Când vezi un pom, la ce te uiţi mai întâi?

0
129

pomHrănea dar bogatul acela paraziţi şi linguşitori, îşi făcuse din casa lui teatru, îmbăta cu vin pe fiecare, avea de toate şi era fericit foarte. Celălalt era Lazăr: plin de bube, stătea la poarta bogatului şi poftea la fărâmiturile mesei bogatului . Era lângă izvor şi înseta, era înconjurat de mulţime de bucate şi murea de foame. Şi unde zăcea aruncat Lazăr? Nu într-o mahala, nu pe o stradă, nu pe o străduţă lăturalnică, nu în mijlocul pieţei, ci la poarta bogatului, pe unde, vrând nevrând, bogatul trebuia să intre şi să iasă, ca să nu poată spune: „Nu l-am văzut, nu l-am întâlnit, nu l-au văzut ochii mei!” Zace la uşa ta, stă mărgăritarul în noroi, şi tu nu-l vezi? Stă doctorul la poarta ta, şi nu te vindeci? Căpitanul corabiei este în port, şi tu te îneci în mare? Hrăneşti paraziţi, iar pe săraci nu-i hrăneşti?

Aşa s-au petrecut lucrurile atunci, aşa se petrec şi acum!

Că pentru aceea s-au scris acestea, ca aceia de mai târziu să înveţe din fapte, ca să nu mai păţească ce-a păţit bogatul. Zăcea dar săracul la poartă. Bogatul înăuntru, săracul afară, zăcând cu trupul plin de bube. Comoară acoperită pe deasupra cu spini, dar înlăuntru cu mărgăritare. Ce vătămare avea el de pe urma bolii trupului, când sufletul îi era sănătos? Să audă săracii şi să nu se întristeze! Să audă bogaţii şi să se întoarcă de la răutatea lor!

Că de aceea ni s-au pus nouă în faţă aceste două icoane: de bogăţie şi de sărăcie, de cruzime şi suferinţă, de zgârcenie şi răbdare, ca atunci când vezi pe un sărac bolnav, plin de bube şi dispreţuit, să nu-l socoteşti nefericit, iar când vezi un bogat împodobit, să nu-l fericeşti! Aleargă la pilda aceasta! Dacă te năpădeşte furtuna gândurilor, fugi în port, uşurează-ţi sufletul cu cele istorisite în pilda aceasta! Gândeşte-te la Lazăr cel dispreţuit, gândeşte-te la bogatul cel fericit, care trăia în desfătări, şi să nu te tulbure nimic din cele ce se petrec în viaţă.

Dacă ai mintea cumpănită, nu te îneacă valurile, nu ţi se scufundă corabia, pentru că prin pătrunderea judecăţii tale ştii să deosebeşti lucrurile între ele. Să nu spui: „Trupul meu se chinuie! Sufletul tău să nu se vatăme! Cutare e bogat, dar şi păcătos!” Şi ce-i cu asta? Răutatea nu-i materială. Nu-mi judeca după cele din afară pe om, ci după cele dinlăuntru.

Când vezi un pom, la ce te uiţi mai întâi? La frunze sau la rod?

Tot aşa şi cu omul. Nu-l judeca după cele din afară, ci după cele dinlăuntru. Uită-te la rod, şi nu la frunze. Nu cumva să fie măslin sălbatic, şi să-l socoteşti măslin bun. Nu cumva să fie lup, şi tu să-l socoteşti om. Nu-l judeca dar după fire, ci după voinţă; nu după înfăţişare, ci după gând, şi nu numai după gând, ci mai cercetează-i şi viaţa. Dacă-i iubitor de săraci, e om. Dacă se ocupă cu afacerile, este stejar. De este răpitor, e lup. De este viclean, e viperă. Îmi spui:

– Eu caut om; pentru ce mi-ai arătat fiară în loc de om?
– Află ce este virtutea omului şi nu te tulbura!
Zăcea dar Lazăr la poarta bogatului, plin de bube şi topit de foame. Câinii venind îi lingeau rănile. Câinii, mai buni decât omul, lingeau rănile lui, luau puroiul şi-l curăţau. Stătea Lazăr cum stă aurul în cuptor, şi ajunge mai bun. N-a spus ce spun mulţi săraci: „Sunt oare acestea semen ale purtării de grijă a lui Dumnezeu? Priveşte oare Dumnezeu faptele oamenilor? Eu sunt drept, şi mor de foame; acesta-i nedrept, şi este bogat!”

