14 Februarie. Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Axentie, cel din munte

0
190
Axentie Pe vremea împărăției lui Teodosie cel Tânăr (408 -450), a fost în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduială ostășească. El era vestit în palatele împărătești, cu numele Axentie, fiu al lui Adda persul.

Și era acesta, pe cât de înțelept și viteaz, în viața cea din afară, pe atât de credincios și de râvnitor în faptele credinței. Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul și pe alți bărbați temători de Dumnezeu și sihaștri, adesea se aduna noaptea cu ei la rugăciune. Și, râvnind vieții lor, s-a lepădat cu totul de slava lumească. Deci, s-a făcut ostaș al cerescului împărat Hristos, luând chipul monahicesc; el s-a făcut slujitor lui Dumnezeu, mai întâi în rânduiala diaconiei. Apoi a luat calea preoției, primind slujirea să izgonească pe diavoli din oameni. Și era mult slăvit, pentru aceasta, în împărăteasca cetate.

Deci, dorind o viață liniștită, a lăsat cetatea și s-a dus într-un munte, care se numea Oxia.

a locuit în muntele acela care, mai pe urmă, după numele său, s-a numit muntele lui Axentie.

Și iubea mult Sfântul muntele acela, pentru liniștea și singurătatea lui, și mulțumea lui Dumnezeu. El spunea: „Tu, Doamne, singur întru nădejde m-ai așezat.” Dar a fost descoperit de niște păstori. Si, dacă s-a făcut cunoscut, mulți au început a veni la dânsul pentru felurite nevoi și pentru tămăduirea trupului și a sufletului, că primise Sfântul darul să vindece orice boală cu rugăciunile sale; și, împreună cu darul tămăduirilor, avea Cuviosul și darul înainte – vederii.

Și i-au zidit lui oamenii cucernici o chilie pe vârful muntelui; și, închizându-se în chilie, cuviosul învăța și tămăduia poporul printr-o ferăstruică. Iar ucenicii lui împărțeau săracilor darurile aduse de către cei ce se tămăduiau. Și tămăduia Sfântul multe feluri de bolnavi: orbi, leproși, îndrăciți, paralizați. El era bărbat puternic în faptă și în cuvânt, înaintea lui Dumnezeu si a tot poporul. Drept aceea, a luat parte Sfântul și la Sinodul cel a toată lumea, al patrulea de la Calcedon (451), chemat fiind din porunca împăratului Marcian. Pe acesta îl cinstea foarte mult pe el, ca pe un stâlp al dreptei credințe, ce era.

Deci, șezând în chilia sa, mult folos aducea lumii, prin chipul vieții sale îmbunătățite și prin învățăturile cele grăitoare de Dumnezeu.

Se îndulceau toți care veneau la dânsul de pretutindeni, și prin rugăciunile și prin facerea de minuni; iar cu ochii cei înainte-văzători vedea cele de departe, ca pe cele de aproape, și privea și sufletele fără trup ale drepților. Așa a fost, cu deosebire, în noaptea când Cuviosul, stând la rugăciune în chilia sa, a văzut deodată călătorind spre cer sufletul Sfântului Simeon Stâlpnicul; și făcându-se cercetarea, lucrul s-a adeverit întocmai.

Și așa, cu evlavie și cu dreaptă credință a viețuit și mânăstiri multe și în felurite locuri întemeind. Pe mulți la mântuire povățuind, Cuviosul Axentie, nu mult timp după Cuviosul Simeon, pe vremea împărăției lui Leon cel Mare și la adânci bătrâneți ajungând, s-a mutat către Domnul.

Proloage, Vol. I

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here