Binefacerile ascunse
Odată, arhimandritul Moise al Optinei era cu nişte oaspeţi în camera de musafiri. Între timp, în antreu a intrat o femeie îmbătrânită de greutăţi, îmbrăcată sărăcăcios, cu o pernă în mână.
Părintele Moise a văzut-o că stă în uşă şi, după obiceiul său, s-a dus la ea şi a întrebat-o:
-Ce-ti trebuie?
-Părinte! Faceţi milostenie, luaţi perna asta, că mă aşteaptă copiii flămânzi acasă şi n-am ce să le pun pe masă.
-Dar cât costă perna?
-O rublă şi jumătate.
-Prea scump! Ia aici o rublă.
Spunând acestea, părintele Moise s-a dus în dormitor, a luat o bancnotă de cinci ruble şi i-a dat-o femeii, bombănind:
-Scump, vai, ce scump…
Femeia a făcut închinăciune şi a ieşit. Părintele arhimandrit s-a dus la oaspeţii săi, dar n-a apucat să se întoarcă bine, că femeia, care apucase să se uite mai bine la bancnotă, a deschis iarăşi uşa şi a zis:
-Părinte, aţi greşit!
-Hai, pleacă odată, pleacă, ţi-am zis că mai mult nu face!
Femeia a plecat, iar oaspeţii au auzit vorbindu-se doar de o rublă.
Aşa îşi ascundea sfântul binefacerile către dezmoşteniţii soartei.
Nu se termină niciodată pâinea în casa bătrânei celei bune la inimă
A fost odată o bătrână săracă. Atât de săracă era, că uneori n-avea nici din ce să îşi coacă pâine. Vecina ei era rea de gură şi tot timpul îşi bătea joc de sărăcia bătrânei. Deodată, scorpia a băgat de seamă: cum se apuca să coacă pâine începea să iasă fum şi din coşul bătrânei, de parcă aceasta ar fi copt şi ea.
-Nu cumva s-o fi îmbogăţit sărăntoaca aia? s-a mirat vecina. Ia să mă duc să văd ce se întâmplă!
S-a dus la bătrână: într-adevăr, aceasta scotea pâine din cuptor. Bătrâna a poftit-o la masă şi a ospătat-o cu pâine proaspătă.
Vecina a întrebat cu nedumerire:
-De unde ai tu pâine? Nu demult erai lipită pământului, şi acum coci pâine zi de zi?
Atunci, bătrâna i-a povestit că, săturându-se de batjocurile îndurate din pricina sărăciei, s-a apucat să bage în cuptor câte un tăciune fumegând ori de câte ori se apuca vecina să coacă pâine. A trecut aşa o săptămână, au trecut două, şi iată că i-a trecut prin cap:
-Ia să mă rog eu lui Dumnezeu să mă miluiască ori de câte ori pun tăciunele în cuptor!
Zis şi făcut. A pus tăciunele în cuptor, s-a rugat, şi deodată i-a bătut cineva la fereastră: un bătrân sărac, zdrenţăros, cerea şi el pâine – iar în casă nici urmă de pâine… I-a dat bătrâna ultimul său cartof. Bătrânul l-a mâncat şi iar a început să ceară pâine.
-De unde să-ţi dau eu pâine, măi omule? – i-a zis bătrâna.
-Păi scoate-o din cuptor! – a răspuns bătrânul. S-a uitat bătrâna în cuptor, şi acolo ce să vezi?
Ditamai pâinea rumenă. A strigat a mirare, a scos pâinea din cuptor şi a început să-i dea de mâncare bătrânului. Acesta a mâncat toată pâinea şi tot mai cerea.
-Nu mai am pâine! – a zis bătrâna.
-Mai scoate din cuptor! – a zis bătrânul.
Se uită bătrâna, şi ce să vezi? Iar a găsit o pâine. Scoate pâinea din cuptor şi se miră în gura mare:
-Până când o să-mi tot dăruiască Dumnezeu pâine?
-Până când o să împărţi cu inimă curată tuturor flămânzilor – a răspuns bătrânul.
De atunci nu s-a terminat niciodată pâinea în casa bătrânei celei bune la inimă.
Deosebirea între bani și piatră
Trăia cândva un om zgârcit, care a zidit în peretele beciului o mare sumă de bani. Zi de zi venea să stea de strajă la comoară, ca să n-o fure cineva.
Odată, cineva a băgat de seamă purtarea lui ciudată, l-a urmărit şi i-a furat banii.
Omul nostru a căzut într-o deznădejde înfricoşătoare: şedea zile întregi la intrarea în beci şi vărsa lacrimi.
A trecut pe alături un bătrân înţelept. Aflând ce i s-a întâmplat, acesta i-a dat amărâtului o piatră şi i-a grăit:
– Uite o piatră: pune-o în perete şi linişteşte-te. Pentru tine va fi totuna cu comoara. De vreme ce oricum nu îţi cheltuiai banii, care-i, în fapt, deosebirea între ei şi această piatră?
Ajutor la loterie
A fost odată un om care dorea tare mult să se îmbogăţească, şi a început să ceară de la Dumnezeu câştig la loterie.
-Eu nu pot să te ajut – i-a răspuns Dumnezeu fiindcă nu crezi în Mine!
Omul s-a jurat că de acum înainte va crede în Dumnezeu, va începe să meargă la biserică, să păzească toate poruncile, şi va deveni un creştin osârduitor.
A trecut un an, au trecut doi, chiar trei, iar câştigul la loterie se tot lăsa aşteptat…
Omul a strigat din nou către Dumnezeu:
Doamne! Sunt trei ani de când mă rog, merg la biserică şi ţin posturile! Unde-i câştigul meu? Și a auzit răspunsul:
Să ştii că Eu te-aş ajuta cu drag, dar nu ai cumpărat biletul de loterie…
Articole similare aici.
Apa vieții, 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc
