Calendar ortodox 26 iunie. Mare sărbătoare pentru cei care poartă numele acestui sfânt

Mare sărbătoare pentru cei care poartă numele acestui sfânt
Sfântul David s-a născut în Tesalonic și a trait în secolul al VI-lea. Acesta s-a călugărit de la o vârstă fragedă, a renunțat la prieteni, la familie și toate plăcerile din lume, precum banii și averile, pentru a face voia Domnului și pentru a duce mai departe cuvântul sfânt. Aici a dus în liniște o viață fără de păcat, departe de ispitele omenești.
După un timp și-a făcut din creangă unui migdal loc de pustnicie. Aici va îndură ploile, zăpezile, căldură și alte strâmtorări cu multă răbdare timp de trei ani, până când îngerul Domnului îi va cere să se nevoiască într-o chilie. Pentru viață să curată a primit darul de a izgoni pe diavoli și de a vindeca pe bolnavi, iar mult timp de atunci a continuat să ajute și să facă bine tuturor celor care aveau nevoie de ajutorul lor.
Sfântul Cuvios David a ajuns înaintea împăratului, căci urma să fie numit eparh al Tesalnicului. Aici, el pune în palmele sale cărbuni aprinși și tămâie și timp de o oră a tămâiat fără a se vătĂma. Uimind Și bucurând toata firea omenească cu bunătatea și cu minunile sale, Sfântul Cuvios David a trecut la cele veșnice in anul 540.