Bătălia de la Gettysburg: ce-ar fi fost dacă…

0
123

Recent, în Statele Unite a fost celebrată aniversarea a 150 de ani de la faimoasa Bătălie de la Gettysburg, din 1-3 iulie 1863, bătălia care a făcut cele mai multe victime în Războiul Civil American și care a înclinat definitiv balanța către forțele Uniunii. Cu această ocazie, unii istorici au propus un exercițiu de istorie contrafactuală, întrebându-se ce s-ar fi întâmplat dacă Sudiștii ar fi câștigat bătălia.

bataliaS-ar fi schimbat direcția războiului în favoarea Confederației sau doar i-ar fi prelungit încă puțin agonia? Ar fi fost Lincoln reales în 1864 sau și-ar fi pierdut el poziția în urma unei politici de compromis?

În fiecare an, în această perioadă, Parcul Național Gettysburg primește zeci de mii de vizitatori cu ocazia comemorării celei mai sângeroase bătălii din istoria Statelor Unite. Și în ciuda faptului că pe tema Războiului Civil și a acestei bătălii s-au scris deja biblioteci întregi, specialiștii încă dezbat importanța luptei din iulie 1863, în urma căreia forțele Confederației au trebuit să se retragă înapoi în Virginia.

Un istoric crede că bătălia dintre armata condusă de generalul Confederației Robert E. Lee și Generalul George Meade, din partea Armatei Uniunii, a fost cu adevărat decisivă.

„Dacă Lee ar fi ieșit victorios, Armata Uniunii ar fi fost distrusă”, e de părere Alan Guelzo, profesor de istorie la Gettysburg College, autorul unei cărți intitulate Gettysburg: The Last Invasion. „Au fost mulți soldați care, înainte de bătălie, scriau că simt că armata a mers din înfrângere în înfrângere, și că dacă va mai fi învinsă încă o dată, ei vor dezerta.”

Guezlo e convins că bătălia a fost decisivă și din perspectiva evoluției politice. Armata Uniunii mai pierduse o bătălie în urmă cu câteva săptămâni, la Chancellorsville, iar Lincoln era din ce în ce mai contestat. Nu numai că el trebuia să administreze problema războiului, dar președintele trebuia să-și păstreze sprijinul popular pentru planul său de abolire a sclaviei, care nu era agreat de toată lumea.

După Proclamația de Emancipare din 1862, republicanii pierduser 36 de membri din Camera Reprezentanților, precum și pozițiile de guvernator din New York și New Jersey. Iar în toamna lui 1863, se părea că vor pierde și Ohio și Pennsylvania. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, spune Guelzo, aceste state și-ar fi retras forțele din Armata Uniunii, lăsând-o mai slabă în fața Confederației.

Așadar, o înfrângere la Gettysvurg ar fi acordat democraților care doreau pacea un avantaj, care s-ar fi putut încheia cu o pace de compromis și continuarea regimului aboliționist.

Înaintea izbucnirii conflictului militar, relațiile dintre Nord și Sud fuseseră tensionate din cauza unor dispute pe seama taxelor. Statele din nord își finanțau dezvoltarea industrială prin taxe împovărătoare impuse de către Congres pentru bunurile importante. Sudul, a cărui economie se baza pe agricultură și care trebuia să cumpere mașini din exterior, avea de plătit sume imense de bani. Când recesiunea a lovit America în anii ’50, Congresul a crescut taxa de import de la 15% la 37%, moment în care statele din Sud au amenințat că vor recurge la secesiune. Atitudinea acestora i-a indignat și înfuriat pe liderii din Nord. Un editorial din Chicago Daily Timesavertiza că dacă Sudul părăsește Uniunea „într-o singură lovitură, comerțul nostru extern ar fi redus la mai puțin de jumătate din ceea ce este acum. Comerțul nostru de coastă ar trece în mâinile altora. Jumătate din transporturile noastre ar sta în așteptare la pontoane. Am pierde comerțul nostru cu Sudul, cu toate profiturile sale imense.” Astfel, războiul devenea singura alterantivă la ruina financiară.

Nordul se opunea sclaviei, iar această diferență culturală a modelat retorica războiului. Cultura populară din nord îi reprezenta pe Sudici ca fiind decandeți, necreștini, scoțând la iveală prejudecatile pe care „yankeii” le aveau față de concetățenii lor din Sud.

Temerile economice, dar și culturale, au împins țara în război. Însă nu sclavia era problema principală. Deși Partidul Republican era antisclavagist, el nu era și aboliționist. În discursul său din 1861, de la începutul mandatului de președinte, Lincoln declara că „Nu am intenția, directă sau indirectă, de a interveni în instituția sclaviei acolo unde ea există. Consider că nu am niciun drept legitim să fac asta. […] Dacă aș putea salva Uniunea fără să eliberez vreun sclav, aș face-o.”

Sursa: historia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here