N-a gândit aşa, ci se pleca în faţa nepătrunsei iubiri de oameni a lui Dumnezeu, îşi curăţa sufletul, îndura suferinţa, arăta răbdare; cu trupul zăcea la pământ, dar cu mintea alerga, cu voinţa zbura, lua premiul, scăpa de necazuri şi suferinţe, era martor al bunătăţilor celor veşnice. N-a spus: „Paraziţii au de toate din belşug, iar eu nu mă învrednicesc nici cu fărâmiturile!”

– Dar ce făcea?
– Mulţumea şi slăvea pe Dumnezeu.

S-a întâmplat că au murit cei doi. A murit bogatul şi a fost îngropat. A plecat şi Lazăr. Despre el nu pot spune că a murit. Moartea bogatului este moarte şi înmormântare, pe când moartea săracului, plecare, mutare spre o viaţă mai bună, drum de la lupte la premiu, de pe mare în port, de pe câmpul de luptă la trofee de biruinţă, de la osteneli la cununi. Au plecat amândoi acolo unde sunt cele ce cu adevărat sunt.

A luat sfârşit spectacolul, au căzut măştile. La teatru, la vremea amiezii, când perdelele sunt date la o parte, intră pe scenă actorii costumaţi, cu măşti pe faţă, istorisind poveşti din vechime sau întâmplări din viaţă. Unul o face pe filosoful, dar nu-I filosof, altul o face pe împăratul, dar nu-i împărat, ci povestirea îl aduce în rolul de împărat; altul, care nu poate umbla nici cu un lemn, îmbracă haine de doctor, altul, care e om liber, o face pe sclavul, altul o face pe învăţătorul, şi nu ştie nici să citească; nu sunt ce caută, ci sunt ceea ce nu arată. Se arată doctor, dar nu-i doctor, se arată filosof, pentru că are plete pe mască, se arată ostaş, pentru că este îmbrăcat ca un ostaş; înfăţişarea măştii înşeală, dar nu înşeală firea, a cărei realitate o schimbă.

Măştile rămân atâta vreme cât rămân şi spectatorii; dar când se lasă seara şi se termină spectacolul şi pleacă toţi, atunci cad măştile, şi împăratul de pe scenă se vede afară a fi un simplu fierar. Au căzut măştile, s-a dus înşelăciunea, s-a arătat adevărul; cel care pe scenă era un om liber, afară este un sclav, aşa cum am spus: pe scenă înşelăciune, afară adevăr. S-a lăsat seara, a luat sfârşit spectacolul, s-a arătat adevărul. Aşa este şi în viaţă, şi la sfârşitul vieţii.

Teatru sunt cele de pe lumea aceasta; măşti sunt lucrurile din viaţa aceasta, bogăţia şi sărăcia, dregătorul şi supusul şi toate cele asemenea.

Când va trece ziua şi va veni noaptea cea înfricoşată, dar, mai bine spus, ziua aceea, că este noapte şi pentru cei păcătoşi, dar şi pentru cei drepţi; când va lua sfârşit spectacolul, când vor cădea măştile, când va fi cercetat fiecare şi faptele lui, nu fiecare şi bogăţia lui, nu fiecare şi dregătoria lui, nici fiecare şi onorurile lui, nu fiecare şi puterea lui, ci fiecare şi faptele lui, şi dregătorul, şi împăratul, şi femeia, şi bărbatul, când ni se va cere viaţa noastră şi faptele noastre bune, nu măreţia funcţiei, nici netrebnicia sărăciei şi nici tirania dispreţului, când ni se va spune: „Adu faptele tale: de eşti rob, fapte mai bune decât ale celui liber; de eşti femeie, fapte mai pline de curaj decât ale bărbatului”.

Deci când vor cădea măştile, atunci se va vedea cine este bogat şi cine sărac. Şi după cum aici, pe pământ, după ce se termină spectacolul, şi spectatorii văd că acela care pe scenă era împărat afară este fierar, strigă: „Vai! Acesta pe scenă era filosof, şi afară îl văd fierar! Acesta pe scenă era împărat, şi afară îl văd om de rând! Acesta pe scenă era bogat, şi afară îl văd sărac!”, tot aşa va fi şi dincolo.

„Omilii la dreptul Lazăr” – Sf. Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

V-ar putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here