Bradul și vâscul simbolurile vieții eterne

0
7357

bradulBradul, cuvânt preluat nealterat din tezaurul cultural al dacilor, este considerat în simbolismul spiritual un arbore sacru, care face legătura între pământ şi cer şi reprezintă mişcarea ascendentă a vieţii. În credinţa şi tradiţia populară românească, mirificul brad simbolizează arborele cosmic, posedă proprietăţi magico-mitice şi este, în acelaşi timp, leac pentru o sumedenie de boli.

Bradul face parte din familia de conifere.

Cele mai cunoscute conifere sunt: bradul, molidul și pinul.

Fiind un pom mereu verde, oamenii l-au asociat cu viața, trăinicia, siguranța, prietenia. L-au inclus in toate evenimentele importante ale vieții.

La naștere, se obișnuia ca fiecărui copil să i se dăruiască un brad, în natura, care ii devenea “frate” și pe care trebuia să-l îngrijească pană la moarte.

Se cunoaşte foarte puţin faptul că şi dacii aveau un cult pentru brad, dar cu înţeles total diferit: bradul era un copac ritual tăiat la nunta sau la moartea cuiva. Obiceiul încă se pastreză în regiuni din Oltenia şi sudul Banatului. Astfel, în cadrul ritualului de înmormântare bradul reprezenta ’’nunta” mortului cu divinitatea şi natura.

La nuntă, încă există obiceiul împodobirii unui brad cu ornamente din hârtie și fructe, de obicei în curțile casei de la țară. Ȋn jurul bradului se organizează o mică petrecere care are menirea de a le ura casă de piatră celor care se căsătoresc.

La moarte, în unele zone se practică împodobirea unui brad, dacă persoana e tânără și necăsătorită. Ȋn trecut, era plantat un brad sau era pus lângă mormânt chiar bradul “frate” al celui decedat.

Ȋmpodobitul bradului în Romania este un obicei relativ recent.

Ȋn prezent, împodobitul bradului este cel mai îndrăgit obicei de Craciun. Ii sunt asociate simboluri ca: iubire (pentru că este împodobit de întreaga familie); bucurie și fericire (pentru că sub el sunt puse cadourile); magie (se spune ca Mos Crăciun nu vine în casele unde nu e brad); viață, trăinicie si sănătate (pentru ca este mereu verde, chiar și când afară e zăpadă). Practic, bradul a devenit centrul sărbătorilor.

Tradiția împodobirii bradului și a casei cu crenguțe de brad este preluată de la triburile germanice pe la jumătatea mileniului trecut.

Bradul, prin forma sa triunghiulară, simbolizează Sfânta Treime iar podoabele cu care este împodobit semnifică bogația și cunoașterea, asemenea pomului sacru din Grădina Edenului în care se găseau fructele cunoașterii (merele).

Bradul, împodobit în vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumânărele şi panglici simboliză pomul vieţii, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regăseşte în foarte multe piese de artă populară precum covoarele, ştergarele şi iile.

Din plastic sau natural, miniatural sau imens, în zilele noastre bradul nu lipseşte din aproape nici o casă. În Sfânta seară a Crăciunului, cu o nerăbdare crescută, aşteptãm cu mic şi mare momentul magic al împodobirii bradului.

Beteala, globuleţele colorate ce sclipesc în lumina lumânărilor şi a luminiţelor colorate ce dau parcă viaţă bradului. Steaua vestitoare a Naşterii Domnului Iisus cocoţată în vârful bradului, îngeraşii care ne îndeamnă să trăim emoţiile Naşterii Pruncului Sfânt, toate ne anunţă Seara cea Mare.

Bradul – motiv de mandrie

După zilele de Crăciun, bradul rămâne ca decoraţiune de sezon. Ramane ca motiv de mândrie (mai ales pentru gospodinele cochete din ziua de azi) sau pentru că nu se îndură să-l arunce prea repede. Oricum, în cele mai multe din casele românilor există obiceiul ca bradul să fie aruncat (ars în foc spre distracţia copiilor) înainte de Bobotează, urmând să primenească locuinţa pentru sărbătoarea Botezului Domnului. În acel moment nostalgia pomului de Crăciun este alungată spre a se face loc Noului An în deplinul sens al cuvântului.

