Canoanele sunt valabile ca nişte mari faruri de orientare

0
151
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

spovedanie4_0– Astăzi, când creştinii nu mai pot ţine după Sfintele Canoane postul şi viaţa morală, în ce condiţii îi putem împărtăşi?

– Creştinii trăiesc şi ei momentele lor istorice şi nu sunt lipsiţi de dorinţe şi de grijile vieţii, dar sâmburele de adevăr ce există în om nu se poate să nu răscolească acea voce a fiinţei superioare din ei, conştiinţa. Nu cred că există vreun creştin care să nu aibă un sentiment suspendat de tresărire şi să nu se închine când aude bătaia clopotelor, care e legată de o tradiţie religioasă sau de vreun eveniment deosebit. Creştinul ştie (cu acea scânteie divină din el) că acest sunet sobru, sacru şi pătrunzător al clopotelor, conform unui dicton latin, sintetizează astfel menirea lor: „Vivos voco, mortuos plango, fulgura frango” (cheamă pe cei vii, plâng pe cei morţi şi alungă fulgerele).

Canoanele rămân valabile ca nişte mari faruri de orientare, să se vadă mai ales gravitatea păcatelor,   ele având însemnările şi subînsemnările lor, dar trebuie cunoscut că au şi elasticitatea lor. Lupta mare este să-i vindeci rana, nu să-l laşi singur ani întregi, fără marile haruri ale Sfintelor Taine. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „«Dar, zici tu, i-au şi dat un timp destul de îndelungat ca pedeapsă». Cât timp, spune-mi? Un an, doi sau trei? Dar eu nu caut la mulţimea timpului sau a anilor, ci la îndreptarea sufletului. Aşadar, aceasta să mi-o arăţi: dacă acel păcătos s-a umilit, dacă s-a schimbat, şi atunci totul s-a făcut; iar dacă nu este aceasta, apoi nici de un folos nu-i este timpul cel îndelungat. Căci nici noi nu căutăm dacă rana a fost legată pe timp îndelungat, ci dacă legătura a folosit cu ceva. De cumva a folosit şi într-un timp scurt, să nu o mai pui; iară de nu a folosit cu nimic, apoi şi după zece ani pune-o, şi acesta să-ţi fie hotar al dezlegării rănii: câştigul sau vindecarea celui legat”.

Să-l faci deci să ajungă la o cunoştinţă de sine şi să intre singur în marile bogăţii ale harurilor cereşti. Şi să ştie că venirea Mântuitorului şi pogorârea Lui până în adâncurile mizeriei omeneşti, au fost „nu ca să anihileze făptura sa, ci pentru ca s-o transfigureze”. Că marea Jertfă a Mântuitorului s-a făcut pentru ca să fim iertaţi prin pocăinţă de toate păcatele. Iar el, creştinul, să rămână într-o mare nădejde fără să se teamă, căci: „nicio nenorocire nu înseamnă ceva, şi nimic nu este pierdut atâta timp cât credinţa rămâne în picioare, cât timp capul se ridică din nou, şi cât timp sufletul nu abdică”.

Nu trebuie apăsat pe o prelungă nevoinţă prin canonisire, ci mai mult pe o intensitate a ei. Nu timpul poate decide, ci calitatea vieţuirii, printr-o continuă dispoziţie sufletească, nedând loc la amărăciuni opace; printr-o sinceră şi apăsată părere de rău, care-i va aduce o mai adevărată smerenie, atât de primită spre iertare şi atât de binefăcătoare spre viziuni noi şi descoperiri mai presus de raţiune omenească. Cu acestea îmbogăţeşte dragostea lui Dumnezeu pe omul smerit, mai degrabă decât pe cel încorsetat într-o întristare şi aspră nevoinţă.

Domnul Iisus Hristos se dăruieşte mai cu plăcere unei inimi rănite, dar căite şi smerite, decât unei inimi postite şi rugate, dar care, îşi cere dreptul… „Nici văduva şi nici fecioara n-au altă treaptă în cer decât aceea pe care o fixează umilinţa lor.”

 Miniatis: „Spiritul omului nu-şi poate întinde aripile aici pe pământ dacă nu se simte înconjurat de iubire, veşnicie şi nemărginire”.

-Duhovnicul care face pogorământ la Sfânta împărtăşanie şi nu canoniseşte după asprimea Sfintelor Canoane, se poate mântui?

