Biserica este un spital duhovnicesc

0
213

BisericaBiserica este un spital duhovnicesc

Biserica nu este  o asociație de oameni buni și evlavioși, ci blagoslovitul Trup al lui Hristos, înlăuntrul căruia oamenii se tămăduiesc. Ea primește oameni bolnavi și vindecă rănile lor duhovnicești.

Putem spune că în Biserică există trei categorii de creștini.

Prima, a celor netămăduiți sufletește, care nici nu sunt tămăduiți, nici nu știu ce este tămăduirea; a doua, a celor care se tămăduiesc, a creștinilor care se străduiesc să se tămăduiască folosind căile predaniei ortodoxe și care înaintează statornic în vindecare. În sfârșit, celei de-a treia categorii îi aparțin Sfinții Bisericii, cei care sunt deja tămăduiți duhovnicește.

– Vreţi să spuneți că sfinții s-au tămăduit deplin?

Sunt cazuri când și sfinții au făcut felurite greșeli în viața lor. Numai Dumnezeu este desăvârșit și, din această pricină, nu putem pretinde că sfinții sunt desăvârșiți.

– Fără îndoială, Dumnezeu este sfânt și desăvârșit în sens absolut. Însă cei uniți cu El ajung la desăvârșire în sens relativ. Sfințenia mădularelor Bisericii, adică a lui Hristos. Când spunem că sfinții sunt cei care au fost tămăduiți, înțelegem că s-au unit cu Dumnezeu. Ei simt unirea ca pe o neîncetată pomenire a lui Dumnezeu prin rugăciunea minții. Pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu, după învățătura Sfântului Vasile cel Mare, este vădirea limpede a faptului că Dumnezeu sălășluiește înlăuntrul lor, iar rugăciunea minții arată că mintea lor este luminată. Luminarea minții este tămăduirea omului.

Sau, mai exact, putem spune că este începutul tămăduirii, care se continuă.

Deci este posibil ca sfinții să fi făcut unele greșeli în viață, dar mintea lor a fost luminată, a fost îndreptată către Dumnezeu, a fost pusă în bună rânduială. Iar dacă se întâmplă să cadă în păcat, sunt cuprinși de o mare căință. De exemplu, Apostolul Petru a ajuns la vederea Luminii celei necreate pe Muntele Tabor. Această vedere a lui Dumnezeu în slava Sa s-a săvârșit prin îndumnezeirea Apostolului. Apostolul a fost preschimbat și, prin preschimbarea sa, a văzut Lumina cea necreată.

A văzut slava dumnezeirii lui Hristos, care țâșnea din trupul Său îndumnezeit. Totuși, patruzeci de zile mai târziu, a căzut în păcatul lepădării de Hristos. Și știm din spusele Evangheliilor că Apostolul Petru a plâns cu amar. Putem oare pricepe plânsul Apostolului? Din nefericire, nu-l putem înțelege în toată plinătate lui, căci nu avem trăirea Apostolului. Din pricina trăirii sale de mai înainte, căința Apostolului s-a vădit a fi deosibit de dureroasă și amară. Mintea sa – care dobândise experierea lui Dumnezeu și-a înțeles îndată căderea, iar căința ei nu cunoaște margini. Și credem că își va fi adus aminte întreaga viață de această căință, de acest plâns amar.

Deci spunem că sfinții sunt tămăduiți, în înțelesul că își dau seama pe dată de greșelile lor nici nu o bănuim, ajungând astfel la și mai mari măsuri ale sfințeniei. Însă cei netămăduiți cu sufletul pot săvârși cele mai mari păcate, și nu numai că nu se neliniștesc, ci le socotesc a fi lucrul cel mai firesc.

Tămăduire înseamnă luminarea minții

Vorbind despre boală, ați determinat-o ca fiind moartea sau mai degrabă întunecarea minții. Aceasta presupune faptul că tămăduirea trebuie să se concentreze într-acolo, adică la luminarea minții. Ne puteți descrie acest proces?

– Într-adevăr, tămăduirea trebuie concentrată asupra minții. Mintea oarbă și cuprinsă de întuneric trebuie luminată și reînviată. De bună seamă, omul bolnav sufletește este plin de patimi, stăpânit de gânduri și închipuiri. Însă omul care vrea să se tămăduiască trebuie să-și întoarcă atenția în primul rând asupra acestui aspect. Trebuie să-și tămăduiască mintea. Este vrednic de luat seama la felul în care descriu Părinții tămăduirea și reînvierea minții. În general, există patru factori lucrători întru tămăduirea minții: credința adevărată, conștientizarea bolii, existența unui preot tămăduitor și, în sfârșit, meșteșugul potrivit pentru reînvierea minții, care se cheamă nevoință.

– O simplă enumerare nu este de ajuns. Am dori o analiză a căilor prin care se săvârşeşte tămăduirea. Din nefericire, auzim cuvinte frumoase şi „reţete” de la o mulţime de oameni; însă avem nevoie de lucruri concrete. Îmi amintesc că, în timpul ocupaţiei germane, când până şi pâinea era greu de găsit, doctorul o sfătuia pe mama să se hrănească cu lucruri care în acea vreme erau un lux nemaipomenit.

– Aveţi parţial dreptate. Mulţi dintre noi „prescriu” ca mijloace terapeutice lucruri care nu se pot aplica şi realiza. Voi încerca să fiu practic în ceea ce priveşte tămăduirea. Totuşi, pe de altă parte, nu aveţi dreptate, căci exemplul pe care l-aţi pomenit nu se potriveşte celor duhovniceşti.

Nu se recomandă lux în vreme de foamete.

Noi credem că Biserica Ortodoxă dăinuie întocmai cum era în vechime. Ea are harul lui Dumnezeu, Tainele şi predania nevoinţei, putând să ne vindece de boala noastră duhovnicească. Întrucât există Biserica, există păstorii Bisericii, se slujeşte dumnezeiasca Liturghie şi se săvârşesc şi celelalte Taine, mântuirea este şi ea o realitate. Şi, fireşte, nu putem concepe mântuirea independent de tămăduirea minţii.

Căci mântuirea nu este ceva abstract.

Nu este o fugă de lume, ci părtăşie şi unire cu Hristos şi, prin El, cu întreaga Sfântă Treime, întrucât energia Dumnezeului Treimic este comună. Deci Biserica îl poate vindeca pe om prin viaţa sa de nevoinţă şi de sfinţire.

”Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă”, Mitropolit Hierotheos Vlachos

V-ar putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here