Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson

0
207
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
boala ParkinsonÎn 11 aprilie, în fiecare an, se marchează Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson, aceasta fiind și ziua de naștere a celui care a descris pentru prima dată afecțiunea, medicul James Parkinson.

Această zi, inițial marcată doar la nivel european, este o inițiativă a ”European Parkinson’s Disease Association”. Din 1997, manifestările s-au extins și pe celelalte continente. Lalelele roșii reprezintă simbolul internațional adoptat de toate organizațiile ce luptă cu boala Parkinson, relatează Agerpres.

Scopul marcării în fiecare an a acestei zile este acela al creșterii nivelului de informare despre boala Parkinson și al impactului acesteia asupra celui suferind, dar și asupra familiei și societății. Deși nu există tratament pentru vindecarea bolii Parkinson, ea poate fi ținută sub control. Pacienți în stadii avansate de boală devin din ce în ce mai mult dependenți de ajutorul și susținerea semenilor. O mai bună informare va reduce stigma asociată bolii, va crește înțelegerea și sprijinul comunității și va conduce la creșterea calității vieții pentru cei afectați, potrivit site-lui dedicat zilei, whathealth.com. Boala Parkinson este una dintre afecțiunile cu implicații pe absolut toate nivelurile: fizic, psihic și emoțional, dar și social și economic.

Maladia Parkinson este cea mai răspândită boală neurodegenerativă, după Alzheimer.

Este important ca pacientul să recunoască primele simptome și să se adreseze medicului în vederea stabilirii precoce a diagnosticului. În prezent, diagnosticarea este de cele mai multe ori întârziată, din cauza lipsei de informare a populației. Aceasta nu cunoaște sau ignoră primele simptome, boala ajungând să fie confirmată uneori în stadii avansate.

La nivel mondial, boala afectează aproximativ 6,3 milioane de oameni. În Europa, aproximativ 1,2 milioane de oameni sunt afectați de boala Parkinson. Cele mai multe cazuri apar după vârsta de 60 de ani. Se estimează că una din zece persoane este diagnosticată înainte de a împlini vârsta de 50 de ani. Totuși, această boală poate afecta și persoane mai tinere, sub 40 de ani, potrivit europeanbraincouncil.org.

În România, ediția din 2015 a Zilei mondiale de luptă împotriva maladiei Parkinson este marcată prin campania de informare și educare “Grădina cu speranțe”. Ea este organizată de Asociația de Luptă Împotriva Bolii Parkinson în parteneriat cu Societatea Română de Neurologie. Această acțiune este anunțată prin realizarea unui covor de 15 mii de lalele, amplasat în centrul istoric al Bucureștiului. Anul trecut, cele două organizații, printr-o acțiune de conștientizare, au împărțit 72. 000 de lalele roșii, reprezentând numărul celor diagnosticați cu boala Parkinson în România. Cu prilejul acestei zile, în mai multe orașe din țară, sunt organizate vernisaje, mese rotunde, simpozioane sau alte acțiuni adresate publicului larg.

Asociația de Luptă Împotriva Bolii Parkinson este singura organizație nonguvernamentală din România care apără drepturile și interesele celor diagnosticați cu boala Parkinson și care colaborează cu farmaciștii, cu medicii și cu Societatea Română de Neurologie pentru a găsi cele mai bune soluții pentru bolnavii care suferă de aceasta maladie.

Medicul și farmacistul englez James Parkinson (1755-1824) a descris, în 1817, semnele unei boli, care, de atunci, poartă numele de boala Parkinson.

Astăzi, se știe că boala Parkinson nu este o paralizie spastică, așa cum s-a crezut inițial. Boala Parkinson este o tulburare degenerativă a sistemului nervos central. Ea survine în urma distrugerii lente și progresive a neuronilor, a reducerii nivelului de dopamină. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mișcărilor, pacienții prezintă gesturi rigide, sacadate și incontrolabile.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here