-De la început să se ştie că aceste pogorăminte – ce se fac ca să se poată omul împărtăşi cu Sfintele Taine nu într-un timp prea îndelungat cum spun unele canoane la unele păcate mai grele – se fac cu multă şi smerită chibzuială, şi cu acoperirea tot a unor canoane: 74 al Sfântului Vasile cel Mare; 102 de la Sinod VI Ecumenic;  al Sfântului Grigorie de Nissa, şi cu îndemnurile pline de duh ale Sfântului Ioan Gură de Aur, cu, experienţa multor Sfinţi Părinţi, care înţeleg că întreaga Sfântă Scriptură este o dulce şi frumoasă Armonie. Chiar dacă aceşti Sfinţi Părinţi nu au canoane date, nu sunt totuşi căldicel sau împietrit, când e vorba de lucruri mari. Se spune că cerbul pentru două lucruri nu aleargă bine: când e prea gras, sau când e prea slab. Adică nevoinţă multă s-ar putea să-1 slăbească, şi nepăsarea sau neangajarea s-ar putea să-l îngraşe pe fiul tău.

Să se mai ţină cont că fiecare ins are particularitatea lui, deci vei avea în vedere cât poate el purta.

Dar oricum lucrul cel mai de valoare, de care trebuie să se ţină cont este: „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. Acesta-i marele punct de plecare, părinte duhovnic, şi acesta-i răspunsul la întrebare. Şi nu numai că nu vei fi certat de Biserică sau de Dumnezeu, ci ti se va socoti ca o mare înţelepciune dacă ai reuşit să trezeşti în fiii tăi bunătatea creştină.

Nu va fi nimic uşor de nu va fi bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu şi rugăciunile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu cu noi cu toţi.

– Cât timp opriţi de la Sfânta împărtăşanie pe cei ce fac avort? Dar pe cei ce fac desfrânare şi adulter? Dar pe cei ce practica paza şi nu vor să nască copii?

-În cuprinsul Canonului 4 al Sfântului Grigorie de Nissa se spune: „Când unul din neştire îşi va cunoaşte păcatul şi se va mărturisi de bună voie arătând căinţă, să i se aplice canonul cu iubire de oameni”…

Pravila Bisericească – Sachelarie – spune: „pentru cei sârguincioşi spre pocăinţă şi viaţa lor înclină spre mai bine, stă în puterea celui ce aplică canonul, ca pentru folosul Bisericii să scurteze timpul ascultării şi să-i aducă la întoarcere mai curând, şi tot acesta poate a-i prescurta timpul şi a-i împărtăşi mai curând. Că precum este oprit a arunca mărgăritarul înaintea porcilor, tot aşa necuviincios este a lipsi de cinstitul Mărgăritar pe omul cel de curând curăţit”.

Şi pentru că sunt întrebat cum aplic eu canoanele, răspund că din început îl pun pe om în cunoştinţă de cauză. Arăt (anume cu pravila în mână), să vadă şi să ştie cât este de grav păcatul lui. Arătându-i aceasta îl încurajez şi consider prima săgeată binefăcătoare în inima lui, şi-mi dau seama că necunoscând lucrul (păcatul), 1-a făcut cu uşurinţă, căci neştiinţa este cea mai de seamă pricină care pregăteşte calea adevăratei pacatuiri. Sfântul Agaton zice: „Rădăcina tuturor răutăţilor este nÎeştiinţa”.

În canonisire efectiv am procedat cu teamă, ar am ţinut cont de toate sfaturile uşurătoare aratate mai sus, şi altele încă. Am canonisit pentru avort trei ani oprire de la Sfânta împărtăşanie1. Dacă au făcut farmece şi fără circumstanţe uşurătoare, mai mult de trei ani. Dacă au omorât prunc după naştere, de la şapte ani în sus.

Dar se ţine cont şi de la data de când n-au mai făcut păcatul.

Pentru desfrânare – în afară de năpastă şi de atâtea alte situaţii şi împrejurări fără ieşire (fără scăpare), sau dacă nu a participat încurajând lucrul (patima), sau dacă i-ar fi adus necazuri majore, canonisesc de la un an la trei, cum este cazul de adulter (adică a celor căsătoriţi sau a unuia din ei).

Cei ce fac fraudă conjugală şi atentat la planurile lui Dumnezeu, adică se păzesc să nu nască copii – până într-un an.

Am răspuns aşa, mai mult pentru orientarea lucrurilor, dar mulţimea feluritelor căderi schimbă datele şi nu le poţi descrie pe fiecare. Dar oricum rămân la cele scrise ca răspuns şi la alte întrebări, mai sus: Inimă caldă şi mână uşoară.

Despre VIAŢA DE FAMILIE şi diverse probleme ale lumii contemporane, Ava ARSENIE Papacioc

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here