TINERE TALENTE. Brânduşa Bălan: Fiecare reuşită este un model şi fiecare nereuşită este o lecţie de luat în calcul

0
561
Brânduşa BălanLoreta Popa

Sunt în lumea aceasta mare oameni atât de săraci că nu au nici măcar un prieten. Am întâlnit deunăzi această veche zicală şi, fără să vreau, mi-am amintit de Brânduşa Bălan, studentă la Regie, în Bucureşti. A avea un prieten este responsabilitate imensă şi o bucurie fără margini în acelaşi timp.

Nu cunosc mulţi oameni pentru care să se adune prietenii într-o seară, să cânte şi banii strânşi astfel să achite cursurile facultăţii la care învaţă. Mărturisesc, am fost impresionată până la lacrimi de gestul unor oameni frumoşi din folk precum Maria Gheorghiu, Ovidiu Mihăilescu, Zoia Alecu, Ştefan Tivodar, Tic Petroşel, Alex Nichita, care au hotărât că a fi prieten înseamnă mai mult decât să zâmbeşti şi să dai mâna cu cineva, înseamnă să ajuţi acel om atunci când el are nevoie.

Iar Brânduşa Bălan avea nevoie de ajutorul celor cu care de-a lungul timpului a colaborat intens. A fost un moment pe care l-a prins în buzunarul inimii ei pentru totdeauna. Am întâlnit-o la majoritatea evenimentelor la care, ca jurnalist, participam. Era mereu cu aparatul de fotografiat după ea, gata să prindă o clipă pentru eternitate cu ajutorul obiectivului ei.

Apoi, am fost colege în cadrul emisiunii pe care o realizam la radio. Adevărul este că mă simţeam în siguranţă ştiind că e ea la butoane, simţeam astfel că totul este sub control. Incredibil de atentă, perfecţionistă, săritoare, răzbătătoare, mă făcea să cred că dacă vrea ceva nimic nu-i putea sta în cale.

Cu Eugen Avram, Zoia Alecu si Ovidiu Mihailescu

Am avut împreună seri de joi emoţionante, cu invitaţi de valoare pe care din păcate tinerii de astăzi ar avea tendinţa de a-i numi puţin prăfuiţi, în afara timpurilor.

Am fost bucuroasă să constat că Brânduşa era fascinată de aceste personalităţii ale culturii noastre de la care a avut de învăţat. La fel şi eu, şi ascultătorii emisiunii. Timpul a trecut şi, din păcate, radioul a făcut restructurări, iar noi ne-am văzut mai rar.

A venit apoi o vreme în care dacă spuneai marţi spuneai folk şi prieteni dragi strânşi la un loc. Aşa că pe Brânduşa o puteam strânge iar în braţe. Am aflat că-şi urmează visul de a face regie, ceea ce nu putea fi decât îmbucurător. A făcut atâtea videoclipuri, a lucrat la atâtea campanii, la atâtea proiecte că nu mi-ar ajunge spaţiul să le enumăr. Ştiind că acasă pentru ea înseamnă Piatra Neamţ, iar rubrica de tinere talente avea nevoie de o poveste iată ce a ieşit din întâlnirea noastră în mijloc de vară fierbinte.

Tobosar innascut

Brânduşa Bălan, eşti ceea ce se cheamă un om ordonat?

Un om este aşa cum este. Ceea ce înseamnă pentru mine ordonat, pentru cel de lângă mine poate însemna opusul. Uneori poate să fie haos în interioul meu şi în acele momente să dau ceea ce e mai „interesant“ , motivant din mine.
Te cunosc bine, Brânduşa, am lucrat împreună, am participat la evenimente împreună, am respirat acelaşi aer împreună.

Spune-mi, crezi că prietenia, oamenii dragi ţie, pot fi un talisman pentru tine?

