Calea Lactee are ca vecină o galaxie pitică nesțiută până acum

0
298

calealacteeAstronomii ruşi şi americani au descoperit cu ajutorul telescopului spaţial Hubble, operat de NASA, o galaxie pitică izolată, aflată la o distanţă de aproximativ 7 milioane de ani-lumină de Calea Lactee. Descoperirea a fost relatată pe larg într-un articol publicat în Monthly Notices of The Royal Astronomical Society.

Potrivit Huffington Post, citat de Mediafax, denumită KKs3, această galaxie pitică sferoidală este localizată în partea sudică a cerului, în direcţia constelaţiei Hidra. Ea reprezintă cea mai recentă galaxie descoperită într-un grup de galaxii, denumit “Grupul Local”, din care fac parte Calea Lactee, galaxia Andromeda şi alte câteva zeci de galaxii.

În comparaţie cu alte galaxii, KKs3 este destul de mică. Ea are o masă de 10.000 de ori mai mică decât Calea Lactee, potrivit astronomilor.

De asemenea, KKs3 reprezintă doar cea de-a doua galaxie pitică sferoidală izolată care a fost observată vreodată în “Grupul Local”. Prima astfel de galaxie, denumită KKR25, a fost descoperită de aceeaşi echipă de astronomi în anul 1999.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here