”Bojdeuca” lui Ion Creangă din Iaşi, primul muzeu memorial literar din România, inaugurat la 15 aprilie 1918, este unul dintre cele mai vizitate locuri din oraşul din inima Moldovei. Anual, zeci de mii de oameni vizitează locul unde s-au născut ”Amintirile din copilărie”, relatează Mediafax.
În 2018, se împlinesc 100 de ani de când ”Bojdeuca” lui Ion Creangă a fost înființată. Reprezentanţii Muzeului Literaturii Române Iaşi, instituţie în subordinea căreia se află ”Bojdeuca” lui Creangă, spun că, an de an, zeci de mii de români şi străini vin să viziteze casa în care a trăit autorul ”Amintirilor din copilărie“, însă cei mai numeroși sunt copiii.
Conform reprezentanţilor Muzeului Literaturii Române Iaşi, ”Bojdeuca” l-a găzduit pe Ion Creangă începând din vara anului 1872.
Acesta fusese răspopit şi nevoit să părăsească locuinţa din incinta Mănăstirii Golia. Humuleşteanul s-a mutat aici, în camera din dreapta având-o ca vecină pe Ecaterina Vartic; aceasta avea să-l îngrijească până la sfârşitul vieţii.
Toate ”Poveştile“ şi ”Amintirile din copilărie“ au fost scrise în căsuţa botezată de scriitor ”bojdeucă“. În vara şi toamna anului 1876, Mihai Eminescu a locuit aici drept chiriaş al lui Creangă.
Clădirea care adăposteşte expoziţia documentară referitoare la viaţa şi opera lui Creangă, biblioteca, precum şi amfiteatrul în aer liber au fost construite în perioada 1984-1989 şi inaugurate la 11 iunie 1989, cu ocazia centenarului morţii povestitorului. În iunie 1879, Ion Creangă a cumpărat locul şi Bojdeuca din Ţicău pe numele Tincăi Vartic, după ce a scris el însuşi actul şi l-a semnat ca martor şi după ce a plătit 50 de galbeni austrieci – ”a treizeci şi şepte de lei vechi galbenul”.
Astfel, Creangă o făcut-o proprietară pe femeia care avea grijă de el şi de gospodărie. El, însă, întreaga viaţă s-a considerat proprietar pe această ”bojdeucă de căsuţă”, cu două odăi.
La vremea aceea, Ion Creangă devenise recunoscut pentru faptul că la căsuţa sa din Ţicău deţinea un număr foarte mare de pisici, peste 30.
Fiecare purta câte un nume asociat unei persoane reale din viaţa sa. Elocvent era numele dat unei din feline, Mărioara, după mătuşa lui zgârcită din satul natal Humuleşti.
Programul de vizitare al Bojdeucii lui Creangă este marţi – duminică, între orele 10.00 şi 17.00. Preţul de intrare este de 7 lei, iar la reducere 2 lei.
Ana Grama