Ce este bogăţia cea adevărată în această lume şi ce este adevărata sărăcie? Oare este omul bogat în această lume, atunci când pământul este bogat? Oare este omul sărac, atunci când pământul este sărac? Atâta timp cât moartea este în lume – cine este bogat? Ce valoare are aurul, ce valoare au cunoştinţele, ce valoare are trupul, ce valoare are sufletul, ce valoare are întreaga lume din jurul tău? Ce valoare au cerul, soarele? Niciuna. Într-o zi, toate acestea nu vor mai fi în jurul tău şi tu însuţi nu vei mai fi. Ce sărăcie! Ce goliciune! Ce lucru înfricoşat!
Domnul Hristos S-a făcut om! Dumnezeu S-a făcut om! Iată bogăţia lui Hristos, Dumnezeul cel Adevărat, căci în El şi împreună cu El ne-a dăruit Viaţa veşnică, Adevărul veşnic, Dreptatea veşnica, Dragostea veşnică; ne-a dăruit împărăţia Cerurilor; ne-a dăruit toate bunătăţile heruvimice, serafimice. Şi încă aceasta este puţin: ne-a dăruit toate bunătăţile dumnezeieşti. Căci El, Singurul, Adevăratul Dumnezeu, petrece în mijlocul nostru ca om. Şi pe Sine – Dumnezeul cel Adevărat, pe Sine – Adevărul veşnic pe Sine – Dreptatea veşnică, pe Sine – Dragostea veşnică, pe Sine – Viaţa veşnică, S-a dăruit nou tuturor, S-a dăruit oamenilor şi necontenit Se dăruie, prin Sfânta Sa Biserică. Biserica – iată întreaga bogăţie dumnezeiască şi în ea Domnul Hristos întreg; ea ne este dăruită nouă, oamenilor, pentru îmbogăţirea noastră, pentru mântuirea noastră, pentru nemurirea noastră, pentru veşnicia noastră.
Ce ne-a dăruit Domnul Hristos nouă, oamenilor? Cum ne-a îmbogăţit cu bogăţia? Cu întreaga bogăţie dumnezeiască. O mai mare bogăţie nu se poate închipui! Bogăţia pe care nici moartea nu o poate pierde. Bogăţia pe care nici tâlharii nu o pot prăda. Iată adevărata bogăţie – nemurirea şi Viaţa veşnică. Aceasta nimeni niciodată nu i-o poate răpi celui ce este al lui Hristos, dacă el însuşi de bună voie nu o pierde sau nu o predă.
Cât de bogată este credinţa, credinţa în Domnul Hristos, în Singurul Dumnezeu Adevărat! Iată, ce ne dăruieşte ea ţie şi mie? – Ne dăruieşte nouă, celor săraci lipiţi pământului, împărăţia Cerurilor, ne dăruieşte Adevărul veşnic, Dreptatea veşnică, Viaţa veşnică, ne dăruieşte Sfinţi îngeri ca fraţi; ne dăruieşte întreaga bogăţie a Cerurilor. Aceasta este credinţa. Şi ce este dragostea? Ce este dragostea, dacă nu bogăţia dumnezeiască netrecătoare! în Sfânta Evanghelie stă scris că Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4, 8), Dumnezeu este Dragostei Aceasta înseamnă: dragostea este veşnică, Dragostea este bucurie, dragostea este nemurire. Şi creştinul, atunci când are ţeastă dragoste a lui Hristos, iată, el are veşnicia, are mtre*ga bucurie veşnică, întreaga Viaţă veşnică. Şi câtă bogăţie nu este încă în Biserica lui Hristos! Câţi Sfinţi, câţi Apostoli, câţi Drepţi! Ei toţi sunt în slujba omului, în slujba mea şi a ta, a noastră, a săracilor lipiţi pământului, a noastră, a cerşetorilor. Pentru ce? Ca pe noi să ne îmbogăţească cu bogăţia cea netrecătoare, cu bogăţia Domnului Hristos. Dar cea mai mare bogăţie a tuturor celor ce sunt ai Domnului Hristos este Preasfânta Maică a Domnului. Ea, care ne-a îmbogăţit cu milostivirea ei, care ne-a izbăvit de toate păcatele, de orice moarte, de orice ispită, de orice patimă, de orice iad.
Într-adevăr, Domnul a venit în această lume ca să ne îmbogăţească în Dumnezeu. Singurul scop al vieţii omului în această lume, scopul pe care ni 1-a făcut cunoscut Domnul Hristos, scopul pentru care Dumnezeu l-a făcut pe om este ca omul să se umple de Dumnezeu, să se îmbogăţească de Dumnezeu. Aceasta înseamnă să se înveşnicească, să devină veşnic, să moştenească împărăţia Cerurilor, să devină împreună-moştenitor cu Hristos, frate al lui Hristos. Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori – moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos (Romani 8,16). Astfel se împlinesc minunatele şi dumnezeieştile cuvinte ale Domnului Hristos: Cu oricine va face voia Tatălui Meu Celui din Ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă (Matei 12, 50). Ce bucurie, ce bogăţie să devii fratele lui Hristos, să devii sora lui Hristos, fiul lui Dumnezeu, fiica lui Dumnezeu (Romani 8,16-17)! Moşteneşti împreună cu El tot ceea ce este Ceresc, tot ceea ce este dumnezeiesc. Este, oare, bogăţie mai mare decât aceasta?
