Bogăţia unui om constă în bogăţia sufletului său

0
9659
Translate in

,,Un suflet cântăreşte infinit mai mult decât un regat, un imperiu, uneori mai mult decât specia umană.’’  – Jules Michelet

bogatia,,Dacă pierzi bani, poţi să-i faci înapoi. La fel se întâmplă dacă îţi pierzi casa sau orice alt lucru pe care îl ai. Dar dacă îţi pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi. Şi dacă toată lumea ar fi a ta, dacă ai fi stăpân peste tot pământul, chiar şi dând tot ce ai, nu ai putea cumpăra un suflet. Chiar de ai purta nu una, ci o mie de coroane împărăteşti şi ai fi stăpân peste multe trupuri sănătoase, atunci când trupul tău este lovit de o boală ce nu cunoaşte vindecare, poţi să dai întreaga ta împărăţie, şi nu vei căpăta din nou sănătatea. Dacă nu poţi face asta pentru trup, o să poţi pentru suflet? Dumnezeu ne-a dat două mâini, două picioare, doi ochi, două urechi, astfel încât dacă una păţeşte ceva, să ne slujim de cealaltă. Dar dacă pierdem sufletul, de unde mai găsim altul?’’ (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pentru a reuşi să îţi păstrezi sufletul curat, pentru a reuşi să dobândeşti darurile Sfântului Duh, pentru a-L avea pe Hristos în inima ta, trebuie să renunţi la plăcerile lumii acesteia trecătoare, trebuie să renunţi la a avea o viaţă plină de huzur, trebuie să mai şi posteşti, trebuie să mai răpeşti din timpul tău pentru rugăciune, pentru mers la biserică, trebuie să renunţi la petreceri, trebuie să renunţi la a sta cu lumea asta agitată, trebuie să renunţi la slava deşartă, trebuie să renunţi la multe lucruri care îţi oferă plăceri trecătoare. Trebuie să iubeşti cumpătarea, simplitatea, liniştea, rugăciunea, postul, trebuie să oferi din timpul tău aproapelui, să faci fapte ale milosteniei trupeşti şi sufleteşti, trebuie să trăieşti nu pentru tine, ci pentru Dumnezeu şi aproapele, trebuie să îţi trăieşti viaţa împlinind poruncile Lui Dumnezeu, trebuie să nu fii atras de bogăţiile lumii acesteia, să nu fii legat cu sufletul de partea materială, ci trebuie să îţi doreşti să evoluiezi spiritual, să îţi îmbogăţeşti doar sufletul, căutând mai mult cele cereşti decât cele pământeşti, căutând cele nestricăcioase şi nu cele trecătoare şi stricăcioase. Trebuie să ne dorim cu toţii să ne curăţim sufletul de întinăciunea păcatului, să îl împodobim cu virtuţi pentru a-l face tron al Împărăţiei Lui Hristos, să ne îmbogăţim sufletul şi doar el să fie comoara pe care trebuie să o agonisim pe acest pământ, pentru că bogăţia sufletului ne va asigura bogăţia vieţii veşnice, ne va dărui bogăţia Împărăţiei Lui Dumnezeu, ne va asigura mântuirea, care valorează mai mult decât toată lumea asta cu toate bogăţiile din ea.

Pentru a deveni bogat sufleteşte, trebuie să trăieşti doar pentru Hristos şi să îndeplineşti cuvintele Mântuitorului din Evanghelie: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; dar cine îşi va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui’’,  sau  ,,Ce va da omul în schimb pentru suflet’’, şi ,,Ce va folosi omul de ar dobândi toată lumea şi îşi va pierde sufletul său?’’ (Mc. 8, 36-37) Din aceste cuvinte ne dăm seama, că Domnul socoteşte sufletul omului ca fiind de mare preţ, mai mare decât lumea întreagă, deci sufletul nostru este atât de valoros încât cu nimic nu-l putem răscumpăra, decât numai prin adevărata şi sincera pocăinţă, prin spovedanie, rugăciune, prin săvârşirea faptelor bune pentru ajutorarea aproapelui şi spre slava Lui Dumnezeu. Din aceste cuvinte se mai vede ce fel de suflet trebuie să piardă omul, pentru a-şi scăpa sufletul său: unul stricăcios, un suflet înghiţit de lume, lipit de partea materială a lumii, plecat în faţa lumii, înrobit lumii. Dacă omul pierde un aşa numit ,,suflet’’, el îşi va scăpa sufletul său cel adevărat; dacă el se leapădă de viaţa cea făţarnică, de viaţa stricăcioasă, el va primi viaţa cea adevărată, viaţa veşnică.

Trebuie să încercăm să fim precum copacii care au rădăcini puternice înfipte adânc în pământ, pentru a putea rezista tuturor furtunilor lumii acesteia moderne şi consumeriste, furtuni ce se dezlănţuiesc cu furie asupra noastră încercând să ne rupă şi să ne pună neputincioşi la pământ, trebuie să fim precum copacii cu rădăcinile bogate, puternice, adânc înfipte în pământ ca urmare a unei vieţi bineplăcute Bunului Dumnezeu, ca urmare a unei vieţi în care ne-am îngrijit  mai mult de suflet decât de trup. Trebuie să avem o viaţă curat creştinească, având cunoştinţe adânc pătrunse în Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi în Dogme şi Canoanele Bisericii Ortodoxe, ca să putem rezista tuturor ispitelor vieţii, tuturor patimilor şi poftelor cu care cumplitul diavol încearcă să ne atragă în cursele sale.

