Biserica şi cultura (I)

0
84

Stroescu– Domnule Nicolae Stroescu-Stânişoară, numele dumneavoastră este cunoscut în ţară, însă înainte de a vă lua acest interviu aş dori să îmi vorbiţi puţin despre dumneavoastră, despre viaţa şi activitatea pe care le-aţi avut aici, în exil.

– Sunt născut la Târgu-Jiu, în 1925. Cea mai mare parte a liceului am făcut-o la „Colegiul Carol I” din Craiova, pe urmă am intrat la Facultatea de Filozofie şi de Drept din Bucureşti, apoi a început o perioadă mai grea, mai furtunoasă a vieţii. Şi anume, începând din 1951, timp de 12 ani, am trăit ascuns întrucât Securitatea mă căutase în legătură cu o organizaţie studenţească anticomunistă. Printr-un noroc, nu m-au găsit în noaptea în care au venit să mă ridice. Am fost avertizat la timp de un prieten şi am reuşit să mă sustrag acestei urmăriri timp de 12 ani. In 1964 m-am prezentat personal la Procuratura Generală Militară şi am fost arestat şi transportat la închisoarea de an­chetă a Securităţii din Bucureşti, numită Malmaison, unde am fost anchetat. Am făcut o perforare de ulcer în timpul acelei anchete. Anul 1964 este anul când s-au dat decretele de graţiere, zeci de mii de decrete de graţiere, prin care deţinuţii politici au fost puşi total în libertate. In cazul meu, totuşi aceşti anchetatori ai Securităţii voiau să stabilească adevărul istoric, cum a fost cu acea organizaţie, şi al doilea punct a fost cine m-a ajutat, cum a fost cu putinţă ca timp de 12 ani de căutare intensă eu să nu pot fi găsit. Pe mine mă preocupa în primul rând să nu fac rău nimănui, adică să plătesc binele celor care au ştiut că sunt ascuns sau m-au ajutat, declarându-i acum Securităţii. Am reuşit să susţin că mulţi dintre cei care m-au ajutat nu ştiau care este situaţia mea. Pe de altă parte s-a întâmplat ca actuala mea soţie, care este de origine etnică ger­mană, dar e născută în România, să fi plecat între timp la părinţii ei, la München, şi am putut susţine – că am fost crezut sau nu, asta-i altă întrebare – că cea mai mare parte din timp stătusem la ea. Deci nu am creat răspunderi pentru cei pe la care stătusem cu adevărat. în condiţiile acestea, după câteva luni am fost pus în libertate, după ce trecusem şi printr-o operaţie de ulcer perforat. Am mai trăit în România până în 1969, când am plecat în Germania, în urma căsătoriei mele cu actuala mea soţie. Aici am studiat Filozofia pe care trebuise s-o întrerup atunci. Am făcut o lucrare de doctorat în cadrul Facultăţii de Filozofie de la München. Am început să colaborez cu „Europa liberă” şi până la urmă am lucrat ca redac­tor la „Europa liberă”, îndeplinind şi diverse funcţii de conducere, fiind director în timpul revoluţiei din România şi încheindu-mi activitatea la „Europa liberă” în 1994. Cam atâtea ar fi de spus.

– Câteva cuvinte despre familia dumneavoastră.

– Aceasta este familia mea şi trăim în Germania. Bineînţeles că eu sunt român sută la sută, n-am încetat niciodată să fiu. Am avut această şansă să pot lucra pentru România, la München, în sensul că activitatea la „Europa liberö” a fost o modalitate de a încerca din răsputeri să informăm poporul român despre ce se întâmplă în lume, şi nu numai despre evenimente, ci şi despre curentele de idei, să men­ţinem o anumită speranţă, să promovăm – cel puţin aşa mi-am înţeles eu misiunea acolo şi au mai fost şi alţii care au înţeles-o în felul acesta – valorile spirituale româneşti şi creştine. Am condus emisunea „Lumea creştină”, în aşteptarea momentului când românii îşi vor alege, vor putea să-şi aleagă ei înşişi calea pe care o vor. A fost un interval greu pentru poporul nostru, greu şi pentru noi. Exilul l-am trăit ca o mare dramă şi nu am încetat niciodată să mă simt român şi fiu al Bisericii Ortodoxe Române.

– Pentru că tema noastră este Biserica şi cul­tura sau Spiritualitatea Bisericii şi cultura vremurilor noastre, şi pentru că dumneavoastră v-aţi făcut studiile şi un doctorat în filozofia tim­pului şi, mai mult, l-aţi făcut aici, în străinătate, la Miinchen, iar în preocuparea pentru doctorat aţi avut în vedere şi teologia, ăn special latura ei dogmatic-speculativă, şi pentru că aceste preocupări s-au împlinit în emisiunea pe care aţi avut-o la „Europa libera’, am socotit că sunteţi cel mai po­trivit ca să ne daţi răspunsuri la câteva întrebări, să răspundeţi la câteva frământări ale vremii şi în special ale Bisericii noastre, care astăzi este obli­gată să stea în faţa unor probleme noi, cum sunt diferitele curente nu numai sociale, ci şi culturale, diferitele mişcări, diferitele schimbări care mai ales în ţară la noi se petrec cu rapiditate. De aceea vă rugăm să ne spuneţi cum vedeţi cultura laică în raport cu viaţa culturală a Bisericii, care înseamnă cultul divin, cea care îl lucrează interior pe omul cel credincios.

– Într-adevăr, noi toţi suntem confruntaţi cu aceste frământări; trebuie să ţinem seama din capul locului că datorită înmulţirii mijloacelor de comunicare şi a creşterii vitezei de deplasare în spaţiu, e o banalitate că lumea a devenit mai mică şi că în lumea de dincolo de cortina de fier, sub care am stat noi în tot timpul acesta, s-a produs mai mult decât oricând o întâlni­re, o ciocnire între diversele paradigme şi concepţii despre lume. Această ciocnire şi întâlnire între marile religii ale lumii, între ideologii, între sistemele de gândire, a fost în oarecare măsură estompată pentru noi cât timp regimul comunist se sforţa şi reuşea, în oarecare măsură, să ne ţină mai departe de aceste frământări. Or începând din decembrie 1989, s-au deschis foarte multe porţi – nu înseamnă că fuseseră toate închise şi până atunci -, dintr-o dată s-au des­chis foarte multe porţi, şi iată-ne că suntem intraţi şi noi în acest vârtej al ciocnirii paradigmelor. Pentru Biserica Ortodoxă Română s-a produs o eliberare şi o emancipare dorită, dar se poate spune că ea nu este scutită de aceste frământări tocmai pentru că a devenit stăpână în propria-i casă; are o autodetermi­nare care-i fusese în mare măsură frânată. Ea trebuie să răspundă acum la toate aceste solicitări, la toate aceste provocări, în sensul gândirii lui Toynbee, care spunea că provocările sunt acele probleme noi cu care este confruntată o civilizaţie sau o cultură; căderea marilor culturi s-a produs din faptul că nu s-a putut răspunde la o anumită provocare. Deci iată că ne găsim, mai mult decât în ultimii 50 de ani, confruntaţi cu toate aceste idei, filozofii, concepţii religioase sau antireligioase.

Dialoguri duhovniceşti, Nicolae Stroescu-Stânişoară

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here