Bunătatea este izvor de bucurie pentru minte, suflet şi inimă

0
6804

bunatate,,Bunătatea este o floare, este o esenţă a vieţii morale şi semn că suntem rupţi dintr-o lume nepământeană.’’ (Ernest Bernea)

De multe ori mă simt ca un copil şi când reuşesc să mă simt aşa, în naivitatea şi curajul pe care mi le insuflă această stare port convorbiri cu Tatăl Ceresc şi îl rog să îmi îndeplinească câte o dorinţă, uneori chiar mai multe deşi ştiu că nu merit acest lucru fiindcă sunt un copil neascultător, un copil care nu îl iubeşte mereu cu aceeaşi dragoste puternică, care îl iubeşte mai mult când este fericit şi când primeşte daruri frumoase şi nu când este copleşit de unele greutăţi ale vieţii şi mai primeşte câte o pedeapsă.

Mă gândesc foarte bine, răscolesc prin toate ungherele inimii mele, îmi cercetez conştiinţa şi sufletul şi apoi îmi întreb mintea, sufletul şi inima: ,,Voi ce dorinţă aţi vrea să îmi împlinească Tatăl Ceresc ca să fiţi pline de bucuria, fericirea şi dulceaţa Duhului Sfânt?

Nici nu am pus bine întrebarea, că mintea deja mi-a transmis mii de mesaje: ,,Aş vrea să fii mai plină de viaţă, mai optimistă, să alungi din mine toate gândurile legate de grijile zilei de mâine, toate  neliniştile tale, toate temerile tale, aş vrea să fii lucrătoare de bucurie, să transmiţi în jurul tău pace şi iubire. Aş vrea să nu mai ai nici un gând răutăcios, aş vrea să fii mai bună. Da, am găsit asta e dorinţa mea, vreau să fii mai bună, dar bună cu toată lumea, nu aşa pe alese, să fii bună şi cu cel ce te iubeşte şi cu cel ce nu te iubeşte, să fii bună şi cu cel care te nedreptăţeşte şi cu cel care te judecă şi cu cel care te vorbeşte de rău şi cu cel care te critică.’’

,,Sunt răutăcioasă, nu-i aşa?’’ Mi-am întrebat eu, mintea. ,,Te supăr şi te obosesc dragă minte cu tot felul de gânduri mânioase, certăreţe, cârtitoare, de ură, de dorinţă de răzbunare, de ţinere de minte a răului, da, te supăr, fiindcă ai dreptate nu sunt deloc bună, nu sunt aşa cum e Bunul Dumnezeu, nu îmi potolesc setea de la izvorul Său de bunătate infinită, ci mă adăp de la izvorul răutăţii şi al tuturor patimilor, de la izvorul al cărui stăpân e urâciosul diavol. Deci, tu vrei să fiu mai bună.’’

Acum să văd sufletul meu ce spune: ,,Eu sunt fericit când tu reuşeşti să iubeşti pe Bunul Dumnezeu şi pe aproapele tău. Sunt fericit când doreşti să îmbrăţişezi pe toţi oamenii şi să le spui că îi iubeşti, sunt fericit când te laşi în voia lui Dumnezeu indiferent cu ce greutăţi te confrunţi, sunt fericit când te rogi sincer şi curat, sunt fericit când nutreşti sentimente de compasiune pentru semenii tăi, când eşti milostivă şi nu poţi sta indiferentă la suferinţa din jurul tău. Sunt fericit când te mulţumeşti cu puţin, când iubeşti simplitatea, când te retragi într-un colţişor de natură şi îi mulţumeşti Bunului Dumnezeu pentru darurile minunate cu care ne-a binecuvântat.

Nu îmi place răutatea. Răutatea mă întristează şi mă îmbolnăveşte, răutatea îmi otrăveşte fiecare colţişor al meu, răutatea mă ucide câte un pic, câte un pic, răutatea îmi umple cămara mea doar de întuneric. Nu îmi place întunericul, vreau să fie mereu lumină în casa mea, vreau ca soarele bunătăţii să mă inunde, să mă încălzească, să mă mângâie şi să mă facă fericit. Nu vreau să fiu amorţit şi orb din cauză răutăţii, nu vreau să mă simt îngheţat de ură şi răutate, vreau să fiu cald şi iubitor, bun şi blând.

Vreau să fii bună! Să îl rogi pe Bunul Dumnezeu să te ajute să alungi duhul răutăţii din viaţa ta, să te ajute să îl ţii la distanţă de tine. Să îl rogi pe Bunul Dumnezeu, să te ajute ca El să fie Modelul tău perfect de la care să înveţi ce înseamnă bunătatea şi iubirea, să te ajute să fii asemănător cu El, Domnul cel Bun, să te ajute să te sileşti să devii mai bună şi dacă reuşeşti să te învredniceşti de acestă virtute, să poţi să o păstrezi ca pe o comoară fără de preţ, bunătatea să fie valoarea care să îţi ghideze întreaga viaţă. Să te rogi Bunului Dumnezeu cu stăruinţă şi credinţă, fiindcă nici un om nu poate fi bun prin sine însuşi, ci doar cu darul lui Dumnezeu, care îl ajută la înmulţirea binelui în lume, care îl ajută să aibă o credinţă roditoare în fapte bune şi frumoase, fiindcă Duhul Sfânt lucrează bunătatea în firea omului: „ roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa…“ (Galateni 5, 22).’’