Vâscul

Încă din cele mai îndepărtate timpuri, vâscul este considerat simbol al iubirii, al păcii și al norocului. Originară din Europa și sud-vestul Asiei, planta semiparazită, care crește pe tulpina altor pomi, este un afrodisiac plin de magie; are puteri de lecuire a infertilității femeilor și de regenerare a organismului. Apariția vâscului la solstițiul de iarnă anunță sosirea iernii.

Vâscul, considerat acum o plantă reprezentativă a sărbătorilor de iarnă, a fost mai întâi un simbol religios păgân, cu sute de ani înainte de apariţia creştinismului. Druizii îl vedeau ca pe un simbol sacru, ce avea atât puteri magice, cât şi proprietăţi de vindecare. De fapt, planta era sacră pentru druizi. Dacă doi duşmani se întâlneau din greşeală sub un copac în care creştea vâsc, îşi lăsau armele, se salutau şi făceau un pact de pace până a doua zi.

Cånd găseau vâsc crescând într-un stejar, druizii îl tăiau cu un cuţit de aur şi aveau grijă ca planta să nu atingă pământul, pentru a nu-şi pierde proprietăţile sacre. În aceeaşi zi, sacrificau doi boi pentru a sărbători evenimentul norocos. Popoarele războinice opreau luptele cu ajutorul vâscului. Pentru strămoşii noştri, vâscul vindecã boli; sporea fertilitatea oamenilor şi a animalelor; era un mod de protecţie împotriva vrăjitoarelor şi aduce noroc.

Anglo-saxonii asociau puterile vâscului cu legenda zeiţei iubirii, frumuseţii şi fertilităţii, Freya. Conform acestei legende, orice băiat trebuia să sărute o fată cu care se întâlnea din întâmplare sub vâsc şi să rupă apoi o bobiţă din tufa respectivă.

Vascul este strans legat de Nasterea Domnului.

Ȋn Antichitate, popoarele celtice credeau că vâscul a fost creat de un fulger luminos care a pătruns în stejar, dându-i astfel proprietăți magice. Planta veșnic verde, vâscul era celebrat ca simbol al vieții eterne; lipsa de rădăcină îl făcea să fie considerat de esență divină, un fiu al cerului.  Grecii și apoi romanii au considerat și ei vâscul drept o plantă sacră. Această credință ajunge pâna în Evul Mediu; este extrem de răspândită, atât în Europa apuseană, cât și în cea răsăriteană.

Încă din cele mai vechi timpuri, planta a fost considerată una din cele mai magice, misterioase şi sacre din folclorul european. Vâscul era considerat un apărător al vieţii, fertilităţii, scut împotriva otrăvurilor şi afrodiziac.

Verdele plin de viață al frunzelor de vâsc, strălucirea proaspătă a fructelor sale maturizate în miezul iernii – când toate celelalte plante dorm – sunt strâns legate de Nașterea Mântuitorului, a celui care a trezit și a dăruit viață veșnică inimilor oamenilor care au primit harul Sãu. De altfel, cununa din frunze uscate de vâsc se păstra tot anul. Ele sunt deopotrivă protector al casei de rele și leac pentru diferite boli.

Vâscul este considerat o plantă sacră.

Este un simbol al norocului, al prosperității și nu în ultimul rând, pentru cei aflați la vârsta tinereții, un simbol al iubirii. Există multe descântece și ritualuri prin care tinerele îşi află ursitul cu ajutorul acestui element. Femeii care va pune crenguƫe de vâsc sub perna în noaptea din Ajunul Crăciunului, e negreşit în vis soțul hărăzit.

Tradiția românească spune că la Sărbătorile de iarnă, de Crăciun și Anul Nou, vâscul trebuie pus deasupra ușii de la intrare. Astfel aduce noroc, spor în casă, sănătate, atrage îngerii și alungă bolile.

Roxana P.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here