Ziua Ortodoxiei, moment de unitate a tuturor creştinilor din lume

0
179
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

BisericaCe vrea Dumnezeu de la noi în viaţa noastră creştină? Dumnezeu vrea de la noi iubire, unitate. Vrea ca Biserica lui „să fie una”. Sfântul Pavel spune în Epistola către Romani: „Vă rog, fraţilor, să vă feriţi de cei care fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o şi să vă păziţi de ei”. Şi tot el, în Epistola I către Corinteni (1, 10): „Rogu-vă pe voi, fraţilor, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi aceeaşi să vorbească, şi să nu fie între voi dezbinări, ci să fiţi uniţi în duh şi în cuget”.

„Inainte de a cere filosofiei armonizarea cu religia, să se înfăptuiască armonizarea în interiorul religiei.”

În marea rugăciune din Evanghelia după loan, Mântuitorul s-a rugat „ca toţi să fie una” (17, 21). S-a rugat pentru unitatea tuturor creştinilor din lume, ceea ce implicit înseamnă şi condamnarea gravă a tuturor dezbinărilor şi a dezbinatorilor. Spunea în această rugăciune: „Toţi să fie una, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”.

Va să zică, acolo unde nu e unitate, slăbeşte şi credinţa în Dumnezeu. E firesc să fie aşa. E firesc pentru că dezbinarea derutează. Cei slabi în credinţă, sau cei care nu au credinţă, îşi pot pune întrebarea: Cum aceşti creştini, în numele aceleiaşi Evanghelii, sunt atât de împărţiţi?

Dezbinarea derutează şi compromite Biserica. Ba chiar îl compromite şi pe Dumnezeu. De aceea, la un moment dat, Mântuitorul spune: „Vai celor prin care vine sminteala” (Matei 18, 7). În alte părţi din Sf. Scriptură se spune că mai bine le-ar fi fost acelora de nu s-ar fi născut! (Matei 26, 24), decât să se înfăţişeze în faţa judecăţii lui Dumnezeu ca dezbinători. Sfântul Pavel scrie evreilor la un moment dat (10, 31): „E cumplit lucru să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!”

Unul din marii filosofi români, despre care nu s-ar putea spune că avea idei limpezi în privinţa credinţei, spunea totuşi lucruri de mare adevăr despre unele din motivele care alimentează îndoiala sau slăbirea credinţei: „înainte de a cere filosofiei armonizarea cu religia, să se înfăptuiască armonizarea în interiorul religiei. Un aspect… care constituie o slăbiciune, e multiplicitatea religiilor, e diferenţierea duşmănoasă a confesiunilor chiar în sânul aceleiaşi religii. Dacă spectacolul varietăţii contradictorii alimentează în ordinea teoretică scepticismul, nu văd cum poate fi el interpretat în formarea religiei” (Mircea Florian, Scrieri alese, Buc. 1968, p.214-215).

Cine nu ţine la unitatea Bisericii, crede că-şi ţine credinţa?

Observaţia filosofului e însuşită azi de toate confesiunile mari. Din dorinţa de a depăşi spectacolul diviziunilor s-a născut ecumenismul, efortul de a uni toate Bisericile.

Într-un creştinism ideal, vindecat de dezbinări, Mircea Florian vedea o forţă de limpezire a multor întrebări şi de mare folos pentru societate: „Cât timp religia va fi o adâncă cerinţă a vieţii şi îşi va sorbi seva din afecte universale (iubire), nici o teorie nu o va putea înlătura. Filosofia preţuieşte nu numai dinamismul, dar şi nobleţea religiei, care a atins culmi în creştinism” (Idem, p.214).

