Cărți de suflet: “Lumea Sofiei” sau o generoasă porție de înțelepciune

0
341
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

vara

O scrisoare cu un bilețel misterios pe numele unei adolescente, lăsată în cutia de scrisori. Și o întrebare: “Cine ești tu?”

O întrebare aparent banală, dar la care mulți dintre noi nu sunt în stare să răspună nici la vârsta senectuții fără a se agăța de mirajul statutului social. O întrebare la care Sofia Amundsen, o fetiță de doar 14 ani, reușește să ofere o perspectivă captivantă.

“Sunt acum pe lume, se gândea ea. Dar într-o zi am să dispar. Există vreo viață după moarte? (…) Nu era nedrept că viața avea odată un sfârșit?”

Sofia dă răspunsuri juvenile, dar în aceeași măsură de o profunzime care să te facă să vrei să o însoțești pe drumul cunoașterii. Redau mai jos o frântură elocventă în acest sens: “De-abia când ajunse să simtă în toată ființa ei că într-o zi avea să dispară fără urmă, înțelese cu adevărat cât de nesfârșit de prețioasă era viața. Era ca cele două fețe ale unei medalii, o medalie pe care o tot întorcea și o învârtea de pe o parte pe alta. Și cu cât mai mare și mai limpede era o față a medaliei, cu atât mai mare și mai limpede era cealaltă. Viața și moartea erau două fețe ale aceluiași lucru.

Nu poți să trăiești experiența faptului că exiști, fără să trăiești înacelași timp și conștiința faptului că trebuie să mori, se gânea ea. Și e la fel de imposibil să te gândești la faptul că va trebui să mori, fără să te gânești în același timp cât de fantastică este viața”.

Și totuși “Lumea Sofiei” nu este o carte care să vorbească despre moarte sau în care întrebările existențiale să provoace dureri de cap, ci o adevărată aventură care poate iniția pe orcine, chiar și pe cel mai încăpățânat tânăr rebel ori pe un adult apatic, în… filosofie.

Este o lectură recomandată la orice vârstă, pentru că oricât de maturi ne-am putea crede, copilul din noi va fi mereu dornic de cunoaștere, iar autorul, Jostein Gaarder, transformă căutarea înțelepciunii într-o aventură fascinantă și imprevizibilă.

Chiar dacă pe alocuri ai putea crede că acțiunea trenează, te trezești mereu surprins, iar răsplata pentru fărâma de răbdare este chiar o felie consistentă din istoria filosofie, iar sentimentul este, deși n-ai spune asta până nu citești cartea, unul mai mult decât motivant. E o adevărată bucurie.

Aș putea spune că este una dintre acele cărți care are puterea de a-ți influența decisiv destinul, dacă îți pică în mână la vârsta la care Sofia, personajul principal din roman, trăiește această aventură a cunoașterii.

Eu am descoperit cartea la ceva vreme după ce am terminat liceul și pot spune cu mâna pe inimă că lectura ei mi-a adus o mare satisfacție, odată pentru modul în care scriitorul norvegian știe să își transpună cititorul în poveste, iar pe de altă parte pentru felul accesibil în care creionează istoria filosofiei europene, de la antici la cei din epoca noastră, inclusiv Ionesco, într-un limbaj accesibil oricărui adolescent.

Și deși nu mă număram printre iubitorii filosofiei, chiar dacă unele din lucrările filosofilor pe care Jostein Gaarer îi amintește nu-mi erau străine, cartea asta mi s-a lipit de suflet și m-a făcut să văd lucrurile și dintr-o altă perspectivă.

Așa se face că atunci când întâmplarea mi-a scos ulterior în cale vreo lucrare de filosofie să o tratez cu mult mai mare atenție decât o făcusem până atunci. Mai mult, mi-am promis să revin la “Lumea Sofiei” și mărturisesc că de câte ori am mai răsfoit-o apoi am găsit noi și noi motive de bucurie.

De la filosofii naturii (Thales, Anaximandros, Anaximene, Parmenide, Heraclit, Empedocle, Anaxagoras), la Democrit și Oracolul din Delfi, ajungând la Herodot, Tucidide și Hipocrate.

Istoria continuă apoi cu sofiștii și Protagoras, ajungând până la ideile lui Socrate și învățăturile lui Iisus ca să afli că lucrul cel mai înțelept este să știi că nu știi…

Urmează apoi Acopole, Areopagul, Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan și Platon cu a sa Republică și dorul după adevărata locuință a sufletului.

Aristotel și Elenismul, plus filosofii din Evul Mediu, printre care Sf. Augustin și Sf. Toma d’Aquino, ce te ajută să înțelegi că a străbate o parte din drum nu este același lucru cu a rătăci drumul.

Cartea trece apoi în revista Renașterea cu pleiada sa de filosofi care erau în aceeași măsură artiști de geniu și oameni de știință redutabili, dar și perioada Barocului, cu a sa țesătură de vise.

Descartes, Spinoza, Locke și Montesquieu, Hume, Berkeley, Bjerkely, completează lista gânditorilor până la Iluminism și Kant.

La rând vin filosofii marcați de Romantism, care pentru unii sunt doar scriitori de basme, iar Hegel, Kierkegaard, Marx și Engels, dar și Darwin cu adepții săi, sunt tratați în capitole distincte.

Firește, Freud nu putea lipsi din istoria filosofiei, iar autorul nu l-a neglijat în niciun chip. La fel cum nu a făcut nici cu filosofii din epoca noastră, de la Nietzsche, Sartre sau Simone de Beauvoir, până la Ionesco sau Gombrowicz.

Cine însă îi călăuzește Sofiei drumul în lumea filosofiei, în care mirarea stă la loc e cinste? Ei bine, la această întrebare ofer doar un indiciu: Alberto Knox.

Și încă ceva, romanul este atât de bine structurat, încât atunci când vrei să revezi doar un episod din toată istoria filosofiei, poți să îl identifici rapid în capitolul aferent, fără să mai pierzi timpul, într-o manieră care întrece până și intens accesatul Google. Căci, oricât am filosofa noi, pentru secolul vitezei în care ne aflăm, timpul este extrem de important, indiferent dacă știm sau nu să îl prețuim.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here