Biserica – comuniune în jurul Sfântului Potir

0
270

bisericaSfinții Părinți ne spun că există o Biserică Cerească – triumfătoare, compusă din puterile cereşti şi din sfinţi, care  au biruit deja puterea păcatului, alături de Biserica pământească – luptătoare, alcătuită din oamenii credincioși, drepţi şi păcătoşi, care luptă cu păcatele. Apostolii, ucenici credincioşi ai Domnului, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu şi au fost bătuţi, chinuiţi, ucişi. Câţi oameni au pătimit pentru Hristos? Dar nici cele mai groaznice chinuri sau morți nu au reușit să-i depărteze pe adevărații martiri de Hristos. Închisorile comuniste nu au fost o piedică în calea unirii cu Hristos a celor ce sufereau, prin jertfa și mărturisirea personală după modelul jertfei de bună voie a Fiului lui Dumnezeu Întrupat. Aceşti oameni formau în timpul vieţii lor Biserica luptătoare, acum însă, aceştia au intrat în lăcaşurile raiului şi triumfă în comuniune de iubire.

Sfântul Ioan Gură de Aur prezintă Biserica în calitatea ei de mijloc de mântuire a omenirii din păcat, ase­manată cu corabia lui Noe, care a scapat pe cei din ea. Dar spre deosebire de co­rabia lui Noe, Biserica îi și transformă pe cei care intră în ea și nu-i lasă așa cum sunt, cum facea corabia lui Noe. Biserica îi transformă pe creștini în fii ai lui Dumnezeu după har, căci ea este locul cel mai potrivit pentru a ne reface spiritual.

Formarea și menținerea unității Bisericii în dumnezeiasca Euharistie și în episcop s-au realizat ținând cont de faptul că Biserica trăiește și se mișcă în spațiu și în timp ca realitate istorică. Ioannis Zizioulas afirma că în măsura în care adunarea euharistică întrupează și revelează în istorie nu o parte a lui Hristos, ci pe Unul Hristos, Domnul Însuși în deplinătatea Lui, care cuprinde în Sine pe „cei mulți” în eternitate pentru a-i face una și pentru a-i aduce prin jertfa Sa în fața Tronului Tatălui, ceea ce avem în Euharistie nu este o parte a Bisericii, ci Biserica însăși întreagă, întregul trup al lui Hristos.

Atunci când rostesc în diferitele lor limbi cuvântul „Biserică”, credincioșii subînțeleg prezența și lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos în ea, fie că vorbesc de locașul bisericesc în care se adună comunitatea locală a celor de aceeași credință, fie de larga și continua comuniune bisericească. Dacă Hristos nu S-ar aduce jertfă în locașurile bisericești, dacă nu S-ar împărtăși în ele prin Trupul și Sângele Său jertfite și prin harul tuturor Tainelor, membrilor comunității din fiecare locaș, El n-ar fi prezent și lucrător în larga comuniune bisericească. De aceea, credincioșii au dreptate să înțeleagă în primul rând prin Biserică locașul în care se întâlnesc cu Hristos și-L primesc pe El. Comunitatea nu poate fi despărțită de locaș, nici locașul de comunitate, și nici amândouă de larga comuniune bisericească. Căci în toate aplicările, Biserica are drept viață a ei pe Hristos, pornind de la comunitatea  unită cu Hristos în locașul bisericesc. Toți credincioșii, din toate locașurile bisericești se întâlnesc cu Hristos Cel permanent jertfit și se împărtășesc de El, depășind timpul și spațiul variat în care se împărtășesc. În sensul unirii noastre a tuturor cu cu Același Hristos în starea Lui permanentă de jertfă, se vorbește de o unică și permanentă Liturghie cerească, care ia chip vizibil în Liturghiile din diferitele locașuri bisericești.

Biserica a fost înţeleasă de credincioşi ca fiind comuniunea oamenilor cu Dumnezeu-Treimea, ca  trup al lui Hristos şi templu al Duhului Sfânt. Conştiinţa bisericească este reflectată întâi în cele mai vechi scrieri creştine.

Epistola către Diognet vorbeşte despre Biserică, subliniind faptul că ceea ce este sufletul pentru trup aceasta sunt creştinii pentru lume. Păstorul lui Herma spune că „pentru Biserică a fost creată lumea”, iar Sfântul Ignatie al Antiohiei este primul scriitor creştin care mărturiseşte universalitatea Bisericii, pentru prima dată in literartura creştină: “Unde se vede Iisus Hristos, acolo sa fie şi mulţimea credincioşilor, dupa cum unde este Hristos acolo este şi Biserica Universală”. Sfântul Irineu de Lyon stabileşte echivalenţa între Sfânta Euharistie şi viaţa, (mărturia creştină), „Euharistia confirmând credinţa noastră, aşa cum credinţa noastră confirmă Euharistia”.

Sfântul Vasile cel Mare subliniază relaţia dintre Biserică şi Duhul Sfânt: „uniunea intimă a Duhului cu sufletul nu constă într-o apropiere în spaţiu, pentru că, cum s-ar putea apropia cel trupesc de cel netrupesc? – ci în abţinerea de la păcate, care ulterior adăugate sufletului, datorită iubirii de trup l-au înstrăinat de intimitatea lui Dumnezeu (…) Duhul însă strălucind precum străluceşte soarele înaintea ochiului curat, îi va arăta acestuia în el însuşi imaginea Celui nevăzut”.

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază faptul că Duhul Sfânt lucrează în Biserică prin toţi membrii, dar mai ales prin păstori şi învăţători: „De n-ar fi Duhul Sfânt, noi cei credincioşi n-am putea să ne rugăm lui Dumnezeu spunând: «Tatăl nostru care eşti în ceruri» (…) Dacă n-ar fi Duhul, n-ar fi în Biserică cuvântul înţelepciunii şi al cunoştinţei (…) Dacă n-ar fi Duhul Sfânt, n-ar fi în Biserică păstori şi învăţători, căci şi aceştia se fac prin Duhul (…) Dacă n-ar fi de faţă Duhul, n-ar exista Biserica; iar dacă Biserica există, este evident că este de faţă Duhul”.

Eclesiologia paulină ilustrează unitatea creată de dimensiunea euharistică a Bisericii. Pentru unitatea credincioșilor, pentru ca cei care cred în Adevărul Care S-a pogorât din cer să fie în unire, este nevoie de Euharistie, de Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here