Vom aduce încă o dată o mărturie din Sfântul Ciprian, asupra pericolului în care se află cei ce dezbină Biserica lui Hristos:

„Cine nu ţine la unitatea Bisericii, crede că-şi ţine credinţa? Cine se împotriveşte Bisericii şi se opune, crede că e în Biserică? Evident că nu. E în afară, şi-şi pierde mântuirea” (Despre unitatea Bis. Ecumenice, PSB, Buc., 1988, p.437). Şi tot el:

„Ȋn casa Domnului, în Biserica lui Hristos locuiesc cei de o credinţă şi o simţire. Ei stăruie în bună înţelegere şi simplitate” (Idem).

Singură acea credinţă pe care o mărturiseşte pe pământ întreaga Biserica

Despre Valoarea Sf. Tradiţii, cele mai limpezi lucruri le-a spus Vicenţiu de Lerini, un important scriitor bisericesc, ale cărui texte au devenit normative:

„Ȋn Biserica universală trebuie mare grijă, ca acel lucru să-l ţinem ca adevăr, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna şi de toţi… Lucrul acesta va fi aşa, dacă în toate cele ale credinţei vom respecta universalitatea, vechimea şi conglăsuirea permanentă. Vom respecta universalitatea, adică în felul acesta, dacă mărturisim că este adevărată, singură acea credinţă pe care o mărturiseşte pe pământ întreaga Biserică. Vom respecta vechimea, dacă nu ne depărtăm deloc de acele înţelesuri pe care se ştie că le-au practicat sfinţii înaintaşi şi Părinţii noştri în credinţă, începând de la Apostoli. Vom respecta şi conglăsuirea permanentă, dacă şi în vechime şi de atunci până astăzi, ţinem definiţiile şi înţelesurile tuturor, adică atât ale ierarhilor, cât şi ale învăţătorilor Bisericii deopotrivă” (Commonitorium. II).

Şi încă o dată, tot Vicenţiu de Lerini. Citez aceste texte pentru că ele se învaţă în şcolile teologice şi sunt învăţături de bază, dar prea rar ajung la îndemâna credincioşilor, socotindu-se că ei nu se interesează de temeiurile credinţei, ci o primesc fără întrebări. Unii se întreabă şi nu fac rău. Pentru aceştia trebuie să dăm răspunsuri. Şi ele să fie clare şi sigure, ca să nu zică nimeni că n-a ştiut. Iată cum mai lămureşte problema tradiţiei Vicenţiu de Lerini:  „Ȋmi va zice poate cineva: fiindcă regula Scripturilor este desăvârşită şi fiindcă prin ea singură Scriptura e mai mult decât îndestulătoare, de ce să mai alergăm şi la tradiţia Bisericii?

Sfânta Tradiţie: „ceea ce a fost crezut pretutindeni, totdeauna şi de către toţi”.

Pentru că Scriptura, din cauza adâncimii sale, nu poate fi tălmăcită de toţi în acelaşi fel. Cuvintele ei sunt într-un fel înţelese de unii, şi în alt fel de alţii, aşa încât putem spune: câţi oameni, atâtea înţelesuri. Alta este tălmăcirea lui Novaţian, alta a lui Arie, alta a lui Macedonie, alta a lui Pelagiu, alta a lui Nestorie. Din cauza acestor multe şi mari rătăciri este aşadar absolută nevoie să tălmăcim cărţile profeţilor şi ale apostolilor după înţelesul universal şi de totdeauna al Bisericii (adică după Sf. Tradiţie)” (Idem).

Două lucruri trebuie să reţinem în mod deosebit din aceste texte. Mai întâi ce este Sfânta Tradiţie: „ceea ce a fost crezut pretutindeni, totdeauna şi de către toţi”. Aceasta este definiţia cea mai scurtă a Sfintei Tradiţii, şi cea mai limpede. Aşadar: vechimea învăţăturii şi a practicii, universalitatea şi unanimitatea acceptării şi a credinţei şi practicării ei. Este exact ceea ce facem noi ortodocşii.

