Când „tăcerea” este un păcat?!

0
176

Se spune că tăcerea este de aur. Dar nu totdeauna. În anumite împrejurări, tăcerea este păcat.

Iată câteva exemple, când tăcerea însemnează, devine „păcat”.

Când taci la spovedanie şi nu spui păcatele, e păcat.

Când îţi auzi copiii minţind, blestemând, înjurând, grăind de rău, etc. şi taci şi nu-i mustri, este păcat.

Când copiii tăi fac fapte rele şi tu taci, e păcat.

Când semenul tău păcătuieşte şi tu îi vezi sau ştii păcatele şi nu-l sfătuieşti de bine şi taci, e păcat.

Când nu-ţi înveţi copiii să meargă la Biserică, să se spovedească, să se împărtăşească, să facă fapte bune, să fie respectuoşi cu cei mari, să se roage lui Dumnezeu, tăcerea este un păcat.

Când nu te rogi lui Dumnezeu pentru părinţii tăi sau pentru copiii tăi, tăcerea este un păcat.

Când asculţi pe cel ce vorbeşte de rău şi nu-l opreşti, ci taci, este păcat.

Nu uita că ai datoria de a vorbi despre oameni către Dumnezeu – adică a te ruga pentru ei – cât şi datoria de a vorbi despre Dumnezeu către oameni – adică a-i învăţa Credinţa Ortodoxă.

Să nu rămâi în nici o zi dator lui Dumnezeu cu rugăciunea şi nici omului cu cuvântul folositor.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016