„Cineva care mă place aşa cum sunt, cineva care mă înţelege şi mă acceptă, în ciuda unor părţi ale mele care sunt un pic «ciudate». Cred că prieten e cineva care te place. Eu îl plac, el sau ea mă place şi este consecvent şi previzibil. Aşa văd eu prietenia. Şi aceasta e o sarcină pe viaţă, să legăm şi să păstram prietenii. Avem prieteni care vin şi pleacă. Dar aceştia sunt mai degrabă simple cunoştinţe. Dar avem şi prietenii pe viaţă“, WesW.

535345_275648675847626_1374123065_n

Optez să aleg acest răspuns inspirat de la un „Adlerian“. Aveam o schiţă pe care nu o puteam descifra în cuvinte – alteori cred că această „stare“ ca şi „iubirea“, nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Sunt doar „linii“ trasate şi deseori e bine să simţi dincolo de cele şapte „simţuri“. Depre prietenie şi Micul Prinţ avea o idee: „Oamenilor mari le plac numerele. Când le vorbiţi de un nou prieten, nu vă întreabă niciodată ceea ce este cu adevărat important. Nu vă întreabă niciodată: «Cum sună vocea lui? Ce jocuri îi plac? Colecţionează fluturi?» Ei vă întreabă: «Câţi ani are? Câţi fraţi are? Cât cântăreşte? Cât câştigă tatăl său?» Numai atunci ei vor crede că l-au cunoscut. Oamenii au dat uitării adevărul acesta.“

Prietenia e o stare sau mai bine spus un al 8-lea simţ.

Prietenia se „pierde“ în momentul când apare un conflict interior, când propriile tale convingeri nu mai corespund cu exteriorul. Ca şi sinonim pentru prietenie e timpul. Cu cât rezistă mai mult cu atât e bazată pe emoţie interioară.

969498_369965359781947_10182954_n

Brânduşa Bălan, ce te ajută de fiecare dată să renaşti, să te ridici din cenuşă?

Nu mi-am dat seama dacă pot să fiu şi o pasăre Phoenix, dar sigur merg după un motto drag mie „când o aripă ţi-e frântă cu cealaltă te ridici“. Cred că cealaltă aripă e magică – forţa interioară pe care o avem fiecare dintre noi. Poveştile de viaţă ale celor din jur deseori mă remontează atunci când sunt într-un moment confuz al existenţei mele şi deseori aceste poveşti vin când am nevoie de ele.

379250_410816429008595_237383701_nDe ce Regie, de ce facultatea la care eşti acum?

Încă din timpul liceului eram fascinată de culisele „filmului“. Realizam materiale video atât pentru liceu, cât şi pentru asociaţiile unde făceam voluntariat. A venit vremea bac-ului şi am dat la o facultate de un alt profil, Turism, unde nu m-am regăsit. Am devenit „turista“ în Bucureşti încă din primul an de facultate şi cu o propunere de colaborare la un post de radio online. Acolo aveam de realizat materiale video.

Timp de patru ani şi jumătate am întâlnit oameni din multe domenii de activitate, de la artişti de muzică folk la regizori, operatori, actori.

Însă o colborare din radio a marcat şi traiectoria destinului meu. Acea colaborare era cu actorul Adrian Păduraru, care m-a cooptat şi în echipa lui din Taberele Educaţionale Aed Ludens – cam acelaşi rol îl aveam şi în acele tabere. Să păstrez/arhivez „digital“ întâmplările din taberele copiilor, pentru ca peste ani aceştia să-şi aducă aminte de momentele frumoase.

A fost cam primul om care a început să-mi ofere indicaţii cum să privesc dincolo de imagine, cum să surprind anumite momente. Îi sunt recunoscătoare atât lui, cât şi Danielei pentru faptul că m-au readus într-o lume a „copilăriei“. Cum spuneam, cum am fost voluntar în urmă cu ceva vreme în activităţi ce implicau şi tineri din diferite medii sociale, şi în aceste tabere am deprins anumite abilităţi de comunicare, interacţiune cu cei mici, tineri, viitori adulţi.

