Lunile anului. Știați că…

0
1616
lunile…Calendarul roman, se compunea doar din 10 luni? Acestea aveau fie 30 fie 31 de zile rezultând în final un an de 304-305 zile.

Romanii, începând de la Numa Pompiliu şi până la reforma lui Cezar concepuseră un calendar cu douăsprezece luni, dintre care patru aveau 31 de zile (Martius, Maius, Quintilius, October), şapte câte 29 de zile (Aprilis, Junius, Sextilis, September, November, December, Ianuarius) şi una de 28 de zile (Februarius) Anul avea 355 de zile şi începea la 1 Martius.

Pentru a păstra concordanţa cu anotimpurile, romanii intercalau la fiecare doi ani o lună suplimentară de 22 de zile.

Această lună se numea Mercedonius şi se afla între zilele de 23 şi 24 februarie. Prin introducerea lunii Mercedonius calendarul romanilor însuma 366 de zile. Cu toate acestea, chiar şi după această reformă a calendarului petrecută în jurul anului 450 i.Hr, a rămas tot foarte încurcat. Din timp în timp trebuiau făcute ajustări pentru a acorda lunile calendaristice cu anotimpurile. Calendarul întrebuinţat astăzi în majoritatea ţărilor îşi are originea în calculul întocmit de către astronomul egiptean Sosigene, în anul 46 î.Hr. pe vremea împăratului lulius Cezar.

Majoritatea denumirilor lunilor calendaristice folosite astăzi sunt moştenite de la acest vechi calendar precum şi în calculul întocmit de către astronomul egiptean Sosigene, în anul 46 î.Hr., pe vremea împăratului lulius Cezar.

Ianuarie

…Numele vine din latinescul Ianuarius, derivat din numele zeului Ianus? Ianus era ocrotitorul uşilor, bolţilor şi arcadelor şi era înfăţişat că un om cu două feţe, una orientată spre interior, cealaltă spre exteriorul casei. Zeul simboliza începutul şi sfârşitul, stând pe pragul dintre anul nou şi anul vechi. În vechiul calendar roman, ianuarie era luna a XI-a, însă în urma reformei ajunge prima lună a anului.

Februarie

…Cuvântul februarius derivat din februa (un bici din piele de capră) înseamnă în latină purificare? Luna, închinată zeului Februs, era dedicată ceremoniilor de purificare. În timpul acestora, femeile erau lovite cu biciul, existând convingerea că, dacă sunt lovite, atunci vor naşte până în februarie următor.

Martie

…Numele provine de la Mars, care era un zeu al agriculturii? Romanii se autodenumeau fiii lui Mars, pe care-l considerau părintele lui Romulus şi Remus. Cu timpul, Mars a devenit şi patronul războiului.

Aprilie

…Romanii o numeau aprilis şi originea se află în verbul aperio? – Ire, adică a deschide. Era luna în care se deschideau mugurii plantelor.

Originea păcălelilor

În evul mediu, în Occident, a existat o perioadă când anul debuta pe 1 aprilie. Atunci se făceau daruri, însă în timpul regelui francez Carol al IX-lea s-a luat hotărârea stabilirii zilei de 1 ianuarie drept prima zi a anului. Cum 1 aprilie îşi pierduse semnificaţia dar existau însă destui uituci, a apărut obiceiul de a trimite felicitari-păcăleală de anul nou pe 1 aprilie. În timp, obiceiul a evoluat, începând să se trimită înştiinţări false. Aşa se face, că 1 aprilie a ajuns în multe părţi ale lumii să fie considerată “Ziua păcălelilor”.

Mai

…Numele lunii mai (latină: Maius) vine de la denumirea majores dată de Romulus senatorilor romani?

Iunie

…După unii, numele vine de la Iunius Brutus, unul dintre fondatorii republicii romane?

După alte surse denumirea de iunie vine de la zeiţa Iuno, soţia lui Jupiter şi protectoarea femeilor măritate. “O anumită însemnătate are legătura zeiţei cu schimbarea regulată a fazelor lunii, de aici venerarea ei în timpul lunii noi şi denumirea în cinstea ei a lunii iunie, care corespondea semnului astronomic al racului, dominat de Lună”.

Iulie, luna lui Iulius Caesar

…În vechiul calendar roman era a cincea lună, numită şi Quirinalis? Iulius Caesar, reformatorul calendarului, se născuse în această lună, iar împăratul Antonius 86-161, i-a dat numele său. Calendarul a trebuit sa fie reformat, deoarece acesta în secolul I i.Hr. suferea din cauza deselor corectări ale augurilor. Conform intereselor politice de moment se puteau prelungi su prescurta mandatele conferite membrilor de vază ale clasei politice. Se ajunsese astfel la o adevărată deplasare a anotimpurilor. Caesar şi-a folosit toată influenţa şi a impus calendarul care avea 3 ani de 365 şi un al patrulea, de 366 de zile. Anul 46 i.Hr. A fost cel mai lung an din istoria omenirii. Acesta a durat 445 de zile, cu un februarie de 23 de zile şi o lună intermediară între noiembrie şi decembrie de 67 de zile.

August, luna lui Augustus

…S-a numit anterior Sextilis, fiind a şasea lună a anului? Urmaşul lui Iulius Cezar, Octavian Augustus, a vrut să aibă şi el o lună şi, dacă voia împăratul, era lege. Luna a fost botezată augustus – august în româneşte. Însă aceasta avea, în mod inadmisibil, doar 30 de zile, aşadar mai puţin decât luna lui Cezar. „Răul” s-a reparat luînd o zi de la februarie, care a rămas până în zilele noastre mai scurtă decât suratele ei.

Septembrie

…Era a şaptea lună a vechiului calendar roman, de unde şi denumirea de september? Şi-a păstrat vechiul nume, chiar dacă acum este luna a IX-a. Suetonius scrie că Augustus a preferat să dea numele său lunii a şasea şi nu lunii a şaptea, în care se născuse, pentru că în luna a şasea obţinuse consulatul.

Octombrie

…Ca şi în cazul lunii septembrie, octombrie îşi trage denumirea de la faptul că era a opta lună, octem însemnând opt?

Noiembrie

…Numele vine de la cifra 9, noven, în latină, noiembrie fiind luna a noua a primului calendar roman?

Decembrie

…Primul calendar roman nu avea decât 10 luni, iar ultima lună a anului a primit numele cifrei 10, adică decem?

Sursa: apropo.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.