Caragiale – Simplificarea înseamnă bogăție de semnificații – Scriitori mereu actuali

0
97

Caragiale scriitorI.L. Caragiale – Unul dintre cei mai mari clasici români – Patosul lucidității și al adevărului – Tipuri umane evidențiate în „Momente și schițe” – Să nu ne uităm valorile! Pe când reabilitarea muzeului din comuna I.L. Caragiale?

Caragiale și realismul în literatură

Caragiale se înscrie în rândul marilor clasici, alături de Eminescu, Creangă și Slavici. În ceea ce privește dramaturgia, el continuă tradiția înfiripată prin teatrul lui Vasile Alecsandri. Valoarea operelor sale a determinat, însă, critica să îl considere creatorul dramaturgiei românești. Opera sa, în ansamblu, prezintă două universuri: unul comic și unul tragic. În cadrul prozei, prin intermediul schițelor, Caragiale prezintă o lume pitorească, lărgind orizontul uman și social. El evocă viața Bucureștiului, saloanele mondene, berăriile, birourile, agitația străzii sau îmbulzeala veselă de moși.

În schițe traiectoria oamenilor este previzibilă, șansele de ascensiune sunt limitate, dependente de puterile restrânse ale personajelor. Coordonata principală a schițelor – așa cum remarca Șerban Cioculescu – este ironia usturătoare, obținută prin oferirea senzației de apreciere, de admirație integrală sau printr-o politețe adusă până la umilință. Descifrarea subtextului oferă imaginea paradoxală a construirii unei situații, simulându-se permanent contrariul unui sentiment.

Ca orice scriitor realist, Caragiale este dominat de patosul lucidității și al adevărului și, de aceea, urmărește omul, felul în care acesta se mișcă și vorbește, dar și mediul în care el se dezvăluie. Predilecția lui se îndreaptă către înalta societate, către mahala, dar, mai ales, către pătura de mijloc, mica burghezie, alcătuită din funcționari publici sau gazetari. Scriitorul urmărește procesul dizolvării personalității și înjosirea condiției umane. Momentele sunt astfel alese pentru a surprinde evident originea personajelor.

Tipuri umane la Caragiale

Realismul se concretizează în crearea unor tipuri umane, cum ar fi moftangiul, al cărui semn de recunoaștere este debitarea locurilor comune și a cărui gândire se închistează în formule prestabilite. Sub semnul pretențiilor aristocratice se așază  moftangioaica, care prin prezență naște ridicolul. Între comic și tragic, ca tip uman, se situează funcționarul pentru care funcția nu se cristalizează decât în rostul ambiției de parvenire. Chefliul și scandalagiul aduc în prim plan deruta provocată de o societate a jocului de culise și implicațiile ei sociale și morale. Lipsit de substanță și agitându-se fără rost este studentul. El preferă gălăgia, care naște , prin compromis, profitul, spre deosebire de un alt tip uman, zăpăcitul, aflat mereu în confuzia pe care o răspândește și în jur.

Prin fină ironie, prin atitudine fals conciliatoare, scriitorul transpare mereu în spatele personajelor și al replicilor. De fapt, critica avea să observe că simplificarea pentru Caragiale înseamnă bogăție de semnificații. Comicul este unul provenit în primul rând din derularea situațiilor, din raportul stabilit între esență și aparență sau din alegerea numelor proprii.

Savuros este însă și comicul de limbaj, oferit de formule-tip, formule de uz public, exprimarea în stil telegrafic. Automatismul personajelor pare să se îndrepte dincolo de fire și autorul împinge conștient scriitura pe treptele iluzorii ale nonsensului (a se vedea „Căldură mare”). Imaginea este aceea a unui univers întreg, dominat de dezorientare și criză. Lumea, pe care o creează după o fină observație, elimină orice încercare de subtilitate și inteligență. Ea apare tot atât de schematică, cum sunt și personajele care o reprezintă.

Caragiale va pune absurdul ]n lumina unui comic necruțător. Perspectiva satirică este asupra unui mecanism social care duce umanitatea la stereotipie. În literatura universală fenomenul cunoaște complicații psihologice și se îndreaptă către parabolă în cazul unor scriitori ca Andre Gide sau Kafka.

Caragiale casaCaragiale casa 1Să nu ne uităm valorile! Pe când reabilitarea muzeului din comuna I.L. Caragiale?

Astăzi, lumea l-a uitat pe Caragiale, cum a uitat de multe alte valori pe care le-a dat neamul românesc. Poate numai câteva comedii mai stârnesc zâmbete pe chipurile iubitorilor de teatru, fiindcă nici să râdem din toată inima nu mai știm, parcă. Venind de la Ploiești spre Târgoviște, în comuna I.L.Caragiale, undeva, pe dreapta, e o casă ce face notă discordantă cu cele din jur. Este nelocuită, neîngrijită, dar are o pancartă mare pe ea cu numele marelui Caragiale. Doar grădina este pusă la punct și frumos înflorită.

Această casă este locul unde s-a născut și a copilărit. Nimeni nu oprește să o viziteze pentru că nici nu-i nimic de vizitat. Este împrejmuită de un gard cu zăvor și închisă cu un lacăt ruginit. Mă întreb, oare nu era normal să fie un muzeu primitor și educativ acolo? Un muzeu prin care să arătăm că prețuim încă oamenii de calitate. E o idee, nu-i așa? A bon entendeur, salut!

Vă invit să citiți și alte articole pe teme literare accesând acest link.
V-ar mai putea interesa și Basmul – dezvoltă imaginația copiilor.

Mihaela Mușetescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here