Cu Adrian Paduraru in tabere

Am fost îndrumată de mai multe ori să dau la această facultate, prima oară ratând admiterea la ultima probă. Acum ştiu că nu a fost să fie de prima data, aveam nevoie de experienţă ca să iau examenul cu brio şi schimbarea a venit după trei ani, acum fiind şi bursieră în cadrul facultăţii de Regie de film. E ceva.

Cu Felicia Filip

Toţi aceşti ani de formare au contat şi fiecare moment pe care-l trăiesc înseamnă enorm, căci am capacitatea de a conştientiza micile schimbări pozitive din viaţa mea.

Profesorii de la Facultatea de Arte sunt prietenii studenţilor şi „parteneri“ de drum către ceea ce la final de facultate numesc regizori de film, televiziune şi teatru.

482745_560276884002862_1412849650_nCe-ţi place la ceea ce faci?

De fiecare dată imaginaţia mi-e pusă în „funcţiune“. Lucrezi cu tine, prin tine şi prin cei din jur. Întâlnesc oameni. Ador să cunosc poveşti de viaţă. În fiecare zi am parte de o experienţă de viaţă. A omului pe care-l întâlnesc deloc întâmplător. Uneori sunt un „depozit“/arhivă a amintirilor vizuale. Ador asta.

Se pare că, în timp, am reuşit să am „semnatura“ mea vizuală pe fiecare material video pe care-l duc la bun sfârşit de început de drum. Îmi place să urmăresc pentru un timp reacţiile celor din jur, în tabere de exemplu – când cei mici se văd „proiectaţi“ pe un ecran alb sau când văd un scurt-metraj şi percep momentele-cheie pe care din timpul „montajului“ le-am anticipat – aşa îmi dau seama în mare parte că mesajul ajunge acolo unde trebuie.

Prin ceea ce fac pot să transmit mesaje, uneori clare, alteori metafore vizuale şi puţin câte puţin încerc şi eu să fac „lumea mai bună“ prin bagheta mea magică.

Ştiu că uneori eşti dezamăgită de ceea ce vezi în jurul tău, de birocraţie şi de modul în care unii oameni aleg să se comporte…

Acord a doua şansă atunci când simt că munca pe care o depun fie voluntară, fie plătită nu e luată în „bataie de joc“. Alteori prefer să mă retrag şi să trec la o altă etapă, la un alt proiect vizual.

Cu siguranţă perspectivele lor nu corespund cu ale mele. Uneori mă consum foarte mult atunci când am investit multă încredere, alteori pur şi simplu trec peste. Doar atunci când munca mea nu e luată în „bătaie de joc“ – şi mi s-a întâmplat – sau când nu este folosită pentru beneficiul personal când nu şi-au adus nici un aport.

150957_385780244845547_537148421_n

Mi s-a întâmplat şi aici trebuie să fiu foarte atentă. Îmi place să ofer şi ofer din mine, prin mine, prin ceea ce ştiu mai bine să fac. În special copiilor îmi place să ofer.

Ce ai schimba la viaţa ta?

Nu aş schimba ceva anume. Poate o altă tactică în a face şi bani prin ceea ce fac. Deseori fac voluntariat şi deseori mi se întâmplă să uit de mine. Aici aş mai lucra puţin cu mine.

Cu Doru Stanculescu

Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit ?

Să îndrăzneşti să simţi toate emoţiile posibile şi imposibile şi să nu uit de mine.

Ai sau ai avut vreun model ?

Fiecare om pe care-l întâlnesc este un model în felul lui, altfel nu aş putea „lua“ câte ceva de la fiecare. Fiecare reuşită este un model şi fiecare nereuşită este o lecţie de luat în calcul şi de meditat.

Crezi în coincidenţe?

Cred în sincronicităţi – şi în faptul că suntem conectaţi într-un fel sau altul. Mi s-a întâmplat de multe ori ca acelaşi răspuns să vină în acelaşi timp prin aceleaşi cuvinte. Ultima data cu o bună prietenă care, culmea, şi ea crede „în sincronicităţi“.