Trebuie să ne clădim o casă a sufletului solidă, o casă a sufletului curată, luminoasă, plină de iubire. O casă se ridică de la prima cărămidă. Pentru ca o locuinţă să fie durabilă, să dăinuiască peste ani şi ani, indiferent cât de vitregă va fi natura şi să nu se dărâme la orice vânt mai puternic, trebuie ca temelia ei să fie solidă, trebuie ca prima cărămidă să fie zidită cu atenţie, ca şi celelalte să se zidească corect, pentru ca zidul să fie trainic şi frumos. Aşa e şi cu sufletul omului el se formează cărămidă cu cărămidă, iar prima cărămidă trebuie să fie cărămida pocăinţei. După ce a fost spălat cu lacrimi de căinţă, sufletul se zideşte încet, încet, primind iubirea Lui Dumnezeu, Harul Sfânt, fiindcă din acest moment se zidesc frumos şi celelalte cărămizi: iubirea pentru Dumnezeu şi semeni,  credinţa, nădejdea, smerenia, bunătatea, milostivirea, răbdarea, hărnicia, cinstea, bucuria, dăruirea, speranţa, pacea, înţelepciunea, curajul, ş.a  Şi astfel sufletul îşi construieşte o casă frumoasă, trainică, construită din cărămizile virtuţilor, casă care îl va duce pe om spre veşnicie, îşi construieşte o casă care îl are mereu oaspete pe Domnul Iisus Hristos, fiindcă e o casă curată, plină de iubire şi smerenie în care Acesta se odihneşte cu bucurie.

,,… Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăţie care ne-a rămas: bogăţia sufletului, adică dreapta credinţă şi bunătatea inimii, milostenia, prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulţim comoara cea mare şi sfântă a credinţei Bisericii şi virtuţile strămoşeşti: nădejdea şi cinstea, iubirea şi dărnicia. Bunătatea inimii şi bogăţia spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi fapte. Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult decât vindecă, creează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă dezbinare decât unitate, suntem chemaţi ca, prin rugăciune şi priveghere, să înlocuim răutatea şi sărăcia sufletului cu bunătatea şi bogăţia spirituală pe care le aduce în suflet credinţa vie în Dumnezeu.” (Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel)

Aşa cum spunea Patriarhul Nicodim Munteanu: ,,… bogăţia te atrage pe nesimţite, slava deşartă se furişează încă până şi sub patrafirul preotului şi zdrenţele săracului. De ospeţe şi mesele bogate încă e greu să te depărtezi şi în locul lor să îmbrăţişezi postul. Bogăţia care îţi pune la îndemână toate după voie, tot felul de plăceri şi distracţii, e greu să o dai la săraci şi tu singur să rămâi sărac şi aşa să urmezi Lui Hristos. Cu toate acestea trebuie să fim convinşi, că nu dobândim mântuirea dacă nu ne vom ridica mai presus de patimile şi plăcerile vieţii. Însuşi Hristos ne spune zicând: ,,Siliţi-vă să intraţi prin uşa cea strâmtă’’ (Luca 13, 24) ,,Intraţi pe uşa cea strâmtă, că largă este uşa şi lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Că strâmtă este uşa şi îngustă este calea, care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află pe ea’’ (Matei 9, 13-14)

Să încercăm să nu ne lăsăm sufletele să îndure foamea şi setea duhovnicească, să ni le vindecăm de boala de moarte a păcatului, să ne înfrumuseţăm şi împodobim sufletele noastre cu virtuţile morale şi creştineşti: cu iubire, cu smerenie, cu bunătate, cu blândeţe, cu milostenie, cu rugăciune, cu credinţă, cu nădejde, cu adevăr, frumos, cinste, dreptate, curaj, etc. să le împodobim cu fapte bune şi frumoase, care ne ajută să fim cu adevărat oameni după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, care ne ajută să avem inima plină de iubire faţă de Dumnezeu şi aproapele, care ne ajută să devenim cei mai bogaţi oameni de pe pământ, care ne ajută să avem un suflet sănătos în Hristos, care ne ajută să devenim nemuritori, care ne ajută să învingem răul şi întunericul păcatului, fiindcă omul care se umple de Har trăieşte deasupra răului fără să-l cuprindă întunericul, pentru că are lumină din belşug.

Să nu uităm că trupul este stricăcios, dar sufletul este nestricăcios şi nemuritor, să nu trăim doar pentru a ne îngriji de trupul nostru, ci să trăim aşa încât să cunoaştem pe Domnul în Duhul Sfânt, pentru ca sufletul nostru să nu se mai poată alipi de nimic din cele pământeşti, de deşertăciunea acestei lumi, de bogăţiile lumeşti, de puterea sau slava lumească, ci să tânjească mereu numai după Domnul, să aibă mereu un dor de Dumnezeu, mereu o sete pe care să şi-o potolească doar cu iubirea de Dumnezeu şi semeni.

Să fim creştini doritori de mântuire, care ne ostenim toată viaţa pentru Hristos şi pentru binele şi mântuirea semenilor noştri, punându-ne toată bogăţia noastră morală şi materială în slujba aproapelui nostru, fără a ne dori să  agonisim pentru noi nimic pe acest pământ, aşteptând cu deplină nădejde ziua, când vom primi plata deplină de la Dumnezeu, pentru toate ostenelile noastre! Amin!

Editat Cristina Toma

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here