Balerina Alina Cojocaru, pe scena Operei Naționale

0
285

Balerina Alina CojocaruBalerina Alina Cojocaru revine pe scena Operei Naționale București, într-un spectacol ce reunește trei lucrări coregrafice care vor fi prezentate în premieră națională, sâmbătă, pe scena instituției de spectacole, informează un comunicat.

“Classical Symphony” în coregrafia lui Yuri Possokhov, “Petite Mort” în coregrafia lui Jiri Kylian și “Marguerite and Armand”, în viziunea lui Sir Frederick Ashton sunt unite în cadrul unui triptic de balet care investighează prin mijloace inovative de expresie corporală posibilitatea de a reda simbolic trăiri individuale și relații interumane general valabile.

“Pentru mine, acest spectacol a însemnat un imbold de a mă repune în formă, dar și prilejul de a dansa un rol pe care mi l-am dorit de foarte, foarte mult timp. Nu este un rol foarte solicitant, a fost creat pentru o balerina care la vremea aceea era destul de în vârstă pentru dans, pentru Margot Fonteyn. Nu este foarte dificil din punct de vedere tehnic, dar are nevoie de o interpretare deosebită. Spectacolul este construit pe dinamica relației dintre Marguerite și Armad, dintre aceștia și Tatăl, Duce și restul bărbaților de pe scenă. Ca femeie, înțelegi foarte bine drama pe care ea o trăiește și cred că este o piatră de încercare din punct de vedere interpretativ”, spune Alina Cojocaru despre participarea sa la spectacol.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here