Ce fiinţă sărmană este acel bărbat care nu se poate ridica singur! – DANIEL
Caracterul este ordinea morală privită prin prisma firii personale… Oamenii de caracter sunt conştiinţa societăţii căreia îi aparţin – EMERSON
Caracterul este forţa motrice cea mai însemnată a lumii. În întruchiparea sa cea mai nobilă, el reprezintă firea omenească în aspectul ei cel mai distins, căci exprimă tot ce este mai bun în om.
Oamenii eminenţi în toate împrejurările vieţii, bărbaţi ai acţiunii, ai dreptăţii, bărbaţi cu principii nobile şi cu tendinţe cinstite, sunt onoraţi de toată lumea. Este natural să te încrezi în asemenea oameni şi să-i imiţi. Tot ce este bun în lume este menţinut de ei şi fără ei viaţa n-ar merita să fie trăită.
Este drept că geniul provoacă totdeauna admiraţia; caracterul însă îşi creează o atmosferă de respect. Geniul este mai mult un produs al intelectului, iar caracterul al inimii. Şi, în viaţă, inima este aceea care joacă un rol mai mare. Oamenii de geniu formează, într-o anumită măsură, intelectul societăţii, pe când cei de caracter reprezintă conştiinţa ei. Şi în timp ce primii sunt admiraţi, oamenii se străduesc să-i imite pe cei din urmă.
Oamenii mari sunt totdeauna excepţii, iar transcendenţa lor nu poate fi stabilită decât pe cale de comparaţie. De fapt, însă, cercul de activitate al celor mai mulţi este atât de redus, încât numai foarte puţini dintre ei au posibilitatea să-şi afirme capacitatea. Fiecare are posibilitatea să-şi manifeste cinstea şi spiritul de dreptate. Oricine poate face uz de darurile sale fără să abuzeze de ele. El se poate strădui să ducă o viaţă perfectă. Poate să fie sincer şi drept, chiar şi în lucrurile cele mai neînsemnate, într-un cuvânt, poate să-şi facă datoria în acea sferă care i-a fost hărăzită de soartă.
„Fii om de caracter!…”, Samuel Smiles. EDIŢIA II-a , CUGETAREA, București
Jurnal Spiritual
