,,Întoarceţi-vă copii răzvrătiţi, şi Eu voi vindeca neascultarea voastră’’ (Ieremia 3, 22)
Oare câţi dintre noi, nu am fost fii răzvrătiţi şi risipitori ai Tatalui ceresc, bun, iubitor, milostiv si iertător? Puțini, foarte puțini. De ce? Fiindcă de multe ori am fost precum copacii uscaţi şi fără rod, precum copacii uscaţi în care n-a pătruns seva vieţii, fiindcă căinţa noastră a fost stearpă, nesinceră, nu a fost dusă până la capăt, rămânând doar la stadiul de gând, de vorbe, de dorinţă, dar nu şi de împlinire prin faptă. Fiindcă, deşi poate uneori ne-am căit sincer şi curat, am uitat într-o clipă ce ne-au dictat: conştiinţa, inima şi sufletul, am uitat de începutul bun pe care l-am pus în viaţa noastră, şi ne-am transformat din nou în omul vechi, rob al patimilor, ne-am transformat în omul lipsit de credință, iubire de Dumnezeu şi semeni.
Ce înseamnă oare să fii fiu risipitor? Să încercăm să facem o caracterizare a acestuia.
Eşti fiu risipitor când nu faci ascultare de Tatăl tău şi nu Îi împlineşti voia, ci te bazezi pe puterea ta, pe judecata ta şi tot ce săvârşeşti în viaţa ta e rezultatul gândirii tale, al faptelor tale, e rezultatul unui comportament care nu este propriu unui fiu bun şi ascultător.
Eşti fiu risipitor când viaţa ta are drept scop satisfacerea plăcerilor lumeşti de tot felul, eşti fiu risipitor când sufletul ţi-e plin de mâlul păcatelor şi slujesti doar trupului şi nu sufletului, uitând cu desăvârşire de acesta, ţinându-l flămând şi însetat de bucurii duhovniceşti, departe de Cuvântul lui Dumnezeu, departe de Biserică, departe de Hristos şi iubirea Sa, care l-ar fi putut hrăni şi adăpa de la izvorul nesecat de Bucurie şi Har Sfânt.
Eşti fiu risipitor când Îl ţii pe Hristos la uşa sufletului tău, uşă ferecată cu multe lacăte de indiferenţă, împietrire, nesimţire şi nu Îl pofteşti înlăuntru, nu vrei să cinezi cu Acesta, nu vrei ca haina ta de nuntă să fie ţesută din firele căinţei, iubirii, credinţei şi nădejdii. Eşti fiu risipitor când nu vrei ca Hristos să fie Împăratul inimii tale, nu vrei ca Împărăţia Lui să fie inima ta, fiindca ţi-a luat-o în stăpânire un alt domn, domnul cel rău şi viclean, domnul diavol, căruia i-ai devenit argat, care te-a înşelat cu plăceri trecătoare şi care te-a prins în cursele sale, determinându-te să nu mai doreşti să te întorci niciodată în casa Tatălui tău, care ţi-a dat viaţă, care te iubeste şi care te vrea alături de El, indiferent cât de mult I-ai greşit şi L-ai supărat.
Eşti fiu risipitor când slujeşti patimilor tale: mândriei, slavei deşarte, iubirii de argint, egoismului, minciunii, clevetirii, judecăţii, osândirii, invidiei, urii, duşmăniei, răzbunării, neiertării, împietririi inimii, necredinţei, deznădejdii, fricii, vicleniei, făţărniciei…şi nu vrei să părăseşti aceste păcate, nu vrei să îţi conştientizezi păcătoşenia, nu vrei să pui început bun în viaţa ta, nu vrei să îţi cureţi sufletul de straturile groase de murdărie, cu o Baie a pocăinţei, cu o Baie cu apă curată şi vie, care îl curăţă de tot ce e rău şi îl înviază din moartea patimilor şi a răutăţilor. Eşti fiu risipitor când nu vrei să mai urci o treaptă pe scara pocăinţei, nu vrei să îţi ceri iertare din tot sufletul Bunului Dumnezeu pentru mulţimea greşelilor tale.
