Banul – “un zeu suprem la care se închină toți”

0
185

banPornind de la ipoteza  lui Cilibi Moise, conform căreia “Acei care cred numai în bani nu sunt prea cinstiți”, se poate spune că drumul spre îmbogățire este dificil; acesta implică uneori sacrificii uriașe, ajungându-se la pierderea cinstei sau a moralității.

Multe voci relatează că preocuparea pentru bani este inevitabilă, dacă invocăm  faptul că aceștia asigură existența cotidiană a individului. Cu toate acestea, banul nu ar trebui privit ca pe un reper după care să ne ghidăm în viață, ca pe o valoare primordială, “un zeu suprem la care se închină toți”, după cum ne spune Balzac.

Din păcate, în zilele noastre, banul tinde să fie utilizat ca reper pentru ființa umană; acest lucru se întâmplă fiindcă omul și-a pierdut din valorile și normele spirituale și caută să substituie această sărăcie interioară cu ceva din exterior; acesta este momentul în care omul simte nevoia de bani, în vederea atingerii obiectivelor sale materiale.

Câți dintre noi sunt conștienți oare că în societatea actuală banii au ajuns să aibă o importanță atât de mare, încât ne guvernează existența? De ce ne raportăm oare mereu la bani în orice activitate pe care o întreprindem?

De ce relațiile interumane se bazează tot mai mult pe interese financiare, iar principiile și valorile etice nu mai sunt “la modă”?

Aspectele materiale nu oferă culoare oamenilor și nici nu aduc armonie în familii, motiv pentru care bogăția nu trebuie considerată un ideal demn de atins în viață.

Acei oameni în jurul cărora guvernează banul, de cele mai multe ori se transformă în sclavii săi, din păcate. Asta fiindcă, de cele mai multe ori se lasă învăluiți în mirajul averii, alunecând foarte ușor pe căi necinstite.

Unele voci ne spun că cei ce au bani foarte mulți, nu sunt nici fericiți, dar nici cinstiți, dacă o mare parte din lucrurile materiale au fost obținute prin șiretlicuri și înșelăciuni.

Setea de avere și bogăție îl schimbă pe om, luându-i mințile și introducându-l într-o lume desacralizată, lipsită de valori și cutume morale.

O să încheiem acest articol cu un citat al lui Petre Țuțea: “eu nu detest burghezia; eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos; Spunea un preot bătrân: circulă o zicală că banul e ochiul diavolului; eu nu-l concep ca ochiul diavolului, eu îl concep ca pe o scară dublă; dacă-l posezi, indiferent în ce cantități, și te miști în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul diavolului; iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie și prin toate imperfecțiile legate de orgoliu și de pofta de stăpân.”

Alexandra Gîrbea

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here