Căi creștine de vindecare – Ungerea cu sfântul untdelemn (Taina Sf. Maslu)

0
388

uleisfintitȘi alte practici decât rugăciunea, dar întotdeauna unite cu ea, slujesc la invocarea și punerea în lucrare a harului tămăduitor al lui Dumnezeu.

Aici trebuie să amintim în primul rand ungerea Sfântului Untdelemn. Această practică apare în Evanghelii și multe vindecări săvârșite de Apostoli sunt legate de ea: ”ȘI ei ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau”, ne raportează Sf. Marcu (6, 13). ȘI Sf. Iacov relatează despre această ungere și recomandă folosirea ei în Biserică, zicând: să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iac 5, 14-15).

Biserica Ortodoxă perpetuează această practică apostolică, administrând  Taina Sf. Maslu nu numai muribunzilor, ci și tuturor bolnavilor care o cer, chiar și atunci când starea lor nu este gravă. În mod normal, ea este săvârșită de  un sobor de șapte preoți, care sunt prezbiterii (presbyteroi) Bisericii la care se referă Sf. Iacov. Slujba are trei părți mari, din care nu vom aminti decât aspectele cele mai proeminente. Prima parte este o ”slujbă de mângâiere” (paraklesis) pentru cel care va primi Taina. Partea a doua are drept obiect binecuvântarea untdelemnului ce va fi folosit pentru ungeri. După ce s-au rugat ”pentru ca să se binecuvânteze untdelemnul acesta cu puterea, cu lucrarea și cu venirea Sfântului Duh”, cei șapte preoți rostesc, pe rand, această rugăciune: ”Doamne, Cel Ce cu mila și cu îndurările Tale tămăduiești zdrobirile sufletelor șI ale trupurilor noastre, Însuți și acum, sfințește untdelemnul acesta, ca să fie celor ce se vor unge din el spre tămăduire și spre izbăvirea de toată întinăciunea trupului șI a sufletului șI de toată răutatea …”. A treia mare parte a slujbei este consacrată ungerii bolnavului de către fiecare dintre preoți. Fiecare ungere este precedată de citirea a câte unei pericope din Apostol și din Evanghelie; Biserica a reținut pentru aceste 14 citiri principalele pericope din Sf. Scriptură care se referă la boală și la vindecare, privite atât din punctul de vedere al bolnavului cât și al celor care-l înconjoară. Apoi preotul care urmează să-l ungă zice o rugăciune. , Cele șapte rugăciuni care vor fi rostite astfel ocupă un loc esențial în cadrul slujbei. Reamintind mila și compasiunea pe care Dumnezeu le-a arătat întotdeauna față de oameni, ele îi cer păzirea vieții celui bolnav, ușurarea suferințelor, tămăduirea și întărirea trupului său, dar în același timp și mai presus  de toate iertarea păcatelor, întărirea sa duhovnicească, mântuirea și întărirea trupului său, dar în același timp și mai presus de toate iertarea păcatelor, întărirea sa duhovnicească, mântuirea și sfințirea sa, regenerarea întregii sale ființe și reînnoirea în Hristos a vieții sale. Fiecare rugăciune insistă în chip special asupra unuia sau altuia din aceste aspecte, dar toat asociază mângâierii trupului mângâierea sufletului și leagă vindecarea spirituală de vindecarea fizică, subliniind, fără a subestima valoarea acesteia din urmă, importanța mai fundamentală a celei dintâi. Urmează apoi ungerea, însoțită de această rugăciune: ”Părinte sfinte, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Care ai trimis pe Unul Născut Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să tămăduiască toată neputința și să răscumpere din moarte, vindecă și pe robul Tău (N) de neputința trupească și sufletească ce l-a cuprins și fă-l să vieze prin harul Hristosului Tău… Căci Tu ești izvorul tămăduirilor și Ție slavă Îți înălțăm, împreună și Unuia Născut Fiului Tău și Prea Sfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.” Apoi cei șapte preoți împreună  pun Sfânta Evanghelie deschisă pe capul bolnavului, spunând o rugăciune de pocăință prin cafre cer lui Dumnezeu iertarea păcatelor sale. Toată slujba este, de altfel, marcată de un puternic caracter penitențial, care se explică înainte de toate prin faptul că Taina are drept scop nu numai vindecarea bolilor trupești, ci și, așa cum am notat, vindecarea bolilor duhovnicești și iertarea păcatelor, în conformitate cu prescripția Sf. Iacov și cu îndoita semnificație a verbului sozein pe care el îl folosește: ”Rugăciuneaa credințșei va vindeca/ va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate se vor ierta lui.” Acest caracter penitențial se justifică apoi prin faptul că orice boală a trupului are drept primă cauză păcatul (chiar dacă nu e vorba totdeauna de un păcat personal, fapt subliniat de Sf. Iacov, care folosește conjuncția de eventualitate kan: ”și de va fi făcut păcate…”) și că vindecarea ei presupune, prin urmare, nimicirea păcatului și tămăduirea firii căzute. El se justifică, în sfârșit, prin faptul că întoarcerea la sănătatea fizică nu are propriu-zis sens, așa cum vom vedea în continuare, decât în raport cu scopurile ultime ale omului și cu mântuirea întregii sale ființe, care nu este cu putință decât prin biruința asupra păcatului. În această perspectivă, pe tot parcursul slujbei, Biserica cere lui Dumnezeu mântuirea bolnavului, deodată cu vindecarea bolilor sale trupești.

Trebuie să notăm că ungerea cu untdelemn sfințit nu se face numai  în cadrul și sub forma Tainei; mulți părinți o folosesc și independent  de această slujbă și viețile sfinților relatează numeroase cazuri de vindecări săvârșite astfel.

 Teologia bolii, Jean-Claude Larchet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here