Niciun alt castel nu a devenit un asemenea monument al istoriei Germaniei precum Castelul Wartburg. E adevărat că numele său e asociat de obicei cu Martin Luther. El a locuit cândva acolo, dar legendarele concursuri corale de cântăreţi de balade şi festivalul studenţilor germani din Wartburg sunt evenimente care au devenit inseparabil asociate cu el.
Ludwig der Springer Ludovic
Clădirea „Castelul Wartburg” din vârful unei coline de lângă Eisenachul de azi a apărut prima oară în documentele istorice în 1080. Ludwig der Springer Ludovic Cavalerul voia să întărească şi să extindă puterea Ludowingerilor şi a înţeles în curând că această fortăreaţă era un ideal punct strategic de pornire pentru colonizarea regiunii înconjurătoare Thuringia.
După un secol, în 1131, Ludwig al lll-lea a simţit că venise timpul să-şi exprime arhitectonic puterea şi noul statut, înconjurându-se de o curte mai somptuoasă. El a construit un palat romanic cu trei niveluri, iar partea centrală a complexului este şi acum considerată o capodoperă a arhitecturii tradiţionale a castelelor, în spatele arcadelor există un culoar, iar etajul superior adăposteşte o mare sală de banchete în care încap câteva sute de oameni. Este posibil, deşi nedocumentat istoric, ca faimosul concurs de cântăreţi de balade să se fi ţinut prima oară în această sală prin 1206.
Castelul Wartburg a devenit centrul intelectual şi cultural al Evului Mediu.
Ȋn 1190, pe timpul domniei lui Landgrave Hermann I, Wartburgul a devenit centrul intelectual şi cultural al Evului Mediu. Ȋn 1203, poetul german medieval Wolfram von Eschenbach locuia la curtea din Wartburg; Walter von der Vogelweide a preamărit în poezia sa mecenatul lui Hermann I exercitat asupra vieţii intelectuale. Se crede că Hermann I a organizat la Wartburg primul concurs de cântec. Acesta a devenit cunoscut drept concursul cântăreţilor de balade şi a fost inclus de Richard Wagner în opera sa „Tann-hauser”. E posibil ca acest eveniment să fi avut loc cu adevărat, deoarece tradiţii similare de trubaduri la curţile şvabe şi austriece au fost documentate istoric. Frescele magnifice create de Moritz von Schwind în 1854-1855 înfăţişează asemenea concursuri de cântăreţi de balade.
Castelul Wartburg este un reper foarte vizibil cu donjonul înalt care poartă o cruce de circa 4 m înălţime
Frumoasa sală de bal a găzduit multe evenimente celebre. A inclus petrecerea a 500 de studenţi germani care sărbătoreau 300 de ani de la Reforma în 1817. Sala are o acustică remarcabilă şi este azi un loc de concerte important.
Martin Luther a stat la Wartburg.
Faptul că Martin Luther a stat la Castelul Wartburg este absolut sigur. El s-a refugiat acolo la 4 mai 1521 după ce a fost declarat proscris de Dieta de la Worms. A rămas mai multe luni la Wartburg sub pseudonimul „Jnker Jorg”. În acest timp, el a scris pamflete şi cărţi despre reformă; a mai tradus Noul Testament în germană, punând, astfel, bazele Reformei. Luther a introdus interpretarea creştinismului bazată pe Biblie, concentrând atenţia bisericii ale cărei deficienţe se presusupunea că le depăşeşte.
Critica la adresa papalităţii şi a dogmei catolice a dus în la schisma dintre catolici şi protestanţi. Lucas Cranach cel Bătrân a pictat această influentă personalitate religioasă în „Portretul lui Martin Luther ca Junker Jorg”. Acest portret este expus la Wartburg, împreună cu alte lucruri precum primele ediţii ale scrierilor lui Luther şi pamflete ale Reformei.
La 18 şi 19 octombrie 1817, circa 500 de studenţi au venit la Wartburg spre a sărbători 300 de ani de la Reformă şi patru ani de la Bătălia Naţiunilor, purtată lângă Leipzig în 1813. Societatea studenţilor a ars Actul Confederaţiei Germane şi a cerut o Germanie unită şi o constituţie. Festivalul de la Wartburg a devenit o demonstraţie politică şi liberală împotriva reacţionarilor şi primelor manifestări ale naţionalismului german.
Restaurarea a început în cele din urmă în 1838, sub domnia lui Carl Alexander.
Johann Wolfgang von Goethe nu era de acord cu aceşti studenţi impetuoş. Marele poet german (care stătea adesea la Wartburg) l-a îndemnat pe Marele Duce de Weimar să renoveze dărăpănatul castel Wartburg ca simbol al naţiunii germane. Restaurarea a început în cele din urmă în 1838, sub domnia lui Carl Alexander, fiind nu atât reconstrucţia unei fortăreţe medievale, cât materializarea viziunii romantice a Wartburgului ca o curte cavalerească, aşa cum era imaginată în secolul al XlX-lea.
Fortăreaţa a fost extinsă prin adăugarea unui donjon, a turnului porţii şi a a construcţii. Decoraţiunile interioare, completate cu fresce magnifice pictate de Moritz von Schwind, aveau prea puţine în comun cu realitatea dură a vieţii medievale, dar măsura în care Wartburgul reflecta ideile oamenilor din acea vreme reiese din reacţia lui Ludwig al ll-lea după ce a vizitat castelul Wartburg în 1867.
„Acest vis care s-a materializat în piatră”. Asta a spus el, avându-l, cu siguranţă, sursă de inspiraţie pentru Schloss Neuschwanstein (vezi p. 60). Cele mai recente lucrări de restaurare de după anii 1950 au luat în consideraţie şi trecutul medieval al fortăreţei, precum şi modificările din evaluarea trecutului. Într-adevăr, în istoria de aproape 1.000 de ani a castelului se găsesc vestigii din diferite perioade; cele din secolul al XlX-lea sunt acum la fel de importante ca cele mai vechi. Ele reprezintă o anumită perioadă istorică la fel ca rămăşiţele datând din Evul Mediu.
Camera lui Luther şi Sala Reformei
Simplitatea perioadei luterane se reflectă în camera lui Luther şi Sala Reformei. Parterul palatului redă atmosfera romantică a Evului Mediu; Sala de banchete de la nivelul superior reflectă splendoarea anilor de glorie a Germaniei (1871-1873). Toate aceste stiluri diferite arată cât de strâns legat este Wartburgul de istoria Germaniei.
Vedere a curţii interioare. Vogtei cu frumoasa încăpere Luther este pe partea stângă.
Castele şi palate din Europa, Editura Aquila
Jurnal Spiritual