Biserica sau o altă afirmare a cosmosului

În structura sa, Biserica apare ca un organism integru

0
114

 

În structura sa, Biserica noastră apare ca un organism integru

Biserica noastră – Având drept cap pe Hristos și pe oameni şi pe îngeri ca mădulare, Biserica este aspirantă la universalitate. Ea se extinde În timp şi spaţiu în permanenţă absorbind în armonia sa iubitorii de frumuseţe.

biserica1
Biserica noastră

Asemenea cosmosului, Biserica noastră împleteşte, ierarhizează, pune în comuniune după reguli foarte stricte anumite entităţi, dar de data aceasta fiind vorba despre entităţi spirituale. Ea se comportă, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, asemenea unui oraş în care fiecare are câte ceva de făcut şi lucrul nu merge bine, dacă cineva nu îşi face treaba sa.

Biserica, leagăn al operei de artă

Aflându-se într-o lucrare ce are ca temă frumuseţea estetică şi frumuseţea morală, trebuie neapărat să afirmăm că ambele îşi au izvoarele în Biserică. Din punct de vedere estetic, Biserica noastră apare ca un leagăn al operei de artă. Arta apare mai întâi ca manifestare a trăirilor religioase. Din punct de vedere moral, Biserica este instituţia care gestionează cuvântul lui Dumnezeu, adică normele morale.

Biserica trebuie să fie împodobită cât mai frumos

Întreaga Biserică lăcaş de cult, zidire, pictură, mobilier aparţine indiscutabil universului artistic. Datorită semnificaţiilor sale, ea trebuie să fie împobobită cât mai frumos cu putinţă. Ea este, după interpreterea Sfântului Gherman sl Constantinopolului, ,,mireasa lui Hristos care cheamă poporul la rugăciune’’ loc ce potoleşte în parte nostalgia lumii pierdute, dar și spaţiul zilei a opta închipuind frumuseţea împărăţiei cerurilor. Aşadar, în Biserica noastră extinsă până la marginile cosmosului, care cuprinde în ea toate cele create, nu sunt contemplate doar înţelesurile raţionale ale celor create.

Înțelesurile celor create pot fi înțelese prin iubire

Ele nu sunt pătrunse doar raţional, cu mintea, ci şi prin iubire, văzute în duh. Ele se descoperă, dincolo de înţelesurile lor raţionale, ca fiind comunicatoare ale căldurii iubirii Persoanelor Sfintei Treimi, Care Îşi exprimă iubirea şi prin lumea lucrurilor. Pentru că în ele nu se arată numai înţelesurile adânci din adâncul lucrurilor, ci se dezvăluie şi o parte din iubirea pe care omul o primeşte direct în inima lui. De aceea, pentru Sfântul Calist Patriarhul, inima omului era pământul din Eden, pomenit în referatul Facerii. În acest pământ, prin lucrarea de bunăvoie, Adam trebuia să sădească luminile cunoştinţei.

Biserica utilizează toate aspectele frumuseţii. Ordinea se regăseşte în ierarhie, în cult, în cadrul bisericii de zid, în viaţa bisericească şi cea care o propune credincioşilor. Deşi fiecare are libertate şi individualitate, în biserică devine parte a ordinii. Nici o extravaganţă, nici o ieşire din tipare nu este permisă, ci numai în virtutea smereniei o vieţuire ordonată.

Biserica se slujeşte de armonie ca un alt principiu al frumuseţii.

Astfel, armonia este cea care impregnează întreaga viaţă a Bisericii. Aceasta este prezentă în  muzica de cult. Deseori apar înscrierile Sfinţilor părinţi viziuni ale corurilor îngereşti care cântă ,,osanale’’ armonic. În aceeaşi idee se foloseşte şi în biserică armonia muzicală care are proprietatea de a purta sufletul către Dumnezeu.

Armonia apare, de asemenea, în arta iconografică. Apare aici armonia liniilor, armonia culorilor, dar mai ales armonizarea pe care orice iconograf şi-o propune este aceea între spaţiul icoanei şi cel al privitorului.

Armonia iconografică  şi cea a muzicii sacre

Aceasta are posibilitatea de a demonstra relativitatea timpului şi a spaţiului în raport cu harul dumnezeiesc. Culoarea este în arta iconografică şi ia parte la armonie dimpreună cu linia şi punctul.

Sub aspect teologic, armonia reprezintă relaţia omului cu Dumnezeu: ,,Când gândurile mă tulbură, împiedicându-mă să mă bucur de citit, mă duc la biserică … Vederea îmi este fermecată şi-mi  poartă sufletul spre lauda lui Dumnezeu ’’.

Biserica utilizează simbolul şi metafora pentru a-şi înfăptui misiunea sa de ,,suplinitoare’’ a raiului pe pamânt.

Sfânta Liturghie este constituită din simboluri şi acte reale precum toate celelalte slujbe. Dacă pe acest pământ comunicăm cu cele de dincolo ca ,,prin ghicitură’’, slujindu-ne foarte mult de capacităţile noastre intelecual-intuitive, Biserica încearcă să ne aducă cât mai aproape de realităţile cereşti prin simboluri şi metafore. Cultul divin public, aşa cum este el practicat în ortodoxie, exprimă prin întreita sa funcţie de adorare, de sfinţire şi catehetică, prin uniformitatea şi stabilitatea sa bogăţia, varietatea şi frumuseţea formelor externe prin caracterul său eclesiologic prin simbolismul său învăţătura Bisericii despre pancalie.

Receptarea frumosului trece prin suflet

Receptarea frumosului trece de la capacitaţile intelectuale, sensibile vizuale, auditive etc. la capacităţile sufleteşti. Acest principiu este recomandat de biserica noastră  pentru creşterea copiilor, care interiorizează frumuseţea sensibilă şi o transformă treptat în frumuseţe sufletească. Copiii deţin acea puritate primordială, amintirea lucrării mâinilor lui Dumnezeu.

Biserica noastră  este chip şi icoană a lui Dumnezeu ca una ce are lucrare ca El, prin imitare. Dumnezeu,  după ce a făcut şi a adus toate la existenţă cu putere nesfârşită, le suţine, le adună, le cuprinde întraolaltă şi la Sine prin purtarea Sa da grijă, atât pe cele cugetabile, cât şi pe cele supuse simţurilor. Din însuşirile Bisericii: sobornicitate, unitate, sfinţenie se revarsă frumuseţea.

Estetica ortodoxiei

Teologii contemporani au identificat o ramură nouă a teologiei şi anume estetica ortodoxiei. Aceasta este fundamentată pe dogmatică şi liturgică, dar nu exclude din discuţiile sale nici celelalte ramuri ale teologiei. Estetica Ortodoxiei porneşte de la revelaţia sacră şi tot odată de la legile şi categoriile artei, de la experimenţele estetice ale omenirii, pentru  a le putea raporta la dogmă ca doctrină de credină şi a ajunge la ceea ce este inefabil şi ireductibil în frumuseţea persoanei umane, a firii umane enipspostaziate în Iisus Hristos Logosul întrupat, iar prin el la frumuseţea divină arhetipală, sursa eternă a armoniei universale.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi:

„Strigați la Dumnezeu prin fapte bune!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here