Biserica din lemn de la Fărcaşa este una dintre cele mai valoroase ctitorii din judeţul Neamţ, fiind clasată pe lista monumentelor istorice de categoria A. Conform unei inscripţii descoperite pe o strană, acest sfânt lăcaş a fost ridicat la 1774, de ardeleni veniţi din Bistriţa.
“Numele de familie, toponimicele, arată clar că biserica a fost ctitorită de ardeleni prigoniţi de catolici. Se vede influenţa bisericilor ardeleneşti. Anul corespunde migraţiei ardelenilor. La anul 1769-1770, această prigoană cunoaşte un moment maxim, de asta au venit ardelenii prin părţile noastre. Numele care apare pe o starnă, Moisei, este nume ardelenesc “, ne-a explicat părintele paroh Cătălin Coşula.
Biserica este construită din bârne de brad, pe talpă de brad şi temelie de piatră uscată.
La colţuri, bârnele sunt încheiate în cheotori. Lăcaşul face notă distinctă în rândul bisericilor de lemn moldoveneşti prin zvelteţea formei, prin eleganţa pridvorului deschis, cu arcade atât de migălit sculptate, cât şi prin turla acoperişului.
Construcţia etalează, totodată, o ornamentaţie deosebită a pereţilor exteriori. Aici, meşterii bistriţeni au aşternut o suită de motive şi decoraţiuni ce desăvârşesc eleganţa monumentului. În registrul de sus se păstrează, având un colorit la fel de viu ca odinioară, două şiruri de rozete şi arce concentrice, realizate prin pirogravură sau folosind tehnica puncţiei cu vopsea. De asemenea, consolele ce susţin acoperişul sunt decorate cu rozete incizate. 
De o deosebită măiestrie artistică sunt şi ancadramentele uşilor de la intrarea în pridvor şi în pronaos: rozete – motivul luminii, al soarelui – şi funia sculptată în relief – motivul vieţii. Portalul de intrare este realizat din lemn de ulm, iar cuiele folosite la prinderea bârnelor din lemn de tisă. Acoperişul este protejat de o perdea de draniţă lucrată „în cioc de raţă“, deasupra căreia domneşte, semeţ, o turlă cu clopotniţă. Şi arhitectura de interior prezintă câteva particularităţi: bolţile, susţinute de nervuri graţios lucrate, sunt acoperite cu panouri simetrice, într-o încercare de redare a bolţii cereşti.
Motivele geometrice, pirogravate, la fel ca la exterior, sugerează armonia creaţiei.
În 1951, când bisericuţa a avut parte de o restaurare, a fost placată cu scândură la interior, iar peste ceva timp şi în altar. După 1990, duşumeaua de lemn a fost scoasă şi înlocuită cu o placă de beton, intervenţie greşită în cazul unui asemenea monument, ce va avea, probabil, consecinţe şi asupra structurii de rezistenţă a bisericii.
Zestrea iconografică, cea mai de preţ comoară
Cea mai de preţ comoară a bisericii rămâne, totuşi, zestrea iconografică. Aici se păstrează două catapetesme, datând din secolul XIX, dar şi o serie de icoane de o deosebită valoare artistică. Biserica a avut o zestre mult mai importantă de icoane, unele dintre ele dăruite de săteni. Unele au fost luate, unele s-au pierdut, dar s-au şi păstrat foarte multe. Unele dintre aceste icoane sunt considerate de localnici făcătoare de minuni.
Când era vreme de secetă teribilă, erau scoase în procesiune şi se făceau rugăciuni. Şi de fiecare dată, ploua. Catapeteasma ce se găseşte astăzi în biserică datează de la 1853 şi a fost adusă de la biserica de zid din sat. Catapeteasma originală, datată 1837, este desfăcută şi aşezată pe pereţii de bârne. Niciuna dintre ele nu a fost vreodată restaurată.
De asemenea, o serie de icoane vechi, de o evidentă valoare, au nevoie de intervenţii de restaurare.
„Sunt multe de făcut. Avem icoane la care trebuie să se intervină, pentru că sunt nişte valori inestimabile. Odată ce s-a pierdut reprezentarea de pe o icoană, pierdută rămâne. Iar odată cu ea pierdem şi ceva din sufletul nostru“, spune cu regret părintele Cătălin Coşula. În bisericuţa de la Fărcaşa s-a păstrat multă vreme şi o Psaltire pe care se puteau descifra câteva însemnări ale bunicului lui Creangă, însă aceasta se află acum în inventarul muzeului Mănăstirii Secu.
Sursa Ziarul Ceahlăul
Jurnal Spiritual
