Botezul Domnului

0
227
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Botezul Domnului Dar trebuie să vă spun, că Iisus a plinit voia lui Dumnezeu prin toate faptele şi în toată viaţa Sa pământească, O să vă convingeţi de acest adevăr şi din lecţia pe care vă voiu istorisi-o tocmai acum.

Sunt mulţi ani de-atunci. În deşertul Iudeii trăia un om deosebit, prin toate ale sale, de ceilalţi oameni ai vremii aceleia. Statura lui era potrivită; înfăţişarea mustrătoare; capul acoperit de un păr bogat şi lung, în firele căruia nu pătrunse vreodată foarfecă; o barbă grea îi atârna spre genunchi. Îmbrăcămintea lui era de tot sărăcăcioasă. Era aspră şi ţesută din păr de cămilă.

Mijlocul şi-l încingea cu un brâu de curea. Umbla desculţ şi cu capul descoperit. În mână sprijinea un toiag nelustruit, bun pentru razim şi pentru vremuri grele. Hrana lui? De, copii… Ce să vă înşir prea multe în privinţa hranei!… Căci cu ce şi-ar putea astâmpăra foamea un om care vieţuieşte în pustietate? Cu bunătăţi?! Nicidecum. Ci cu lăcuste, cu rădăcini, cu miere sălbatică şi altele asemenea. Cu de acestea se hrănea şi omul nostru.

Şi pe acest om îl chema Ioan.

Lumea îi zicea şi îi zice loan Botezătorul. în vremea aceea, când îşi ducea zilele prin deşert, Ioan Botezătorul împlinise ca la treizeci de ani.

Ce căuta Ioan în pustia aceea ? De ce stătea el zilnic în preajma frumosului râu, care trece pe acolo, în preajma Iordanului? De ce ?! Apoi iată de ce: numai în liniştea şi singurătatea pustiului îşi găsise loan loc potrivit spre veghe şi rugăciune. Zgomotul şi noianul cel nesfârşit al păcatelor din lumea mare, îi alungară în preajma Iordanului. Şi acum, înfrăţit cu taina odihnitoare a deşertului şi cu murmurul nevinovat al apelor, Ioan putea sta de vorbă, în tihnă, cu sine şi cu Dumnezeu.

Ştia cineva că Ioan îşi deapănă firul zilelor în deşertul aspru din preajma Iordanului ? O… ştiau mulţi, mulţi oameni ai acelor vremi!

Căci înainte de a lua drumul pustniciei, drumul  sjngurătătii, loan propoveduise cu sârgufnţă în mijlocul păcătoşilor! Pe mulţi, mai ales dintre cei roşi de patimi şi de făţărnicie, îi mustrase acest om ai Lui Dumnezeu cu cuvintele sale pline de adevăr şi înţelepciune. „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împăraţia ceriurilor”, le striga el. Şi abia când nu mai putu răbda aerul încărcat de păcate, care se lăsa tot mat greu peste vieţuitorii cetăţilor din Iudeia, Ioan îşi căută sălaş curat şl odihnitor în pustie.

Dar, nu după multă vreme, chipul de sfânt şi felul de propoveduire al lui Ioan se dovedi trebuitor pentru sufletul oamenilor. începură să-l caute şi nu-şi odihniră paşii până când nu-l aflară şi în pustie. De acum pieri iarăşi liniştea şi Ioan era mereu înconjurat de mulţime. Toţi cei dornici după o vorbă bună, toji cei ce însetoşau după o viaţă îndumnezeită şi toţi cei ce se temeau, din pricina păcatelor lor, că o să-i prindă mânia lui Dumnezeu, alergau în preajma Iordanului şi-l ascultau pe Ioan. Hei, hei! Câtă lume trebuie să se fi dus în pustie! Doar nu în zadar zice sfânta Scriptură: „Atunci ieşi la el Ierusalimul şt toată ludeia şi toata împrejurimea Iordanului”.

Ioan îl primea cu dragoste. Şi îi învăţa, aici, cu sârguinţă. Pe cei buni îi mângâia, pe cei răi îi mustra.

Dar pe toţi îi îndemna să-şi scormonească prin suflet, să-şi numere păcatele, să se pccăinscâ, să coboare în apele Iordanului şi să se boteze, însuşi Ioan îi boteza. Pentru asta îi zicea lumea de atunci, şi îi zicem şi noi, Ioan Botezătorul. Sute şi mii de oameni s-au botezat de către Ioan.

O, copii! Cât e de mare fapta săvârşită de acest Ioan Botezătorul! Şi cu toate acestea el se vedea mic, se socota între cei ce slujesc din datorie către Dumnezeu. Iar când îndrăznea cineva să-l laude pentru minunata faptă a botezului, Ioan se simţia doar un umilit lucrător în calea pe care avea să o desăvârşească Isus Hristos. De aceea zicea cetre toţi: „Luaţi aminte! Eu unul fac botezul cu apă spre pocăinţă,  dar cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea; acesta vă va boteza cu duhul sfânt şi cu foc. El are lopată în mână şi va curăţa aria sa şi va aduna grâul în jitniţă. iară pleava va arde-o cu foc nestins.

Aşa treceau zile după zile. Până când, iată că veni în pustie, la Ioan, un om înalt, frumos la chip, îmbrăcat într-o haină lungă şi curată.

În mână purta şi el un toiag. După felul cum păşea, după dulceaţa cu care vorbia oamenilor ce-l însoţeau, părea a fi blândeţea întruchipată. Şi faţa îi strălucea, că părea înconjurată de raze luminoase. Ochii îi vărsau numai bunătate şi sfinţenie. Părul lung şi îngrijit îi aluneca pe spate. O barbă potrivită îi prelungea faţa. Când înainta prin mulţimea care-şi aştepta rândul să fie botezată, se despărţiră oamenii şi-i făcură loc. Ioan îl cunoscu îndată. Pricepu că era tocmai acela căruia îi pregăti a calea, tocmai acela despre care vorbia, zilnic, mulţimii.

Ioan era bucuros de venirea Domnului.

Totuşi, un fior de nelinişte i se cuibări în cea mai curată undă a sufletului. De ce venea Iisus acolo ? Ce căuta în pustia aceea ? Voia să se boteze şi El ? Doar El nu era păcătos.  Lumea întrebărilor şi a nedumeririi puse stăpânire pe Ioan. De aceea, se apropie de Iisus, îşi plecă fruntea cu smerenie în faţa Lui şi întrebă supus :

—   Ce vrei de la mine, Doamne ?

—   Ioane, am venit să mă botez de la tine, îi răspunse Iisus. Ioan se cutremură auzind aceste cuvinte. îşi ridică fruntea şi privi cu mirare spre Iisus. Din chipul lui Ioan se putea citi multă nedumerire.

—   Da, Ioane, am venit să mă botezi, mai zise Iisus din nou.

—   Să te botez ?! Tu să te botezi la mine ? Dar „eu am trebuinţă să fac botezul la tine şi tu vii la mine?, îndrăzni Ioan să mai întrebe.

Iisus zâmbi cu bunătate. Şi prin zâmbetul acesta plin de sfinţenie mătură toată neliniştea care zăcea în fiinţa lui Ioan. Iar, pentru ca să aducă deplină lumină şi pentru Ioan, şi pentru norodul din jur, şi pentru fiecare din noi, Iisus adăugă cu blândeţe :

—    „Ioane, lasă acum, căci aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”.

Şi Ioan s-a supus Stăpânului. Coborî, împreună cu Domnul, în apa Iordanului şi săvârşi botezul.

Aşa a primit Iisus botezul, pe când era tocmai de 30 de ani.

Iar după ce s-a facut botezul lui Iisus, îndată a ieşit din apă şi iată ceriurile i s-au deschis şi a văzut Duhul Domnului, pogorându-se ca un porumbel şi viind peste el”. Oamenii priveau cu uimire la cele ce se petreceau şi nu-şi puteau lua ochii dela razele cari se desprindeau din înălţimi tocmai ca o ploaie cerească.

Peste puţin, „iată şi glas din ceruri care a zis: acesta este fiul meu cei iubit întru care bine am voit”.

După aceasta, Iisus se despărţi de Ioan şi plecă în lume, ca să înveţe cuvântul lui Dumnezeu.

Dar ziua în care s-a facut botezul El, a rămas până azi drept o zi de mare sărbătoare şi se prăznuieşte, în fiecare an, la 6 Ianuarie. Botezul Lui este ca o pildă pentru oameni şi nimeni nu poate începe şi duce o viaţă adevărata decât dacă se botează, căci aşa voit-a Dumnezeu.

Hristos în şcoală, Manualul catehetului orthodox pentru şcoală, Dumitru Călugăr

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here