Eşti fiu risipitor când nu împlineşti poruncile lui Dumnezeu, când nu împlineşti legea Sa, când nu ţi-ai stabilit drept scop al vieţii: mântuirea, şi nu faci nimic să scapi din mocirla păcatelor, când rătăceşti drumul spre Acasă, când nu vrei să mergi pe adevărata cărare, pe cea strâmtă şi mai grea, ci mergi pe cea lată şi uşoară, fugind de greutatea crucii tale spirituale, fiind rob al lumii în care trăieşti, şi nu slujitor vrednic şi credincios al Tatălui Ceresc. Când ne abatem de la calea lui Dumnezeu, rătăcim haotic printr-un labirint cu numeroase căi, năpustindu-ne când pe o cale, când pe alta, spre bucuria vrășmașului diavol, care ne vrea drumeți pe calea lui, care ne vrea bezmetici și mereu rătăciți pe drumul spre Acasă.
Şi de câte ori nu am mai fost fii risipitori!
Dar când am fost oare fii buni şi drepți ai Tatălui Ceresc?
Am fost fii buni şi drepți când ne-am conştientizat toate neputinţele, toate greşelile şi am dorit din toată inima să scăpăm de infirmitatea sufletească, am dorit din tot sufletul să ne pocăim cu toată smerenia, sinceritatea, cu multă zdrobire şi tânguire a inimii, am dorit sa înviem din moartea păcatelor la o viaţă nouă trăită cu Hristos, în Biserica Lui cea Sfântă şi Apostolească, într-o continuă sfinţenie şi dragoste de cele duhovniceşti şi cereşti.
Am fost fii buni când am conştientizat că Bunul Dumnezeu ne aşteaptă Acasă, chiar dacă ne-am trezit în ceasul al unsprezecelea, că ne aşteaptă să găsim drumul spre El şi am făcut tot ce ne-a stat în putinţă să găsim calea cea bună, calea cea strâmtă, calea căinţei, luminii şi iubirii, care ne duce in bratele Sale iubitoare şi protectoare, fiindcă mare e bucuria lui Dumnezeu, când un păcătos se pocăieşte şi se întoarce la El.
Şi am fost cu adevărat fii buni când nu am fost invidioşi că Tatăl din cer a iertat pe fraţii noştri care L-au iubit, care L-au ascultat, care L-au slujit, mult mai puţin decât noi, dar nu ne-am întristat că le-a oferit şi lor iubire, milă şi iertare, ci ne-am bucurat, că pierduţi au fost precum oile rătăcite şi au fost găsiţi de Stăpânul lor şi al nostru, că morţi au fost şi au înviat, aşa cum am fost şi noi de atâtea ori. Să nu fim egoişti şi să dorim să ne bucurăm doar noi de iubirea, mila şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, să acceptăm că Tatăl nostru ceresc iubeşte pe toţi oamenii, cu aceeaşi dragoste curată şi puternică, aşa cum o mamă iubitoare îşi iubeşte toţi copiii săi, chiar dacă nu ar merita toţi să se bucure la fel de dragostea ei.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca din pilda ,,Fiului risipitor’’ să învăţăm, aşa cum spune P.F. Daniel: ,,cât de mare este puterea pocăinţei, cât de sfântă este iubirea milostivă a lui Dumnezeu Care iartă păcatele oamenilor şi cât de binecuvântată este bucuria pe care o dăruieşte Dumnezeu oamenilor smeriţi încă din lumea aceasta. Pilda ,,Fiului risipitor’’ ne îndeamnă să ne pocăim mai mult şi să ne împărtăşim mai des, pentru a ne bucura de primirea iertării, de înnoirea vieţii şi de lucrarea lui Hristos în viaţa noastră.’’
Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să nu uităm niciodată de casa ,,părintească’’și să tânjim mereu după căldura, iubirea şi lumina acesteia. Să ne rugăm să putem cere mereu iertare Tatălui nostru când greşim fără măsură şi fără frică şi să spunem din toată inima, cu toată sinceritatea: Tată am greşit! Te rugăm, iartă-ne! Să ne rugăm să ajungem să ne căim nu numai cu vorba, ci şi cu fapta, să ne rugăm să avem îndrăzneală, să nu ne ascundem de Tatăl nostru neputinţele şi rănile sufletului, pricinuite de spinii păcatelor noastre, pentru că Acesta îi vindecă doar pe cei care s-au întors nesiliţi de nimeni la El, care s-au întors liber, fiindcă asta şi-au dorit, fiindcă au zis cu credinţă, fără îndoială, cu multă nădejde: ,,Iată, venim la Tine, că Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru! (Ieremia 3, 22)
Tată ceresc, îndrăznesc să vin și eu la Tine și, Te rog, adânc și fierbinte să o ierți pe fiica Ta rătăcitoare, neascultătoare și nerecunoscătoare! Iartă-mă, că de multe ori deși ai fost alături de mine, eu am fost departe de Tine, din cauza orbirii mele spirituale, din cauza cârtirii și judecății mele – judecată aspră și neînțeleaptă – din cauza împietririi mele sufletești! Iartă-mă, fiindcă am îngropat de multe ori în pământul lenii și amânării lucrului bun, averea neprețuită dăruită mie – talanții prețioși – cu care m-ai înzestrat cu atâta dărnicie și iubire! Iartă-mă, că m-am abătut de atâtea ori de pe calea dreaptă și am rătăcit pe cărările lumii trecătoare și stricăcioase, însoțindu-mă cu cel rău și viclean. Iartă-mă, că am uitat de multe ori de Tine și nu mi-a fost dor de casa ,,părintească’’, Iartă-mă, că nu am conștientizat cât de mult Te doare rătăcirea mea prin spațiul morții, prin spațiul lumii secularizate de azi. Iartă-mă, că nu am conștientizat cât de mult mă iubești și cât de mult ai vrut să mă reîntorc în spațiul Învierii Tale. Iartă-mă, că am nesocotit Învățătura Ta, că am călcat poruncile Tale! Iartă-mă, că nu am făcut voia Ta și am fost mereu o oarbă spiritual, căutând să fac totul după voia mea neînțeleaptă! Iartă-mă, Tată! Iartă-mă, că am schimbat paradisul de Acasă cu paradisul iluziilor și tentațiilor lumești de tot felul! Îmi pare rău, Tată! Conștiința mea mă mustră acum, neîncetat, cu multă asprime. Ajută-mă, Te rog, să îmi vin în fire și să pun început bun în viața mea! Iartă-mă, Te rog! Am nevoie de iertarea și iubirea Ta! Doar iubirea Ta mă poate readuce la viață, doar iubirea Ta mă poate ajuta să nu fiu pierdută definitiv pentru veșnicia Raiului de Acasă. Iartă-mă, Tată, și Te rog să îi ierți pe toți frații mei, rătăciți ca și mine prin labirintul lumii consumeriste, de azi. Vreau să mă bucur împreună cu ei de darurile iubirii și iertării Tale. Ajută-mă să nu fiu o egoistă și să doresc doar mântuirea mea! Ajută-mă să vreau mântuirea tuturor fraților mei întru Hristos! Tată, Te iubesc! Îmi pare rău că am fost o fiică alintată, obraznică, neascultătoare, nemulțumitoare, o fiică rătăcită și risipitoare! Îți mulțumesc pentru iubirrea Ta părintească, necondiționată, infinită! Și eu TE IUBESC!!!!!
Cristina Toma
