamă.

 Arhitectura lumii, capodoperele, Will Pryce

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here