Homeopatia – efect benefic simultan asupra celor trei planuri ale fiinţei umane

0
82

Ca să poţi trata un pacient trebuie să înţelegi, mai întâi, cu ce ai de a face. Ce e boala şi ce e sănătatea? Medicina, ştiinţa sănătăţii, ar trebui în primul rând să dea o definiţie cât mai clară a acesteia. Trebuie sa clarifice parametrii pentru măsurarea sa, astfel încât oricine să poată aprecia dacă în timpul tratamentului pacientul evoluează spre sănătate sau dimpotrivă, regresează spre boală, dezechilibrul pătrunzând spre planurile mai profunde.

Tratamentul ar trebui să aibă un efect benefic simultan asupra celor trei planuri ale fiinţei umane.

La un pacient care are ulcer gastric, de exemplu, simpla dispariţie a inflamaţiei, durerii şi a celorlalte simptome supărătoare poate fi considerată suficientă pentru a-l declara pe pacient sănătos, dacă el încă mai are o stare de depresie sau de anxietate?

boala - homeopatiaAşa cum spune George Vithoulkas, ca o regulă generală, un bun parametru de evaluare a stării de sănătate a unui individ este gradul în care aceasta este liber să creeze, mai degrabă decât să distrugă. Să creeze în interesul şi spre binele celor din jur. Pentru aceasta, el trebuie să fie:

– liber de durere, disconfort sau slăbiciune în plan fizic, rezultând o stare de bine general;

– liber de pasiuni excesive în plan emoţional, ceea ce are ca rezultat o stare de calm şi seninătate; pasiune în cel mai larg sens, însemnând ataşament exagerat – faţă de o persoană, o idee, o cauză, fie ea chiar nobilă etc. – care ajunge să domine existenţa individului, să tulbure echilibrul întregului sistem; liber de egocentrism şi egoism în plan mental-spiritual.

Acestea sunt cele trei aspecte ale bolii, aşa cum este ea văzută în medicina holistică: fizic, emoţional şi mental-spiritual.

Durerea, pasiunea excesivă şi egoismul tind să limiteze individul. Acestea sunt cele trei aspecte ale bolii. Ele se manifestă pe cele trei planuri (corpuri) ale fiinţei umane, aşa cum este ea văzută în medicina holistică: fizic, emoţional şi mental-spiritual. Sănătatea, opusul bolii, dă un sentiment de libertate – şi acesta este cuvântul cheie în definiţia sănătăţii.

În urmă cu 200 de ani Hahnemann afirma că boala este devierea forţei vitale care animă organismul uman. Astfel el a depăşit nu numai gândirea timpului său, dar şi pe a noastră. A afirmat că nu numai boala, ci şi cauza ei sunt de natură dinamică. Cu alte cuvinte, cauza bolii nu o constituie microbii şi virusurile, nici chiar toxinele lor, ci natura lor interioară, forţa lor vitală. Mai mult decât atât, agenţii patogeni în sine pot afecta numai un organism care are o predispoziţie faţă de ei şi acest lucru are loc la nivel dinamic.

Pretutindeni sunt oameni expuşi riscului de infecţii şi care nu contractează boala. Ei nu se îmbolnăvesc, deşi dorm în acelaşi pat cu un bolnav de tuberculoză sau cu unul care are o infecţie stafilococică gravă. Şi din contră, vedem atâtea persoane care trăiesc în condiţii foarte bune, au un regim de viaţă echilibrat, mănâncă corect, fac gimnastică şi cu toate acestea fac tot felul de boli.

Boala nu apare niciodată ca un fapt primitiv sau ca un accident al sănătăţii, ci întotdeauna ca un rezultat, o consecinţă, un epifenomen.

Într-adevăr, atât timp cât forţa vitală este în echilibru, organismul se găseşte în stare de sănătate, iar agenţii patogeni nu se pot dezvoltă. Acţiunea lor devine însă posibilă ori de câte ori organismul este debilitat, adică tulburat în echilibrul său. Agenţii morbizi (care produc îmbolnăvirea) nu au “priză” decât asupra organismelor a căror forţă vitală este în dezechilibru, deci care au o predispoziţie faţă de ei.

În concluzie, ca să apară boala trebuie să fie îndeplinite două condiţii: să existe un agent patogen (virus, microb etc.) şi un organism care să aibă o predispoziţie la boala respectivă. Când agentul patogen întâlneşte un organism predispus, atunci la nivel dinamic (electro-magnetic) apare un dezechilibru şi abia mai târziu apar şi rezultatele materiale ale acestuia (de exemplu inflamaţia, ulceraţia, erupţia, nodulii etc.). Dereglarea dinamică care atacă tot organismul porneşte din câmpul său electro-magnetic şi tot de acolo ar trebui să pornească şi vindecarea.

Mecanismele de apărare tind să menţină echilibrul între limite ale normalului.

Mecanismele de apărare a organismului sunt astfel programate încât să reţină boala cât mai la periferie; cât mai departe de centrul fiinţei umane, de sferele vitale. Ele intră în acţiune atunci când este ameninţată existenţa organismului sau bunăstarea sa. Aşa apar manifestările pe care pacientul le percepe sub formă de simptome. Simptomele bolii sunt, deci, esenţa reacţiei organismului care încearcă să se debaraseze de acţiunea patologică (cauzatoare de boală). Ele sunt numai expresii materiale ale dereglării iniţiale la nivel electromagnetic.

