Autoritatea duhovnicească

0
165

rugaciunea-lui-iisus-metanieAbsolvent a două facultăți, Dreptul și Teologia, și cursant, o perioadă, la Facultatea de Filosofie din București, Părintele Adrian e un intelectual autentic.

„Speranța stă în tineri și în învățătură spune el azi. Ne trebuie teologi. De ce să ne temem de știința cărții? Lui Hristos I se zicea Învățătorule! iar când El i-a trimis pe Apostoli, le-a zis: Mergeți, învățând toate popoarele! Ca să înveți pe alții trebuie să fii tu însuți învățat. Să nu disprețuim cartea. Acum, mai mult ca oricând, ne trebuie autoritate teologică și duhovnicească”.

Iar Părintele are această autoritate  câștigată într-o viață de luptă, de jertfă,rugăciune și slujire lui Dumnezeu și aproapelui.

Cunoscut ca „duhovnic al Bucureștiului” în anii 80 și 90, la Mânăstirea Antim, alături de Părintele Sofian Boghiu, ca și Părintele Galeriu și alții, mult prea puțini, Părintele Adrian,a spovedit mii de oameni, mai ales tineri, ce veneau la el ca la o oază duhovnicească, pentru povețe, îndrumări și alinare în suferință, pentru rugăciune și întărire în credință.

Așa cum fac și azi cei ce vin la el, la Schitul Locurele, sau ca cei ce merg la Părintele Iustin Pârvu la Petru Vodă, la Părintele Teofil Pârâianu la Sâmbăta de Sus, ori la alți mari duhovnici. Căci e specifică Ortodoxiei această relație personală, de la părinte duhovnic la fiu duhovnicesc.

„Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins”, Omagiu la un secol de la nașterea sa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here