Veni un călugăr din pustie printre oameni și aduse cu el o legătură. Era un diamant învelit într-o frunză veștedă de smochin.
Și ținea călugărul legătura în mână, iar cu glas tremurând povestea despre diamantul găsit, din frunza veștedă de smochin:
– Când o parte a acestei pietre se întoarce către făpturi și lucruri, toate făpturile și lucrurile de pe pământ strălucesc cu o frumusețe care întrece toate năzuințele și visele lor.
– Arată-ne-o! strigară oamenii.
Însă călugărul, ca și cum nu i-ar fi auzit, povestea mai departe:
– Când cealaltă parte se întoarce către morminte, ele se deschid, și morții se arată vii ca și cei vii.
– Arată-ne-o! strigară cu mai multă putere oamenii.
Însă călugărul, ca și cum nu ar fi auzit, povestea mai departe:
– Când a treia parte a acestei pietre se întoarce către lumea duhovnicească, atâta lumină strălucește din această piatră, încât și Soarele, și stelele, și toate lucrurile cele de jos și cele de sus pier ca într-un potop, din pricina acelei lumini.
– Ah, arată-ne-o! strigară puternic și mânios oamenii. Iar călugărul le spuse:
– Nu pot să v-o arăt. Deoarece nu poate fi scoasă din această frunză veștedă de smochin, până ce aceasta nu se va rupe.
Râseră oamenii în hohote și strigară:
– Păi această frunză este și așa uscată, și chiar să nu fie, nu prețuiește nimic față de lucrul de preț pe care-l poartă într-însa.
Călugărul deveni grav și, cu glas tremurător, le răspunse:
– Domniile voastre spuneți că această frunză veștedă de smochin nu prețuiește nimic; iar eu vă spun că ea prețuiește tot atât cât și trupul vostru față de piatra de mare preț care se ascunde într-însul.
Și, dintr-o dată, călugărul rupse frunza cea veștedă de smochin și le arătă piatra de mare preț.
Și toate gurile amuțiră pentru multă, multă vreme. Și toți ochii văzură și se încredințară că povestea călugărului a fost adevăr, ba și mai mult decât adevăr, deoarece a fost și desfătare.
Iar când se despărțiră, fiecare simțea că poartă în sine acea piatră minunată de mare preț pe care călugărul o găsise în pustie. Și erau bucuroși.
Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, “Gânduri despre bine şi rău”, Editura Predania, Bucureşti, 2009