Trebuie să facem precizarea că în organism există o ierarhizare a organelor şi sistemelor. Oricine îşi poate da seama că inima este mai importantă decât stomacul, iar acesta mai important decât pielea, de exemplu. Şi asta ca să ne referim doar la corpul fizic, Dar mai presus de toate stau procesele psihice superioare, cele care deosebesc fiinţa umană de toate celelalte fiinţe – o minte clară, coerentă, creativă – pentru sine şi pentru cei din jur.

Homeopatia armonizează starea lăuntrică a organismului, legătura lui cu lumea înconjurătoare şi de aceea, cu cât mai profundă e însănătoşirea, cu atât omul simte mai mult confort, nu numai fizic, ci şi emoţional. E ca şi cum remediul homeopatic ar acorda un instrument muzical extrem de sensibil şi complicat. În orice stare ar fi, acesta scoate nişte sunete, dar numai acordat va putea face muzica. Creativitate, evoluţie spirituală – rămâne la latitudinea fiecărei persoane alegerea modului în care foloseşte echilibrul fizic şi psihic dobândit.

Simptomele reprezinta strigate de ajutor.

Aşa cum spuneam, forţa vitală ridică bariere succesive în calea dezechilibrului; la început acesta se va manifesta la nivelul organelor mai puţin importante. Şi când ea scade şi atinge un anumit nivel critic, boala pătrunde până la nivelul structurilor mai profunde.

Cum menţionam anterior, homeopaţii privesc simptomele pe care le prezintă fiecare organism în parte ca pe încercări ale acestuia de a se reechilibra (de a menţine dezechilibrul cât mai la periferie). Transpiraţiile abundente, erupţiile vizibile pe piele, ulcerele de gambă, de exemplu, sunt modalitatea mecanismelor de apărare. Ele incearca sa protejeze sistemul de o afectare mai profundă, de un astm bronşic sau de un infarct, să spunem. Simptomele pe care organismul ni le prezintă sunt, în acelaşi timp, şi modul său de a ne comunica starea sa de dezechilibru. Ele sunt „strigăte de ajutor” pe care le lansează forţa vitală dezechilibrată. De aceea homeopaţii sunt atât de atenţi la simptome.

Această atitudine contrastează cu cea a alopaţilor, pentru care simptomele sunt un rău ce trebuie suprimat.

Pacientul este tratat corect numai dacă primeşte remediul care produce la omul sănătos simptome asemănătoare celor pe care le are el. Un homeopat adevărat nu va indica niciodată un remediu numai pe baza numelui pe care îl poartă boala. Căci el trebuie să trateze bolnavul şi nu boala. Fiecare om este unic, aşa cum unică este şi combinaţia de simptome fizice şi mental-emoţionale pe care o prezintă fiecare caz în parte.

Cinci pacienţi cu diagnosticul de pneumonie, dar care în afară de manifestările locale caracteristice afecţiunii au manifestări generale diferite, vor primi fiecare câte un remediu diferit de la homeopat (să spunem Aconit, Arsenicum, Bryonia, Mercurius şi Phosphor) şi nu aceeaşi combinaţie de antibiotice pe care o prescrie, de obicei, medicul alopat. Şi invers – unul şi acelaşi remediu este indicat într-un mare număr de cazuri cu diagnostice clasice diferite.

Să luăm de exemplu remediul Arsenicum album.

Aşa cum am văzut, el poate fi folosit pentru tratarea pneumoniei, dar şi pentru tratarea unor cazuri de alergie, anemie, angină, anorexia nervosa, anxietate, afte, aritmie cardiacă; ascită, astm, bronşită cronica obstructivă, ciroză, cistită, depresie, eczeme, toxiinfecţii alimentare; gangrenă, gastrită, dureri de cap, hemoroizi, hepatită, herpes, boala Hodgkin; gripă, insomnie, leucemie, limfoame, malarie, cancer, nefrită, chisturi ovariene, atacuri de panică; ulcer gastric, faringită, pleurezie, pneumonie, psoriazis, sindrom Raynaud, ulceraţii cutanate, lupus sistemic, vaginită etc.

Aşa cum puteţi observa, este vorba atât de boli fizice, cât şi de afecţiuni psihice. Ce au ele în comun, vă întrebaţi? Terenul pe care au apărut. Mai multe haine confectionate din aceeasi stofa, se pot rupe în locuri diferite. Fiecare cedează acolo unde s-a uzat mai tare: una la mânecă, alta la guler sau la buzunar. Ce au ele totusi în comun? Stofa din care au fost facute. Poate părea ciudat, dar asa cum spuneam, remediul nu tratează doar o o boală, ci terenul pe care aceasta apare.

Când totul, chiar şi cel mai neplăcut simptom este privit ca o manifestare a mecanismului de apărare a organismului îndreptat permanent spre vindecare, atunci şi acţiunea medicamentului trebuie să fie îndreptată în aceeaşi direcţie.

”Homeopatia, tratament pentru corp, minte și suflet”, Dr. Tatiana Bolbocean, Dr. Mihaela-Georgia Cîmpian

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here