Românii, invitaţi să scrie “Cartea copilăriilor”: “Talentul literar nu este obligatoriu, dar sinceritatea, da”

0
209

Cartea copilăriilorRomânii sunt invitaţi să scrie un text pentru “Cartea copilăriilor”, o antologie coordonată de Dan Lungu şi Amelia Gheorghiţă, în care vor fi cuprinse întâmplări semnificative din anumite perioade, formându-se astfel o colecţie de emoţii şi amintiri, amuzante sau dureroase, din perioada copilăriei.

“Cartea copilăriilor” va fi “un compendiu al inocenţei, prospeţimii şi spontaneităţii; al trăirilor intense şi a imaginaţiei neîngrădite; al uimirilor descoperirii lumii”, se arată pe pagina de Facebook a acestei antologii, scrie Mediafax.

În “Cartea copilăriilor”, coordonată de Dan Lungu şi Amelia Gheorghiţă, poate scrie oricine crede că are un episod interesant de povestit, din perspectiva copilului sau a părintelui, “căci rememorarea copilăriei este unul dintre cele mai frecvente, autentice şi democratice acte omeneşti”.

“Talentul literar nu este obligatoriu, dar sinceritatea, da”, se mai arată pe pagina de Facebook.

“Aşa cum spune şi titlul, suntem de părere că nu există o copilărie standard. Ea e văzută şi trăită diferit de-a lungul istoriei, în spaţii geografice şi sociale diverse. De aceea, fiecare copilărie are ceva special şi preţios. Nu doar pentru cel ce trăişte copilaria, ci şi în context mai larg… Chiar dacă, poate, se referă la aceleaşi lucruri: jocuri şi jucării, locuri şi momente speciale; sărbători şi distracţii, călătorii şi tabere; prieteni, vecini şi colegi; muzică şi lecturi, relaţiile cu fraţii, părinţii şi bunicii; emoţii şi pasiuni, obrăznicii şi întâmplări riscante; şcoala, evenimentele de familie, animalele de companie; hobby-uri şi multe alte lucruri”, se mai arată în descrierea proiectului literar.

“Cartea copilăriilor” se vrea, în egală măsură, o serie de documente subiective, personale.

Ea trebuie să vorbească indirect despre epoci, mentalităţi sau evenimente istorice. Ele pot fi citite pentru a retrăi farmecul copilăriei, dar şi în folosul studiilor din domeniul ştiinţelor sociale.

Textele, de maximum 8.000 de semne, pot fi trimise până la data de 1 martie 2015. Cele selectate vor fi publicate într-un volum colectiv, care va apărea la o editură importantă. Textele care sosesc până pe 15 ianuarie 2015 au şansa de a intra şi în revista Dacia Literară, a Muzeului Literaturii Române Iaşi.

Persoanele interesate pot trimite textele la adresa de e-mail [email protected] sau pe pagina de Facebook a antologiei, www.facebook.com/carteacopilariilor, unde se şi găsesc mai multe informaţii despre acest proiect.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here