Farmecul și savoarea cartofilor prăjiți

0
189
cartofi prăjiți

Cartofi prăjiți – Savoarea și gustul lor bun, aparte, de neuitat. Cercetări asupra influenței cartofilor prăjiți asupra sănătății. Cât de mulți putem mânca fără să ne îmbolnăvim. Care este țara unde s-au inventat?

Cartofii prăjiți – „Gastronomia este arta de a folosi hrana pentru a crea fericirea” (Theodore Zeldin)

Ascultând înregistrarea din 4 ianuarie a emisiunii „Muguri de lumină” de la Radio Jurnal Spiritual, în care s-a abordat și tema celor mai scumpe mâncăruri, am notat următorul gând, rostit acolo: „Cele mai bune mâncăruri sunt cele care sunt pe gustul nostru. Cele care ne amintesc de familie, bunici, copilărie”. În general, de momente frumoase, clipe și senzații de neuitat. Cele pe care le mănânci cu plăcere și care îți desfată simțurile. Întâmplător sau nu, astăzi am avut la masă cartofi prăjiți și am hotărât că, în ciuda tuturor celor spuse împotriva acestui dish, în ciuda tuturor mâncărurilor mai mult sau mai puțin sofisticate, pe care le-am gustat în timp, aceștia rămân în topul preferințelor mele.

Citiți și Tradiționalul “fish and chips”, în pericol din cauza încălzirii globale.

Mi s-a format un fel de reflex condiționat și, precum câinelui lui Pavlov, mi se deschide apetitul doar la auzul numelui: cartofi prăjiți. Clopoțel!. Nu fierți, nu copți, ci prăjiți. Cu brânză rasă deasupra, cu mujdei de usturoi sau cu o salată verde cu lămâie și ulei de măsline. Sau simpli, presărați cu sare. Sau cu două ochiuri moi lângă. Sau cu… orice îți place. Eu n-am cunoscut până acum pe cineva căruia să nu le fie pe plac. Sunt deliciul copiilor. Adulții o numesc „plăcere vinovată”. La nivel mondial sunt în topul celor mai cerute feluri de mâncare. În ciuda renumelui de „mâncare nesănătoasă”, oamenii o cer și o savurează. Specialiștii în nutriție o pun la zid, comercianții o iubesc pentru că le aduce profit, clienții o adoră.

Studii ce arată influența cartofilor prăjiți asupra sănătății

Pentru că orice este prea bun are și unul sau mai multe puncte slabe, voi prezenta ce spun oamenii de știință despre acest aliment, care, preparat termic prin prăjire și consumat abuziv (peste trei porții săptămânal), devine aproape toxic. Așadar, ce face cartofii prăjiți atât de nocivi? În procesul de prăjire se formează substanțe dăunătoare – acrilamida și acizii de tip trans. Printr-un consum exagerat, grăsimile trans cresc colesterolul rău, de tip LDL, și micșorează forța de ripostă a sistemului imunitar în fața factorilor agresivi.

Despre acrilamidă puteți citi și aici.

Site-ul Medical News Today publică regulat rezultatele unor cercetări și studii medicale, menite să aducă lumină asupra diverselor afecțiuni cu care ne confruntăm și a cauzelor care le declanșează. Este și cazul celui mai recent studiu despre cartofii prăjiți, care constituie tema articolului „Prin consumul de cartofi prăjiți poți dubla riscul de deces prematur”.
Luigi Fontana de la Universitatea de Medicină a Universității din Brescia a coordonat, alături de colegii săi, un studiu cu 4440 de adulți din SUA, din care s-au tras următoarele concluzii:

  • consumați în cantități mari, mai mult de patru porții pe săptămână, măresc riscul de hipertensiune arterială și boli cardiovasculare;
  • pe termen lung au consecințe negative asupra calității vieții și stării generale de sănătate;
  • consumul lor crește riscul de sfârșit prematur al vieții;
  • consumul lor regulat crește riscul de diabet de tip II;
  • grăsimile trans din compoziția lor măresc nivelul colesterolului rău;
  • printr-un consum frecvent se mărește riscul de apariție a cancerului mamar sau de colon, în principal;
  • sunt cauza multor cazuri de obezitate;
  • scad rezistența și capacitatea de ripostă a sistemului imunitar;

Unde s-au inventat cartofii prăjiți?

Știind toate acestea, ne putem liniști, făcând alegeri în cunoștință de cauză. Dacă nu abuzăm, nu consumăm în exces, pericolul e departe. Atenție! Nu-i consumați noaptea, înainte de culcare și aveți grijă să-i prăjiți întotdeauna în ulei proaspăt. Chiar dacă rămâne clar, uleiul reîncălzit este toxic. Și încă o informație utilă! Două țări își dispută brevetul de invenție a cartofilor prăjiți: Franța și Belgia. Prima pare să câștige teren, cu cele mai multe dovezi aduse (chiar au și numele „french fries”). În rest, ce-aș putea să vă urez, poftă bună, sănătate și sărbătoare frumoasă!

Doamne ajută!

„Mănâncă numai alimente care fac să te simți bine.” (Louise L. Hay)

Mihaela Mușetescu

V-ar putea interesa și Ce alimente ne provoacă foamea în loc să o potolească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.