Interpretarea ”poetică” a bolilor

boalaCuvantul simptom suna aproape la fel cu simbol. Din punct de vedere etimologic, simbol se refera la doua lucruri “puse la un loc”, pe cata vreme simptom se refera la lucruri care “cad la un loc”, ca din intamplare. Credem ca simptomele apar de nicaieri, si rareori incercam sa “punem la un loc” doua lucruri: boala si imaginea. Stiinta prefera interpretarile univoce. O singura interpretare este tot ceea ce se doreste.

Stiinta si arta se deosebesc radical din punct de vedere al interpretarii.

Poeziei, pe de alta parte, nu-i place sa se opreasca niciodata din cautarea interpretarilor. Nu cauta un raspuns final al intelesului. O reactie de natura poetica fata de boala poate parea neadecvata in contextul stiintei medicale. Stiinta si arta se deosebesc radical din punct de vedere al interpretarii. Prin urmare, intelegerea poetica a trupului, asa cum se exprima pe el insusi in boala, cere o noua apreciere pentru legile imaginatiei – in / special disponibilitatea de a lasa imaginatia sa se miste continuu in perspective tot mai noi si mai profunde.

In ultimii ani, unii s-au pronuntat impotriva viziunii metaforice asupra bolii pentru ca altfel se putea subintelege ca pacientii sunt vinovati pentru problemele lor fizice. In cazul in care cancerul este legat de modul de trai al unei persoane, se plang acestia, vom gasi ca individul este raspunzator pentru o boala asupra careia nu poate avea nici o posibilitate de control. Este adevarat ca aruncarea vinei asupra cuiva, pentru boala de care sufera, duce numai la aparitia unui sentiment de culpabilitate si nu la o crestere a imaginatiei.

Decat sa blamam, am putea mai bine sa reactionam.

Totusi, ca sa folosesc cuvintele lui Sardello, “Obiectul tratamentului terapeutic este acela de a inapoia imaginatia lucrurilor care au devenit doar fizice”. Intotdeauna cand incercam sa plasam undeva vinovatia, cautam un tap ispasitor pentru o tulburare reala care este greu de gasit si in care noi insine, ca indivizi si ca societate, suntem implicati. Blamarea este substitut defensiv pentru examinarea onesta a vietii, care cauta indrumare in greselile noastre. In mod fundamental, este o cale de a feri constiinta de eroare. Sardello recomanda ca in cazul in care inimile noastre dau semne de boala, sau cancerul ne scufunda in fantezii despre moarte, sa plecam urechea la aceste simptome si sa ne adaptam viata corespunzator. Decat sa blamam, am putea mai bine sa reactionam.

Ascultarea mesajului trupului nu este acelasi lucru cu aruncarea vinei asupra pacientului.
Recent, am avut o experienta care, la dimensiuni mai mici, arata relatia dintre trup si imagine. Simteam o durere in partea stanga a abdomenului. Doctorul nu era sigur ce anume este, dar o data ce nu s-a inrautatit pe parcursul a cateva saptamani mi-a sugerat sa o urmaresc indeaproape si sa nu-i administrez vreun tratament special. Am fost complet de acord. In schimb, am mers la o forma usoara de masaj terapeutic si care este sensibil la contextele mai largi ale vietii, acelea in care se prezinta durerea.

Terapii alternative

Era prima mea vizita pe care o faceam la un astfel de terapeut, asa ca mi-a pus cateva intrebari generale. Ce mananci? Cum se simte in general organismul tau in ultimul timp? Se petrece in viata ta ceva deosebit, care ar putea sa aiba vreo legatura cu durerea? Daca durerea ar putea vorbi, ce crezi ca ar spune?

Am apreciat faptul ca aceasta sedinta a inceput cu o contextualizare a durerii. Am descoperit ca acest dialog simplu avea asupra mea un efect profund. Ma aseza in directia observarii lumii care inconjura durerea si a ascultarii poeticii sale.