Al doilea lucru este precizarea lui Vicenţiu de Lerini, împotriva tuturor ereziarhilor şi sectanţilor din trecut, prezent şi viitor — de vor mai fi — că principiul că numai Scriptura e izvor de credinţă şi fapte, nu poate sta în picioare, ci că multe ale Scripturii, ea fiind prea concentrată, trebuie lămurite prin Tradiţie, deci prin modul cum ne-a fost transmisă tâlcuirea ei.

„Ȋn afara Bisericii nu există mântuire”.

Pe aceste baze, desigur vechi cât Biserica, înaintea lui Vicenţiu de Lerini, Sfântul Ciprian a afirmat că:

„Unul este Domnul, unul Hristos, una este Biserica, una este credinţa şi poporul este unul formând prin înţelegere un singur corp unit şi puternic” (Despre unitatea Bisericii Ecumenice, 23, PSB, Bucureşti, 1981, p.450). Şi tot Sfântul Ciprian a avertizat: „Ȋn afara Bisericii nu există mântuire”. Biserica doreşte ca toţi să se mântuiască şi îi cheamă cu iubire la sânul ei, ea având toate mijloacele, în special Sfintele Taine şi ierurgii, prin care să-i conducă pe toţi fiii ei în împărăţia Cerurilor.

Ştim că cei care dezbină au o aparenţă de evlavie şi se pretind cei mai buni creştini, dar Sf. Pavel precizează: se încununează numai cei a căror alergare nu e la întâmplare, ci aleargă după rân-duială (I Cor. 9, 24-27). Dezbinarea creează ură, creează neînţelegere, fie ea în numele oricărei evlavii. Dezbinarea tot dezbinare rămâne, şi nu face decât rău, chiar dacă cel care o provoacă este cu numele lui Iisus Hristos în gură. Ȋn numele evlaviei, plesnesc de trufie! Ei zic pe toate uliţele: „Nu suntem ca ceilalţi. Noi suntem mai buni!” Ştim ce a spus Mântuitorul despre fariseul care se lăuda aşa! Şi tot Mântuitorul ne-a avertizat: „Păziţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, iar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori” (Matei 7, 15). Deci în haine de evlavie, dar cu intenţie de dezbinare.

Ziua Ortodoxiei reprezinta un moment de unitate a tuturor creştinilor din lume.

Şi iată-L pe Mântuitorul descriindu-i profetic şi mai exact, de parcă i-ar vedea acum pe cei care umblă din casă în casă, dar nu ca să propovăduiască adevărata credinţă, ci ca să strice credinţa oamenilor, moştenită din strămoşi şi predată de Biserică: „Vai vouă… că cutreieraţi marea şi uscatul ca să faceţi un prozelit (pentru secta voastră, n.n.), şi dacă îl dobândiţi îl faceţi fiu al gheenei, îndoit ca voi!” (Matei 23, 15).

Cine are urechi de auzit, să audă!

Ȋn vremea noastră Bisericile vor să-şi refacă unitatea. Numai anumite secte şi grupări mărunte rămân în continuare la programul lor de dezbinare. Căci ei desfăşoară un adevărat program în privinţa aceasta. El se numeşte prozelitism, cum 1-a numit şi Mântuitorul în textul citat mai sus. Bisericile mari caută astăzi reunificarea. Acest scop îl are ecumenismul contemporan. Dorim refacerea trupului lui Hristos aşa cum a fost în Duminica Ortodoxiei.

Am avea nevoie de o nouă Duminică a Ortodoxiei! Noi, la toate slujbele, ne rugăm cu cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur şi ale Sf. Vasile cel Mare: „pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici, şi pentru unirea tuturor”.

Ziua Ortodoxiei a fost, în momentul proclamării ei, un moment de unitate a tuturor creştinilor din lume. Să fie pentru creştinii din lumea de astăzi un Apel către o nouă Duminică a Ortodoxiei care să refacă din nou Trupul lui Hristos, Biserica cea „una, sfântă, sobornicească şi apostoleasc㔑.

Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Tâlcuri noi la texte vechi

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here