Care sunt scopurile principale ale celor căsătoriţi, în căsnicia lor?

0
178

Care sunt scopurile principale ale celor căsătoriţi, în căsnicia lor? De ce aceste „două jumătăţi” se fac „una” şi devin, după cuvintele Arhimandritului Ioan (Krestiankin), „un singur om armonios”?

Conform Tradiţiei Părinţilor, căsătoria este o Taină: „uniune a dragostei, a păcii, a bunăstării şi a iubirii interioare a soţilor”. Cuvântul „bunăstare” are aici un înţeles foarte larg, desemnând sentimentul de plăcere, bucurie, fericire şi comuniune cu aproapele, cu cel drag.

Acest sentiment este cel mai important indiciu al unei iubiri depline. „Adevărata căsătorie este victoria fiecăruia dintre cei doi asupra sinelui şi asupra orgoliului personal”.

De asemenea, după părerea Sfântului Ioan Gură de Aur, căsătoria a fost lăsată de Dumnezeu pentru ca „întotdeauna să fie plinită neputinţa oamenilor, care este cauzată de păcat şi de moarte”. Însă naşterea de copii nu este scopul principal al căsătoriei. Mai important este să fie dezrădăcinate lipsa abstinenţei şi desfrâul, să fie stins „focul care aprinde firea”.

Căsătoria este chemată să satisfacă necesitatea firească în unirea trupească, aceea care este aşezată de către Creator în natura umană şi care este parţial deformată după căderea în păcat (v. cap. II).

Marele învăţător al Bisericii se bazează pe epistola Apostolului Pavel: Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său (I Cor. 7, 2).

Nu este spus „pentru naşterea de copii”, ci „fiţi împreună, pentru ca satana să nu vă ispitească”. De fapt, aceasta este o permisiune, nu o poruncă. Continuând ideea, Apostolul nu impune condiţia: „dacă vreţi să aveţi copii”. El spune clar: Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă (I Cor. 7,9).

Subliniem că Sfântul Ioan a trăit în secolul IV, în timpul unei destrăbălări generalizate, când familia creştină era încă nesocotită. De aceea el privea căsătoria ca pe un mijloc legal de a întări moralitatea socială. El nu supunea soţii unor îngrădiri anume şi nu vorbea despre scopurile superioare ale căsătoriei. Nu este exclus ca el să fi considerat acest lucru greu de realizat pentru creştinii care-l înconjurau.

Dar oare timpul nostru este mai evlavios decât Constantinopolul secolului IV, acolo unde se afla scaunul episcopal al Sfântului Ioan? Lumea laică, mai ales cea occidentală, nu se ruşinează acum să se numească sus şi tare postcreştină. Hristos îi este inutil acesteia, iar evlavia nu se încadrează în concepţia actuală despre lume.

Neopăgânii contemporani sunt într-un fel mai îndepărtaţi de Biserică decât păgânii primelor veacuri. Înseamnă că şi pentru noi învăţăturile Sfântului Ioan sunt, ca şi mai înainte, actuale şi acceptabile.

“Păcatele tinereţii şi sănătatea familiei”, K. V. Zorin. Traducere din limba rusă de Eugeniu Rogori. Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2010