“Binecuvântaţi şi nu blestemaţi…”

0
329

blessings_018-300x249– Părinte, când prinde blestemul?

– Blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea. Dacă, de pildă, o oarecare femeie îşi bate joc de alta ce este mâhnită sau îi face vreun rău, iar cea mâhnită o blestemă, s-a terminat, se pierde neamul ei. Adică atunci când fac rău cuiva, şi acela mă blestemă, se prind blestemele lui. Îngăduie Dumnezeu şi se prind, precum de pildă îngăduie ca unul să omoare pe altcineva. Când însă nu există nedreptate, atunci blestemul se întoarce la cel ce l-a rostit.

– Şi scapă cineva de blestem?

– Prin pocăinţă şi spovedanie. Cunosc multe cazuri de oameni care s-au chinuit din pricina blestemelor, deoarece au fost vinovaţi, dar care, atunci când au înţeles că au fost blestemaţi, s-au Pocăit, s-au spovedit şi s-au îndepărtat. Dacă cel ce a fost vinovat spune: “Dumnezeule, am făcut asta şi asta, iartă-mă”, şi se spovedeşte cu durere şi sinceritate, atunci Dumnezeu îl va ierta. El este Dumnezeu.

– Este pedepsit numai acela care primeşte blestemul său şi acela ce îl spune?

– Cel ce primeşte blestemul se chinuieşte în viaţa aceasta. Iar cel ce a blestemat se chinuieşte și în viaţa aceasta şi se va chinui şi în cealaltă, pentru că va fi pedepsit de Dumnezeu ca un ucigaş, dacă nu se va pocăi şi spovedi. Pentru că, să zicem, poate cineva să te necăjească, însă tu, cu blestemul ce i-l dai, este ca şi cum ai lua pistolul şi l-ai omorî. Cu ce drept faci asta?

Orice ți-ar fi făcut celălalt, nu ai dreptul să-l omori. Ca să ajungă să blesteme cineva, înseamnă că are răutate. Cineva blestemă atunci când o spune cu patimă, cu înverşunare. Blestemul când vine de la omul care are dreptate are mare putere; mai ales blestemul văduvei.

Îmi aduc aminte de o bătrână care avea un căluţ şi îl lega la marginea pădurii să pască. Fiindcă era puţin zburdalnic, l-a legat cu o funie mai tare. Odată au mers trei femei în pădure să taie lemne. Una era bogată, una văduvă, iar cealaltă orfană şi foarte săracă. Au văzut calul ce era legat cu funia şi păştea şi au zis: “Nu luăm funia să legăm lemnele?” Au tăiat-o în trei, şi fiecare din ele au luat câte o bucată să îşi lege sarcina ei. Fireşte, calul a fugit. Când a venit bătrâna şi n-a aflat calul, s-a mâhnit mult. A început să-l caute peste tot; s-a ostenit mult până să-l găsească. În cele din urmă, după ce l-a aflat, a spus supărată: “Pe ceea ce a făcut asta s-o ducă cu aceeaşi funie”. Într-o zi, fratele femeii bogate făcea glume cu o puşcă, crezând că e goală – era din cele ce le lăsaseră italienii – şi a împuşcat-o pe soră-sa în gât. Trebuia s-o ducă la spital şi trebuia funie ca să o lege pe o scară de lemn. În ceasul acela s-a găsit o bucată de funie, aceea furată, dar n-a ajuns. Au adus şi cele două vecine ale ei cele două bucăţi furate şi au legat-o de scară şi au dus-o la spital. Aşa s-a înfăptuit blestemul bătrânei: “Să o ducă cu aceeaşi funie”. În cele din urmă a murit sărmana; Dumnezeu s-o odihnească. Vedeţi, a prins blestemul la cea bogată, care nu avea nevoie materială. Celelalte îşi aveau sărăcia lor, avuseseră oarecare îndreptăţire.

Binecuvântarea ce iese din inimă este binecuvântare dumnezeiască

Să vă dau și eu acum un ”blestem”. Dumnezeu să vă umple inima de bunătatea și de multa Sa dragoste până ce o să ”înnebuniți”, ca să vă plece mintea de pe pământ și să vă aflați încă de pe acum lângă El, în Cer. Să înnebuniți cu nebunia cea dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu! Să vă aprindă Dumnezeu inimile voastre cu dragostea Sa! Să nu mă mai siliți altă dată să vă mai dau și un al doilea, pentru că ”blestemul” meu (cel bun) prinde, fiindcă iese din inima mea.

Când te doare sufletul pentru un om care are smerenie și cu toată inima sa îți cere să te rogi, de pildă, pentru o patimă ce îl chinuie și-i spui: ”Nu te teme, te vei face mai bun”, îi dai o astfel de binecuvântare dumnezeiască. Ea are multă dragoste și durere, de aceea prinde. Lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu și de aceea El împlinește binecuvântarea. Adică singura durere ce o simte cineva pentru altul este o binecuvântare.

Sursa: ”Cu durere și dragoste pentru omul contemporan” – Cuviosul Paisie Aghioritul

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here