”Blândeţea trebuie să aibă şi smerenie”

0
123

patience-Gheronda, dacă cineva se smereşte singur şi se prihăneşte pe sine zicând: „Sunt un neghiob un om pierdut etc.’’, aceasta îl ajută să dobândească smerenie?

-E uşor să te învinovăţeşti pe tine însuţi, dar e greu să accepţi învinuirile altora. Poţi spune că unul singur: „Sunt vrednic de plâns, sunt cel mai păcătos, cel mai rău dintre toţi’’, dar să nu poţi suporta un cuvânt de la altul. Vezi când cineva cade singur şi se loveşte, poate să-l doară, dar nu dă multă importanţă. Sau când îl loveşte unul pe care îl iubeşte, spune: „Ei nu contează. Dar dacă îl zgârie sau îl împinge puţin unul pe care nu-l simpatizează, atunci îl vezi! Va începe să ţipe, să se prefacă că îl doare, că nu poate păşi.

Pe când eram la Sinai, se afla acolo şi un mirean – pe nume Evstraţie -, care, dacă îl strigai „Domnule Evstraţie!’’ îţi spunea: Evstraţie păcătosul să spui, Evstraţie păcătosul’’. Toţi ziceau: „Cât de smerit este!’’.

Într-o dimineaţă la furat somnul şi nu a mai coborât la biserica. S-a dus aşadar cineva să-l trezească. „Evstraţie, încă mai dormi? S-au terminat şi Psalmii Utreniei. Nu vii la biserică?’’. Atunci acela a început să ţipe… „Eu am mai multă evlavie decât tine şi ai venit ca să îmi spui să cobor la biserică?’’. Făcea ca un nebun… Până acolo a ajuns încât a luat cheia de uşă – era o cheie din acele mari – ca să-l lovească fiindcă s-a simţit jignit. Ceilalţi care l-au auzit strigând aşa au rămas încremeniţi, căci aveau drept pildă, socotindu-l foarte smerit. Şi astfel s-a făcut de râs. Ai auzit? El singur spunea că este păcătos, dar de îndată ce a fost rănit în egoismul său, a devenit o fiară.

-Gheronda, se poate ca cineva să fie blând şi să nu riposteze când îl ocărăsc alţii, dar să nu aibă smerenie?

– Omul smerit este şi blând. Aceasta însă nu înseamnă că toţi cei blânzi sunt şi smeriţi. Blândeţea trebuie să aibă şi smerenie, căci dacă nu are, se poate ca cineva din afară să pară blând, dar înlăuntrul său să fie plin de mândrie şi să spună: „Ăştia sunt bolnavi la cap! Lasă-i să vorbească!’’. Întocmai ca acel monah pe care Părinţii îl vedeau că nu riposta deloc când îi făceau observaţii sau îl mustrau, dar, cu toate acestea, viaţa lui în ansamblu nu îi convingea. De aceea odată l-au întrebat: „Atunci când te certăm, ce gând pui în mintea ta de nu vorbeşti?’’. Iar el le-a răspuns: „Zic în sinea mea: <<Lasă-i în pace! Sunt nişte proşti!>>’’. Adică îi dispreţuia.

”Patimi şi Virtuţi”, Cuviosul Paisie Aghioritul– (Cuvinte Duhovniceşti) 

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here