Volumul „Basme pentru familia mea”, de Petre Crăciun, dedicat aniversării a 210 ani de la naşterea lui Hans Christian Andersen, va fi lansat în 2 aprilie, la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat, la lansare vor participa: acad. Gheorghe Vlăduţescu, acad. Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, scriitorul Victor Gh. Stan, preşedintele Filialei pentru Copii şi Tineret al USR, şi dr. Marian Nencescu, de la Institutul de Filosofie.
„Apărut la Editura Zorio, volumul conţine 11 basme româneşti, cu teme şi personaje noi, neîntâlnite în basmele tradiţionale: ţara unde norocul fiecăruia era scris pe tăbliţe de lut (ţara Scriitorilor de Noroc), balaurul cu dizabilităţi care fusese cândva sfetnic împărătesc (ţara Balaurului Beteag), omul care primeşte darul de a aduce ceaţa (Omul-Ceaţă, prietenul Măriei Sale), şarpele casei, păstrătorul unităţii familiei în jurul casei părinteşti (Odaia Fericirii), deocherea Soarelui de către Oamenii-Lupi, în înţelegere cu Vârcolacii (Soarele deocheat), reabilitarea Căţelului Pământului, care, după ce fusese pedepsit să stea mai mult pe sub pământ de către Dumnezeu (pentru că nu îl recunoscuse), ajunge în Împărăţia Zmeului cel Bătrân (Palatul din pădure)”, informează ICR.
Evenimentul este dedicat Zilei internaţionale a cărţilor pentru copii (care se organizează din anul 1967) şi aniversării a 210 ani de la naşterea lui Hans Christian Andersen, scriitorul danez născut la 2 aprilie 1805, la Odense, cel care a încântat generaţii de copii cu povestiri precum: „Hainele împăratului”, „Fetiţa cu chibrituri”, „Răţuşca cea urâtă” sau „Micuţa sirenă”.
Petre Crăciun este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala pentru Copii şi Tineret şi iniţiator al portalului Literatură Copii (www.literaturacopii.ro).
„Basme pentru familia mea” este al treilea volum de gen publicat de autor, după „Basme” (Editura Zorio 2013). Volumul a primit Premiul Cartea anului pe 2013 din partea Uniunii Scriitorilor din România – Filiala pentru Copii şi Tineret şi „Floarea Înţelepciunii şi Iarba Puterii”, 2002, poveşti (Marele premiul la Concursul de poveşti Ion Creangă, Iaşi 1997).
Autorul a mai publicat până acum volumele pentru copii: „Floarea Înţelepciunii şi Iarba Puterii”, 2002, poveşti; „Taina ghemului de aţă”, 2011, versuri; „Cândva mă chema Codiţă”, 2012, povestiri; „Cruciada pisicilor”, versuri, 2013; „Basme”, 2013; „Robert cel Cuminte”, roman pentru copii, părinţi şi bunici; 2014, „Primul zbor”, poezii pentru copii, 2014; „Fetiţa din Floare”, povestire pentru copii, 2014; „Cu Moş Crăciun în Ţara Copiilor Neîncrezători”, 2014.
Ana Grama