Bronhopneumopatia cronică obstructivă, boala fumătorilor

0
139
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

UntitledPrima măsură ce trebuie luată în cazul pacientului cu BPOC este convingerea acestuia să renunţe la fumat. Acesta este singurul mod prin care se poate opri evoluţia sin¬dromului obstructiv cronic al căilor respiratorii, chiar şi în stadii mai avansate. Exerciţiile fizice şi o nutriţie adecvată, chiar dacă nu determină o îmbunătăţire a funcţiei pulmonare, au dus la creşterea toleranţei la efort.

Medicamentele bronhodilatatoare folosite în tratamentul BPOC sunt împărţite în trei categorii: simpatomimetice, ce acţionează pe receptorii (32, anticolinergice şi metilxan-tine. Drogurile selective p2 pot fi administrate oral sau în aerosoli, recomandată fiind ultima variantă, datorită efectelor adverse mai puţine. Dintre aceste medicamente fac parte albuterolul, terbutalina şi metoproterenolul. Antico-linergicele ca bromura de ipratropium sunt considerate de unii medici ca fiind tratamentul de elecţie la aceşti pacienţi. Metilxantinele se pot administra oral sau parenteral. Acestea sunt în mod deosebit benefice pentru că, pe lângă efectul bronhodilatator, stimulează respiraţia, au un efect cardiotonic, diuretic şi pot să crească forţa contracţiiităţii diafragmului. O atenţie deosebită trebuie acordată în ca-zul metilxantinelor, deoarece dozele terapeutice sunt foarte apropiate de cele toxice.

Corticosteroizii pot fi şi ei administraţi oral sau inha-lator, în acest caz administrarea inhalatorie fiind însoţită de efecte adverse mai puţin severe. Aceştia s-au dovedit foarte eficienţi la unii pacienţi.

În ciuda unui tratament bine întocmit, unii pacienţi rămân cu un grad avansat de invaliditate. Pentru aceştia singurul remediu rămâne transplantul pulmonar. Bulecto-mia chirurgicală poate să determine ameliorarea simptomatologiei la pacienţii cu bule emfizematoase mari.

Folosirea ventilaţiei cu presiune negativă pentru perioade de 8 ore pe zi, două zile consecutiv, s-a dovedit că ameliorează schimburile gazoase, forţa musculară şi adaptabilitatea ventilaţiei pe o perioadă de mai multe zile. Pacienţii care nu îşi pot sincroniza fluxul în căile aeriene superioare cu ventilaţia cu presiune negativă, prezintă apnee obstructivă în somn ca o complicaţie a acestui tratament.

Episoadele de insuficienţă acută trebuie tratate prin administrare de oxigen în concentraţie mică pentru a nu elimina stimulul hipoxic. Intubaţia endotraheală şi ventilaţia mecanică se impun când pacientul nu răspunde la admi¬nistrarea de oxigen cu ajutorul sondei nazale şi starea acestuia se înrăutăţeşte.

Revista Farmacist.ro, nr. 106/martie 2007

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here