Din bucătăria româneacă veche: Carne de pui în aspic și Salam de ciocolată

0
257

salam de ciocolatăÎn această săptămână vă propunem Carne de pui în aspic și Salam de ciocolată – două rețete apetisante.

Rețetele au fost publicate în volumul ”Bufet rece și cofetărie” (1936) scris de doamna Lucreția Dr. Opreanu, profesoară de gospodărie la Liceul ”Regina Maria” din Cluj, licențiată în științe, informează Agerpres.

Carne de pui în aspic

Cantități: 3 pahare apă, 1 pahar vin alb, 1 ceapă întreagă, 1 rădăcină de pătrunjel, 1 frunză de dafin, 1 linguriță boabe de piper, 1 lămâie tăiată în bucăți cu coajă cu tot, dar curățită de sâmburi, 1 puiu curățit de oase și tăiat în bucăți, sare necesară.

Cele amintite mai sus afară de carne se pun în cratiță. Cratița se acopere și se lasă să fiarbă.

După câteva clocote, se adaugă carnea, se acopere și se fierbe. Când e fiartă se scoate pe farfurie, se toarnă deasupra ei suc de lămâie și se desface de oase. Zeama se strecoară, se pune din nou în cratiță, se adaugă 8 foi de gelatină albă înmuiată în apă rece și stoarsă bine.

Se pun 4 albușe de ou bătute spumă tare și se amestecă mereu cu telul cinci minute. Se filtrează.

Jumătate din aspic se pune în formă udată cu apă și se dă la gheață să se întărească.

După ce s ‘a întărit, cine dorește, garnisește forma după plac, cine nu, așează bucățile de carne, peste ele toarnă restul aspicului (rece) și se dă din nou la gheață. Înainte de a se servi, se răstoarnă forma pe farfurie. Pentru a se deslipi ușor de ea, forma se învelește în șervet udat cu apă fierbinte dar stors bine. Servim cu sos rece.

Salam de ciocolată

Cantități:

  • 250 gr. ciocolată Suchard din cea preparată cu unt de cacao
  • 2 linguri obișnuite de apă fierbinte
  • 2 ouă întregi
  • o jumătate de kg. zahăr praf
  • o jumătate de kg
  • nuci tocate foarte mărunt
  • 100 gr. citronadă
  • 70 gr. migdale opărite, curățite de coajă și tăiate în felii lungi

Ciocolata rasă pe răzătoare se amestecă cu apa, se adaugă zahărul, ouăle, nucile, citronada tăiată felii, migdalele, și se frământă ușor. Se pune pe o planșetă pudrată bine cu zahăr praf și se dă formă de salam. Salamul se învelește într ‘o hârtie albă și se lasă la loc rece cel puțin 24 de ore. Se servește tăiat în felii.

Cantitatea se poate reduce la jumătate.

Descoperiți mai multe rețete la rubrica Stil de viață.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here