Bianca Fota, distinsă cu titlul de prim-balerină a Baletului Naţional Român

0
167

Bianca Fota, prim-balerina a Baletului National RomanBianca Fota a primit titlul de prim-balerină a Baletului Naţional Român, duminică, cu prilejul unei noi reprezentaţii a spectacolului Lacul lebedelor în coregrafia lui Gheorghe Iancu. Distincţia i-a fost înmânată de către Directorul Artistic al Baletului Naţional Român Johan Kobborg.

„Măiestria prim-balerinei Bianca Fota, calităţile ei unice şi dăruirea totală reprezintă o sursă de inspiraţie atât pentru colegii de acum, cât şi pentru viitoarele generaţii de balerine”. (Johan Kobborg)

Despre Lacul lebedelor, Bianca Fota a declarat în urmă cu câteva zile pentru agenţia de presă Agerpres: „O producţie mare, impunătoare, originală atât prin viziune, cât şi prin punerea în scenă (…), coregraful are o filozofie aparte a personajelor, iar rolul principal din acest spectacol este visul oricărei balerine”.

Bianca Fota este o artistă cu un vast repertoriu. Amintim rolurile principale din Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski; Don Quijote de Ludwig Minkus; Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski; Giselle şi Corsarul de Adolphe Ch. Adam. În luna iunie, prim-balerina va debuta în rolul principal Maşa din Femei în coregrafia lui Gheorghe Iancu (7 iunie) şi în rolul titular din La Sylphide în coregrafia lui Johan Kobborg (22 iunie).

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here