Bitterul suedez, rețeta românească cu 12 plante (I)

0
4399
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

bitterul suedezBitterul fost redescoperit în urmă cu două decenii, odată cu apariţia extraordinarei cărţi „Sănătate din farmacia Domnului” a fitoterapeutei de origine austriacă Maria Treben.

Un remediu despre care experimentata cunoscătoare a plantelor spunea că vindecă aproape orice boală. Nu era departe de adevăr. Prin timp, miraculoasa tinctură – o veritabilă „antologie” de ierburi tămăduitoare – a dovedit că are efecte benefice asupra sănătăţii, dobândindu-şi rapid o celebritate meritată. Milioane de flacoane cu preţiosul elixir, în tot felul de formule şi diluţii, au fost vândute anual pe tot mapamondul. Bitterul suedez a devenit între altele şi un simbol al reînvierii tradiţiei de vindecare cu plante. Dar care este, de fapt, originea acestui remediu? Care dintre zecile de formule care se găsesc acum pe piaţă este cea bună? Îşi merită, oare, bitterul celebritatea?

Originea bitterului suedez                   

Se pare că această tinctură a fost descoperită în Evul Mediu de către legendarul savant şi alchimist Theophrastus Bombastus Von Hohenheim, zis Paracelsus, care a vrut să creeze un elixir din plante care să prelungească tinereţea. După un succes fulminant, elixirul – minune a căzut în uitare, fiind păstrat şi transmis din tată în fiu doar într-o familie de medici suedezi, pe nume Samst. Se pare că elixirul de viaţă lungă al lui Paracelsus era cu adevărat eficient, pentru că toţi membrii respectivei familii au ajuns la vârste impresionante.

Klaus Samst, rectorul facultăţii de medicină din Uppsala, căruia i se datorează repunerea în circulaţie a tincturii, a ajuns, de pildă, la venerabila vârstă de 104 ani, când a murit subit, din cauza… unei căzături de pe cal. Repopularizat prin cartea Mariei Treben, bitterul suedez şi-a dovedit din nou eficienţa într-o serie impresionantă de boli; vindeca de la indigestii şi migrene la boala canceroasă şi maladiile de piele greu vindecabile. Au apărut tot felul de versiuni ale bitterului suedez, în afara celei cu 32 de plante: cu 16 plante, cu 12 plante, cu 8 plante, dar şi cu 180 de plante, aşa cum îl prepară compatriotul nostru Nica Micu, ţăran din comuna Iveşti, Galaţi.

Ce este de fapt bitterul suedez?

Este un extract hidroalcoolic sau altfel spus, o tinctură din plante medicinale amare. De altfel, este uneori numit şi „aperitiv amar suedez”. De ce amar? Pentru că plantele şi gustul amar au o importanţă deosebită în terapia naturistă. Remediile naturale amare sunt un drenor puternic pentru ficat şi vezica biliară. stimulează procesele de eliminare prin amplificarea peristaltismului digestiv; activează digestia prin sporirea secreţiei de sucuri gastrice. Din punct de vedere psiho-mental, gustul amar este asociat dezamăgirii; o sintagmă care, analizată din punct de vedere etimologic, înseamnă descoperirea, eliberarea de amăgire.

De aceea, în medicina holistică, remediile amare au în plan psihologic rolul foarte interesant de a ajuta la eliminarea convingerilor şi ideilor false, cu alte cuvinte, a amăgirilor, care conduc la boală. Practic, nu se poate vorbi în medicina naturistă de un proces de dezintoxicare eficient şi complet în care să nu fie folosit gustul amar. Ei bine, diferitele variante de bitter suedez sunt o colecţie fără egal de plante amare, cu diferite nuanţe. Astfel, acest bitter conţine plante amare pure (genţiană, ţintaură, anghinare), amare aromatice (pelin, coada-şoricelului, coajă de portocal amar), amare saline (cicoare, păpădie), amare mucilaginoase (lichen de Islanda) etc. Din acest motiv, acest elixir amar este un drenor şi detoxifiant extraordinar, ceea ce şi explică efectele sale vindecătoare într-o gamă extrem de mare de boli.

