Avuţia cea lăuntrică

0
105

avutia ta launtricaIndiferent că ne vede cineva sau că nu ne vede nimeni, – noi trebuie să lucrăm totul atât de cinstit, atât de bine şi atât de îngrijit, – cum însuşi împăratul s-ar uita la noi… Cum Însuşi Dumnezeu ne-ar privi, – cum ne şi priveşte într-adevăr! Tot ce vorbim trebuie să fie la fel. Tot ce gândim şi tot ce simţim, tot ce plănuim şi tot ce dorim… Pentru că totdeauna Ochii Lui ne văd – şi urechile Lui ne aud.

Adevărata mulţumire este aceea pe care ţi-o dă renunţarea la orice mulţumire din partea lumii. Adevărata fericire o are numai acela care poate să renunţe la a sa, pentru a altora, precum a făcut Mântuitorul care nu şi-a plăcut Lui Însuşi, nici n-a căutat foloasele Sale Însuşi.

Nu ceea ce ţi-ar putea da cineva, din exteriorul tău, te va face pe tine mulţumit, – ci ceea ce ai tu însuţi în inima ta. Şi nu bogăţia ce ţi-ar da-o altul este aceea care te poate face fericit – ci bogăţia ta lăuntrică.

Desigur în lumea asta orice om dacă are datorii – şi dacă şi le împlineşte în chip cinstit şi vrednic, – are şi drepturi în urma împlinirilor datoriilor sale. Dumnezeu Însuşi a înscris atât în poruncile Sale dinafara omului cât şi în cele dinăuntrul lui, acest drept sfânt.

Hristos a ales mai bine să nu aibă pe pământul acesta nimic, pentru ca astfel să le poată stăpâni pe toate. Să nu primească de la nimeni nimic, pentru a putea fi liber faţă de toţi.
Să nu aibă un loc anumit, ca să poată fi pretutindeni Şi să nu fie al nimănui, pentru ca să poată fi al tuturor. Dacă n-ar fi făcut aşa, n-ar fi putut fi aşa.

Fericit este acela care având dreptate, renunţã la dreptatea lui, – pentru a altora. Având drepturi, renunţã la drepturile lui, având merite, renunţã la meritele lui spre folosul altora. Un astfel de om le va primi pe toate acestea odatã strãlucite şi eterne din Mâna bogatã şi slãvitã a Marelui Sãu Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos, – de dragul căruia a fãcut aceasta. Dar cine este acela care poate face într-adevãr aşa? Nu ştiu cine este, dar ştiu cã numai acela este cu adevărat fericit.

Sã nu ne oprim sau sã nu ne abatem cumva de la drumul rânduit Lucrãrii Duhului Sfânt…Sã nu împuţinãm, să nu slăbim credinţa să nu dezbinăm cumva pe vreunul dintre sufletele – din vreuna dintre bisericile lui Hristos… Sã nu facem cumva vreun rãu de vreun fel sau în vreun fel, vreunuia care lucreazã pentru Dumnezeu…

Cine face un rău unui semen – este vinovat faţă de semenul său. Însă cine pune o piedicã Evangheliei Lui Hristos şi zãdãrniceşte planul mântuitor al Lui Dumnezeu pentru o lucrare, sau pentru o vreme, sau pentru o întindere, – acela se împotriveşte răufăcător în contra Dumnezeului Cel Veşnic. Şi va fi vinovat faţă de El.

Pe scara asta a faptelor bune, de la cea mai micã a unui pahar cu apã – şi pânã la cea mai mare, jertfa vieţii datã pentru de-aproapele, – se întinde felurita şi binecuvântata lucrare a celor ce ajută mersul înainte al Evangheliei lui Hristos cât mai frumos şi cât mai rodnic.
Aceasta este scara cu un capãt pe pãmânt, iar cu celãlalt în cer. Ferice de cel ce se suie pe ea.

Sursa: “Alergarea Stãruitoare” – Traian Dorz

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here