Ne lăsăm duşi de valurile vieţii, totuşi atunci când ne propunem să facem ceva folosind intenţia şi credinţa, avem puterea să facem schimbări rapide pentru a ne construi viaţa pe care ne-o dorim cu adevărat.

Cu Adrian Sarmasan, Alina Manole, Zoia Alecu

Ce înseamnă credinţa pentru tine?

E legătura mea cu Divinitatea. Fiecare om are legătura lui cu Divinitatea.

Acasă înseamnă Piatra Neamţ, ştiu asta. Dar ce înseamnă pământul românesc pentru tine?

România e un pământ fertil. E locul magic unde m-am născut şi unde o să mă întorc cu drag de fiecare dată. Există un loc unde mă alimentez energetic – acasă, la Piatra Neamţ.

Alaturi de echipa radio3net

Pământul acesta a trecut prin multe tranformări, are o istorie, are peisaje de care uneori ne batem joc prin nerespectarea unei comuniuni Om-Natură. „România am luat-o ca împrumut de la viitorii noştri copii“.

Care au fost cele mai grele momente din viaţa ta?

Când am început să pierd persoanele dragi, dar e un ciclu normal al vieţii. Acestea îmi par cele mai crude momente.

Cu Zoia Alecu

Nu cunosc mulţi tineri care să fie atât de iubiţi încât să se organizeze un spectacol şi să se strângă fonduri pentru ca ei să poată studia. Cine a avut acea idee, ce ai simţit când ai văzut cât de mulţi oameni sunt alături de tine şi te susţin?

M-a surprins propunerea Mariei Gheorghiu, iniţiatoarea acestui concert-folk : „Un altfel de pariu pe prietenie“. A fost un Mulţumesc pe care mi l-au oferit în cel mai frumos mod, într-un moment când aveam nevoie, Zoia Alecu, Maria Gheorghiu, Ovidiu Mihăilescu, Proiectul Tivodar – care de altfel au şi câteva materiale video sub semnătura mea vizuală.

Aceste proiecte vizuale au fost pro bono , din prietenie şi respect pentru muzica lor, ce rezona şi cu interiorul meu. Am încercat să „completez“ piesele cu imagini video pentru un contur de ansamblu. În acea seară deloc întâmplătoare a cântat şi Tic Petroşel şi acest om atunci m-a întâlnit pentru prima oară. Sunt foarte multe emoţii la mijloc şi-mi e greu să le transpun în cuvinte.

Ce te-a determinat să te alături campaniei împotriva autismului?

555938_536594246371126_1343723291_nAcum doi ani îmi doream să realizez un documentar despre autism şi am început să mă informez, să surprind părerile tuturor pentru a-mi da seama cum e mai bine să transpun vizual acest documentar. Însă în timp ce mă documentam mai şi filmam şi ce filmez îmi place să dăruiesc mai departe, astfel am iniţiat o campanie online

Autism Albastru – campanie de informare şi conştientizare. Am încercat să intru în „inima“ acestei stări. Să simt. E foarte important cum expunem anumite informaţii şi idei ce pot schimba în bine sau denigra o tulburare. Eu am căutat cum să expun corect „autismul“. Însă în tot acest timp mi-am făcut mulţi prieteni, chiar şi copii şi tineri care au această tulburare de comunicare.

Din punctul meu de vedere, autismul este o altă formă de comunicare şi deseori se realizează nonverbal şi foarte mult prin simţuri. Aceste proiecte vizuale ţin să menţionez că sunt nefinanţate de către cineva. O nouă campanie pe care am iniţiat-o pentru 2013 – 2014 e One voice.

Care este cel mai frumos vis al tău?

Îmi doresc să iau într-o bună zi Oscarul, singurul premiu pe care România nu l-a luat încă.

Cu Andreea Marin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here