Apoi, cand m-am intins pe masa de masaj, foarte curand am ajuns intr-o stare profunda de relaxare. Am inceput sa plutesc intr-un loc din constiinta, departe de camaruta din satucul in care locuiam. Simturile mele percepeau sunetele din jur, dar atentia mi se cufundase intr-o zona indepartata.

Simptomul: trupul si viata cazand la un loc, ca din intamplare.

Tratamentul meu a fost mai putin o lucrare care sa indeparteze durerea, si mai mult o stimulare a imaginatiei, astfel incat sa pot reflecta mai profund la trupul si viata mea. Acesta este simptomul: trupul si viata cazand la un loc, ca din intamplare. Reactia contine efectele coincidentei. Acesta ar putea fi de asemenea un mod de a interpreta numeroasele imagini androgine pe care le gasim in arta si mitologie: mascul si femela in acelasi trup, simbolizand incercarea de continere a dualitatii si de a trai tensiunea ei. Poezia, in literatura sau in trup, cere intotdeauna sa tinem la un loc ceea ce pare a fi separat.

Aceasta perspectiva poetica, care implica scoaterea atitudinii poetice din biblioteca si introducerea ei in clinica, conduce mai adanc in trup si in durerea sa decat o fac masuratorile si interpretarile univoce, pur fizice. Dar nici nu ofera – neaparat claritate. Claritatea nu este una dintre darurile poeziei. Pe de alta parte, poezia ofera in schimb adancime, profunzime, intelepciune, intuitie, viziune, limbaj si muzica. Pur si simplu nu ne gandim la aceste calitati cand suntem confruntati cu boala.

Un tratament poetic si sensibil al imaginilor sustine intuitia. Intuitia este mai direct legata de emotie si de reactia comportamentala decat este interpretarea rationala.

Daca ma doare colonul din cauza anxietatii, atunci acel organ nu este doar o bucata de carne care functioneaza biologic. Are o legatura cu constiinta si un mod particular de expresie.

Ar trebui acrodata atentie felului in care pacientul isi imagineaza boala

Daca nu am insista atat de mult asupra intelesurilor univoce, dorind numai opinii profesioniste – care tin de domeniul fanteziei la fel de mult ca gandurile pacientului – despre ceea ce se petrece, am putea da mai multa atentie felului in care pacientul isi imagineaza boala. Chiar si ipohondria ar putea fi luata in serios ca fiind o expresie adevarata a indispozitiei sufletului.

Am putea interpreta multe din bolile noastre ca pe o afirmare a trupului intr-un context de amorteala culturala. Stomacul nu gaseste nici o placere fata de alimentele congelate sau pregatite din concentrate. Ceafa se plange din cauza gulerelor facute din poliester. Picioarele mor de plictiseala din cauza ca nu se plimba prin locuri interesante. Creierul este deprimat atunci cand vede ca este descris ca un calculator, si inimii in mod sigur nu-i face placere sa fie tratata ca o pompa.

Paracelsus: Medicul ar trebui sa vorbeasca despre ceea ce este invizibil
Probabil ca suntem singura cultura care priveste trupul cu atata saracie de imaginatie. Tot noi traim in singura perioada din istorie in care misterul este alungat din trup si din modul sau de exprimare prin boala. In secolul al XVI-lea, Paracelsus dadea doctorilor urmatorul sfat: “Medicul ar trebui sa vorbeasca despre ceea ce este invizibil. Ceea ce este vizibil ar trebui sa apartina cunoasterii lui, ajutandu-l sa recunoasca bolile exact la fel cum cineva care nu este medic poate sa faca acest lucru doar recunoscand simptomele. Dar atat nu este suficient pentru a face din el un medic; devine medic doar atunci cand ajunge sa cunoasca ceea ce este nenumit, invizibil si imaterial, si totusi cu efecte simtite”.

”Ingrijirea sufletului”, Thomas Moore

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here