Din ce cauză a sărăcit omul în această lume, din ce pricină? Din pricina păcatului! Amintiţi-vă cum a sărăcit Adam dintr-odată, a pierdut Raiul, L-a pierdut pe Dumnezeu. Cum? Din cauza păcatului, din cauza unui singur păcat. Tot aşa şi noi, bogăţia dumnezeiască pe care o avem în noi o pierdem în păcat, şi acest păcat devine viaţa noastră. Dacă nu ne venim în fire, dacă nu ne căim, atunci păcatul îndepărtează toată bogăţia dumnezeiască din noi şi din jurul nostru şi devenim săraci. Aceasta s-a întâmplat cu Adam şi Eva în Rai, aceasta se întâmplă cu fiecare dintre noi.
Iată, în Biserica lui Hristos, creştinii, cei botezaţi, se împărtăşesc cu Sfintele Taine. ÎI primeşti pe Domnul Hristos! Ce bogăţie! ÎI primeşti pe Dumnezeu întreg. Dar, vai! – dacă după Sfânta împărtăşanie eşti nepăsător, eşti fără grijă, nu păstrezi această sfinţenie întru tine, nu vieţuieşti întru ea şi pentru ea. Şi atunci păcatul tău, lenea ta, patima ta te lipsesc de Dumnezeu, şi tu devii sărac lipit pământului ca şi Adam. Domnul a venit în lume chiar pentru a ne învăţa cum să biruim păcatul, cum să stăpânim Păcatul. Prin El stăpânim tot ceea ce este muritor. Păcatul se stăpâneşte prin credinţa în Domnul hristos, prin rugăciune, prin post, prin priveghere, prin toate virtuţile evanghelice. Dacă nu îl stăpâneşti, Cartea rămâne întru tine, căci prin păcat primeşti moartea şi pe diavolul, care îşi aduce atacul asupra ta prin el. Prin Hristos tu te izbăveşti de iad, te izbăveşti de împărăţia diavolului. Te îmbogăţeşti de Domnul şi te îmbogăţeşti de Dumnezeu. Aceasta este singura bogăţie care este vrednică de om. Credinţa în Domnul Hristos, Biserica Sa şi ceea ce El dăruieşte -Viaţa veşnică -, aceasta este singura bogăţie a omului. Toate celelalte sunt sărăcie goală. Şi oricine crede că pe lângă Hristos există şi altă bogăţie în această lume se înşeală. Este sărac lipit pământului.
Îmi voi aminti întotdeauna aceste minunate cuvinte ale Mântuitorului despre omul bogat, despre averea pământească îmbelşugată care te lipseşte de Dumnezeu, te lipseşte de împărăţia Cerurilor. Dacă, adunând imensa bogăţie în jitniţa ta, ai spus sufletului tău: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te (Luca 12, 19). Şi Domnul spune: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi ? (Luca 12, 20) Mântuitorul a încheiat cuvântul prin această învăţătură mântuitoare pentru noi toţi: Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu (Luca 12, 21). Trece comoara ta din această lume, oricare ar fi ea şi oricui i-ar aparţine. Şi iată, această comoară nu este de fapt întreaga bogăţie până la moartea omului, până la pieirea omului, până la iadul omului. Doar îmbogăţindu-te întru Dumnezeu şi prin Dumnezeu – iată, doar aceasta este singura bogăţie veşnică şi netrecătoare. Şi prin această avuţie ne-a îmbogăţit El pe noi.
De ce Sfinţii Apostoli, aşa cum aţi auzit în Evanghelia de astăzi, au lăsat toate şi au mers după El (Luca 5, 11). Au mers după Dumnezeu, după Adevărul veşnic, după Dreptatea veşnică, după Viaţa veşnică. Căci aceasta şi înseamnă să mergi Domnul Hristos: să mergi după Viaţa veşnică.
Alergi după Dumnezeul cel Adevărat. De aceea Sfinţii Apostoli au mers după El şi au lăsat totul.
Petru, Iacov, Ioan, ţărani simpli, pescari iudei simpli, nu au îndrăznit să-L întrebe pe Domnul: Ce înseamnă aceasta, Doamne, să pescuieşti oameni? Au plecat, au lăsat toate şi au mers după El (Luca 12, 19). Şi mergând după El, cu adevărat au dobândit mărgăritarul cel scump şi împreună cu el toată bogăţia Cerului (Luca 12, 20), toată bogăţia dumnezeiască şi cu adevărat au devenit pescari de oameni în ziua Pogorârii Sfântului Duh, în ziua Sfintei Cincizecimi, atunci când Sfântul Duh S-a pogorât asupra lor şi i-a plinit (Luca 12, 20). Şi acest om simplu, Petru, devine Apostolul lui Hristos, înţelept întru toate şi neînfricat, plin de putere dumnezeiască. Din acea zi el înviază morţii şi tămăduieşte toate bolile, după cum spune Sfânta Evanghelie, neînfricat se luptă pentru Domnul Hristos, pentru Singurul Dumnezeu cel Adevărat în această lume; neînfricat propovăduieşte Şi mărturiseşte Adevărul Său, merge către El şi dobândeşte nemurirea, învierea şi biruinţa asupra Morţii. El şi toţi Apostolii împreună cu el, şi după ei toţi Sfinţii şi toţi creştinii până în ziua de astăzi.
Fie ca Bunul Dumnezeu să ne dăruiască putere prin Sfinţii Săi Apostoli, prin cel dintâi chemat, Petru, prin Iacov, prin Ioan şi prin ceilalţi Sfinţi Apostoli şi toţi Sfinţii, ca să ne izbăvim de tot păcatul şi să ne îmbogăţim cu bogăţia lui Hristos, să ne îmbogăţim cu Dumnezeu, şi astfel să dobândim bogăţia cea netrecătoare pentru făptura noastră omenească, şi pentru suflet, şi pentru trup, atunci când va învia din morţi, în cealaltă lume, slujind Singurului Adevăratului Dumnezeu, Domnului Hristos, Căruia fie-I toată slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie
Jurnal Spiritual
