București – Anii tineri în cartierele bucureștene

0
93

BucureștiBucurești – Anii mei tineri au sunat a cântec, când vesel, când trist, pe străzile tale. Anii mei de studiu, iubire, prieteni, gânduri frumoase…

Pasager prin București

Astăzi este ziua Bucureștiului. Împlinește 559 de ani de atestare documentară și 359 de ani de când a devenit Capitala Țării Românești, în 1659. Nu voi scrie legendele care circulă despre acest oraș și nici prea multe date extrase din diverse cărți și documente. Voi spune o poveste simplă, povestea mea, ce mă leagă de București și ce mă îndepărtează de el.

Cred că fiecare român are amintiri legate de București. Fie că am fost într-o vizită scurtă, fie că l-am traversat în drum spre alte destinații, fie că am locuit acolo o perioadă, toți avem istoria personală cu acest oraș. A mea a început printr-un sentiment de iubire. L-am îndrăgit de când am ajuns acolo prima oară, în vizită la unchiul și mătușa mea. Bine, ceea ce este acum nu seamănă cu ce am văzut atunci. Bulevardele sale spațioase lăsau într-adevăr impresia de spațiu, oamenii circulau mai mult pe jos și mai puțin cu automobile personale. Dealtfel, atunci, în copilăria mea foarte puțini oameni dețineau mașini mici, rezidenții circulau cu mijloace de transport, gen autobuze, trolee, tramvaie, metrou.

Locuitor în București

„Trenul galben fără cai”, care nu era „nici birjă, nici tramvai”, cum spunea un refren foarte fredonat al acelor vremuri, de-abia se inaugurase. Dar, totul a progresat rapid. Până am ajuns eu să locuiesc în București, în anii imediat următori Revoluției de la 1989, deja erau gata foarte multe magistrale de metrou, tronsoane, linii sau cum s-or mai numi. Era unul din mijloacele de transport pe care le preferam pentru a merge la cursuri, din orice punct aș fi locuit. Și, de-a lungul anilor de studenție, chiar am schimbat ceva locații.

Am locuit în semestru al primului an în zona Regie, m-am cam bătut pentru locul acela insalubru de cămin până l-am obținut. Am reușit să creăm, eu și colegele de cameră, un spațiu frumos de dormit. Dar, nu m-am împăcat cu toaletele și dușurile, așa că, dragii mei părinți mi-au ascultat dorința de a-mi închiria un apartament foarte aproape de zona Leu, undeva prin Militari. Am locuit acolo cu o colegă de liceu, ea era la ASE, eu la Jurnalistică. Am fost prietene o perioadă, probabil că am fi și astăzi, dar drumurile noastre au luat alte sensuri, ea e prin Canada, mă rog, de-ale vieții. Apoi am locuit în centrul orașului, chiar în blocul unde a locuit marele actor Octavian Cotescu. O întâlneam pe soția sa pe scara blocului, o mare actriță, dar eram atât de copleșită de emoție și timidă, că de-abia șopteam un salut.

București

București foto București imagineA fost odată…

Am schimbat apoi zona, dar nu m-am îndepărtat foarte mult de centru. Am locuit în zona Unirii-Tineretului. Mă apropiam de finalul studiilor, iubirea mea pentru oraș scădea, mi se părea extrem de obositor, epuizant chiar. Cu toate acestea, părinții, dragii de ei, au investit într-o garsonieră, tot în zona Militari, unde mai locuisem în anul I. S-au gândit, convinși și de spusele mele, că voi dori să mă stabilesc în București. Într-un final, nu a fost așa, o excursie mi-a deschis noi oportunități.

Dar, până să plec definitiv din acest scurt periplu prin amintiri, vreau să-ți mai spun câte ceva. Un loc din București o păstrează pe adolescenta care a plâns de bucurie la auzul că a reușit la facultate. N-am avut curajul să merg eu să mă uit pe liste. A mers sora mea, draga de ea, și a început din coadă, tot mai neliniștită, până a ajuns printre primii… 🙂 Același loc o păstrează pe cea care a plâns, tristă că sora ei, cea mai bună prietenă, plecase în străinătate. Viața ne despărțea pentru prima oară. Un alt loc o păstrează pe adolescenta care a iubit. Același loc o păstrează pe cea aflată „pe culmile disperării”.

Dar, câte locuri nu mă păstrează fericită! Facultatea de Jurnalism a UB de la Leu, Grădina Botanică, Lăptăria lui Enache de la TNB, Club A, Facultatea de litere, bibliotecile, sălile de teatru, casele prietenilor, expozițiile de la Dalles, o clădire de pe strada Ion Câmpineanu foarte dragă mie, un restaurant din Rosetti unde luam din când în când masa, holurile TVR unde am făcut practică! Și câte nu am omis!

Wecome Life!

Fiecare pas în marele oraș, mă îndepărta de el. Aglomerația, oamenii, poate și dorul de ai mei. În loc să vreau să-l cunosc mai bine, am decis să plec. În loc să mă văd acolo, cu o familie, un loc de muncă, gândul meu cuminte mă proiecta acasă, în Târgoviște, o altă fostă capitală a Țării Românești, mult mai senină, însă. Dar, tumultul anilor tineri nu mi-a dat pace, totuși, parcă era prea cuminte orașul natal, așa că, într-o zi frumoasă de vară am pornit într-o altă aventură. Anii ulteriori au scris un alt capitol. Anii dragi ai acestei vieți minunate!

Să ai experiențe plăcute! Doamne ajută!

Te invit să citești și Sierra Nevada – Am fost acolo!

Mihaela Mușetescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here