Inima începu a-mi vorbi aşa: „Omul cel bun, spune Iisus cărturarilor şi fariseilor, care cârteau împotriva Dânsului, din comoara inimii lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din comoara lui cea rea scoate afară cele rele“ (Matei 12, 35).  Eu vreau ca tu să înfăptuieşti cele bune, vreau ca tu să înmulţeşti binele, să fii mereu atentă la bucuria celorlalţi, vreau să nu pizmuieşti, să nu minţi, să nu te mânii niciodată, să nu judeci, să nu fii egoistă, să nu nedreptăţeşti, vreau să nu te orbească răutatea ca să poţi vedea frumuseţea din sufletele şi faptele celorlalţi, vreau să vezi în fiecare om diamantul dumnezeirii.

Vreau să fii bună, bună, bună! Vreau să fii un ,,înger păzitor’’ pentru mulţi semeni din jurul tău, vreau să fii ca o oglindă în care să se reflecte bunătatea lui Dumnezeu, vreau să sălăşluiască doar dragostea în cămara mea, fiindcă aşa cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: „Dragostea este plină de bunătate” (I Cor. 13, 4), fiindcă doar creştinul cu inima izvor de bunătate se poate numi slujitor al lui Dumnezeu şi vrednic următor al Său.

Să ceri Bunului nostru Dumnezeu care prin infinita bunătate a Sa a devenit Mântuitorul nostru să te ajute să fii bună, fiindcă bunătatea te va ajuta să nu cauţi spre cele ale vieţii vremelnice, ci spre cele ale vieţii veşnice. Uite o să îţi mai spun care e diferenţa între bunătate şi răutate şi de ce trebuie să te rogi, tu, copil al Tatălui Ceresc să te învredniceşti de darul bunătăţii:  ,,Bunătatea aduce înaintea ochilor minţii noastre datoria creştinească spre a ne aşeza vistieria în ceruri, pe când răutatea ne învaţă a o pune pe pământ; bunătatea către înţelepciune îndeamnă, iar răutatea către calea dulceţilor. Bunătatea porunceşte ca în fiece lucrare a noastră să păzim adevărul în cuvinte şi în fapte, iar răutatea zice: când e vreme de câştig spre folosul propriu, atunci de nici o minciună să nu te lepezi. Bunătatea porunceşte ca să vieţuieşti ajungându-ţi cele ale tale, iar răutatea îndeamnă ca şi pe cele străine, cu jaf sau cu răpire să le aduci în casa ta. Bunătatea spune să vieţuieşti întru facerea de bine, iar răutatea îndeamnă la tot ce e rău. Bunătatea învaţă să fii mai bun şi mai înţelept şi întru Domnul să nădăjduim cu tăcere, iar răutatea învaţă numai să fii mai mare şi mai puternic şi mai nebun, grăitor a multe, măreţ şi-ţi dă sfat ca în bogăţie să pui nădejdea ta. Acestea şi asemenea acestora sunt ale bunătăţii şi ale răutăţii sfaturi. Aici e nevoie de multă priveghere ca să luăm ajutor de la Cel Preaînalt, ca să putem scăpa de sfătuirile viclene şi să putem urma bunătăţilor. Din două, alege singur cele mai de folos sufletului tău.’’ Ascultă deci tot ce ne-a învăţat Ignatie Monahul şi alege bunătatea şi nu răutatea.’’

Am meditat la tot ce mi-au dictat mintea, sufletul şi inima mea şi am conştientizat că au dreptate, că bunătatea este cel mai frumos dar cu care aş putea fi binecuvântată de Tatăl meu Ceresc şi atunci L-am rugat: Tată, sunt copilul Tău rău şi păcătos, dar Te rog, Tu cu bunătatea Ta nemărginită, ajută-mă să fiu un copil bun şi eu şi toţi semenii mei şi eu şi toţi fraţii mei Întru Hristos. Umple-ne sufletele de bunătate ca să rupem lanţurile cu care suntem legaţi de răutate, de ură, de egoism, de împietrirea inimii, de nepăsare, de  necredinţă, de mândrie, de intoleranţă, de lipsă de bun simţ. Înnobilează-ne cu bunătate sufletească care izvorăşte din bunătatea Ta divină, ajută-ne să transformăm lumea în care trăim într-o lume mai bună şi mai frumoasă, într-o lume a iubirii necondiţionate, a dărniciei, a înţelegerii, solidarităţii, prieteniei sincere şi curate, într-o lume a frumosului, armoniei,  păcii, adevărului, hărniciei, într-o lume care să nu fie spaţiul morţii, ci spaţiul Învierii lui Hristos.

Cristina Toma

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here