Castelul Loarre – Fortăreța mănăstire

0
500
Această remarcabilă fortăreață-mânăstire se ridică cu mult deasupra peisajului arid al câmpiei singuratice, lângă granița franco-spaniolă și amintește de vremuri nesigure, când creștinii și maurii rivalizau pentru supremație în Spania.

Castelul Loarre - Fortăreța mănăstireCastillo de Loarre se distinge cu greu de la distanță, dar, dacă te apropii castelul pare să răsară dintre stânci. El a fost construit pe locul unui fort iberic, ridicat pentru a asigura securitatea împrejurimilor. În secolul al X-lea, actualul complex era deja un important bastion de apărare împotriva maurilor, fiind una dintre cele mai vechi fortărețe din Spania. Căzut în mâinile maurilor în 1605,  castelul a fost însă recucerit în foarte scurt timp. El a fost extins și fortificat și mai mult, ca să nu mai poată fi cucerit. Apoi s-au mai construit o mânăstire și o capelă în interiorul fortificațiilor defensive.

Această capelă de fortăreață a fost construită pe o pantă. Pe partea care dă spre pantă ea are doar două etaje, însă există trei în interior. Fațada exterioară este decorată cu frize orizontale, având o linie de demarcație care indică înălțimea diferitelor etaje. Ferestrele sunt încadrate de coloane. Deasupra portalului de la intrare se află o reprezentare a Judecății de Apoi, din care, din păcate, s-a păstrat doar partea de jos. Absida este detașată din naosul principal al capelei; ea este încadrată de semi-coloane și de arce ale pereților.

Fortăreața  a fost reședința preferată a regilor din Aragón.

Regatul a înflorit, iar Loarre a devenit un centru prosper. Picturile murale și basoreliefurile descoperite de curând în așa-numitul apartament al reginei reflectă rolul important  jucat de castel la acea vreme. Faima sa nu a rezistat prea multă vreme. Regele Sancho I Ramírez a construit o altă mânăstire-fortăreață în Montearagón. Acesta i-a mutat pe călugării de la Loarre în noul așezământ. Marile fortificații cu zece turnuri de veghe, donjon, apartamente rezidențiale și capelă au fost construite în întregime în secolul al XIII-lea. Când spaniolii au recucerit Peninsula Iberică, necesitatea apărării regiunii a încetat însă, iar castelul Loarre și-a pierdut mult din importanță.

Castele și palate din Europa, Ulrike Schober

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.