Formula cea mai bună de bitter suedez

În ciuda popularităţii sale ca leac, nici până în prezent nu se ştie cu precizie care este reţeta originală de bitter suedez. De fapt, anumite componente ale sale, cum ar fi theriacul veneţian, sunt chiar formule obţinute prin procedee alchimice; procedee care nu mai sunt cunoscute în prezent. Există, astfel, mari probabilităţi ca astăzi să nu mai poată fi preparat bitterul original pe care l-a creat Paracelsus în Evul Mediu. Dar asta nu exclude eficienţa lui. Revenind la una dintre întrebările puse la începutul acestui articol: „Care este cea mai bună formulă de bitter suedez?”, trebuie să recunoaştem că răspunsul este foarte dificil de dat.

Personal, am fost foarte curios să aflu în mod practic cu care versiune a bitterului suedez dintre cele existente în prezent la noi în comerţ se obţin cele mai bune rezultate. Mărturisesc că am fost surprins de faptul că versiunile obţinute din plante româneşti sunt net mai puternice şi mai nuanţate ca acţiune faţă de majoritatea importurilor. Cum este posibil acest lucru? În primul rând, prin calitatea plantelor – mai ales flora medicinală spontană a României este extrem de bogată în plante medicinale amare şi aromatice, cu efecte foarte puternice, care, incluse în reţeta acestui remediu, fac adevărate minuni.

Apoi, concentraţiile de principii active de la bitterurile româneşti sunt mult mai mari decât la cele aduse din străinătate. Acolo, in mod curios, se pune mai mult accent pe gustul plăcut al remediului decât pe acţiunea sa terapeutică. În fine, se pare că în domeniul terapiei cu plante, creativitatea autohtonă a găsit un teren foarte bun de exprimare, aşa încât au fost găsite nişte reţete de bitter care pun foarte bine în valoare principiile care stau la baza alcătuirii acestui remediu.

Prepararea casnică a bitterului suedez

Iată o reţetă ceva mai simplă, compusă din doar douăsprezece plante, dar care pune foarte bine în valoare principiile care stau la baza alcătuirii bitterului suedez:

 – Într-un borcan cu filet, cu o capacitate de 2 l, se pun câte 2 linguriţe din următoarele plante sub formă de pulbere (obţinută prin măcinare cu râşniţa electrică de cafea): pelin (Artemisia absinthum); anghinare (Cynara scolymus); flori de salcâm (Robinia pseudoacaccia); foi de dafin (Laurus nobilis); iarbă de troscot (Polygonatum aviculare); frunze de frasin (Fraxinus sp.); rădăcină de angelică (Angelica archangelica); boabe de ienupăr (Juniperus communis).

 – Se adaugă apoi câte 1 linguriţă de pulbere de răşină de brad (Abies salba); seminţe de fenicul (Foeniculum vulgare); rădăcină de urzică (Urtica dioica); o jumătate de linguriţă de pulbere de şofran (Curcuma longa).

 – După ce am pus toate plantele, adăugam un litru şi jumătate de alcool alimentar de 50-60 de grade; lăsăm totul să se macereze vreme de minimum două săptămâni.

 – La sfârşitul timpului de macerare, se filtrează preparatul prin tifon şi se pune la păstrare într-o sticlă închisă la culoare, într-un loc întunecos şi rece.

Se administrează de regulă 1-2 linguriţe din acest preparat, înainte de mesele principale, diluate în apă plată sau ceai. În ce boli? Lista este atât de amplă, încât ar ocupa probabil zeci de pagini. Vom urmări în cele ce urmează (în partea a doua) să sintetizăm cât mai bine acţiunile acestui remediu.

”Remedii naturiste”, Prelucrare Valeriu Ciuculin

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here