Autodisciplina prin exersarea repetitivă

0
221
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
autodisciplina”În calitate de fost preşedinte al programului nostru olimpic sportiv de psihologie, am cunoscut o campioană mondială rusoaică, o patinatoare, şi aceasta mi-a spus: „Ştii, Denis, cad rar deoarece exersez fiecare secvenţă în imaginaţia mea noaptea cu ochii închişi şi puteam sa-mi execut cu succes întregul program legată la ochi fără ezitare.”

De la fostele vedete olimpice de scrimă ca Billy Johnson, Debbie Armstrong şi fraţii Moir până la toţi minunaţii campioni europeni, cu toţii au învăţat că simularea mentală este un mod excelent de a exersa înşelăciunea şi a câştiga încredere.

În mintea ta, închide ochii, aşteaptă perfect echilibrat, corectează poziţia genunchiilor, simte accelerarea înviorătoare, vântul, viteza, libertatea de a o face tu însuţi. Pentru campioni este culmea succesului; pentru începători este un mod grozav de a-ţi învinge teama. La urma urmei, în imaginaţia ta, nu cazi niciodată. Toţi marii jucători de golf ca Jack Nichols sau Great Norman şi Pat Bradly sau Cathy Baker, de câte ori ratează o lovitură, o reiau imediat în imaginaţia lor. Şi mari jucători de tenis, ca Martina Navratilova şi Boris Becker, sunt maeştri ai simulării.

Ştii, acum câtva timp, când Jack Nichols a câştigat marele turneu de golf, la vârsta de 45 de ani, un jocheu veteran simula în timp ce îl urmărea pe Nichols şi pe fiul lui înaintând spre celebrarea victoriei într-o jachetă verde de camuflaj. În timp ce urmărea reportajul de la televizor, legenda de călărie Willie Shoemaker şi-a spus: „Dacă Jack Nichols poate câştiga turneul la vârsta lui, atunci eu pot să găsesc în mine puterea interioară şi să câştig încă odată derby-ul Kentucky, la vârsta de peste 50 de ani.” Simularea s-a adeverit încă odată, căci bătrânul Willie stătea în cercul câştigător în Louisville, în ziua derby-ului. Aşa că învingătorii simulează şi exersează victoria, în alte cuvinte ei îşi revendică succesele. Ei exersează ca şi când ar fi primii, chiar dacă provocarea lor este prima din omenire, pentru că aceasta devine un obicei pentru ei.

Astronauţii sunt modelul cel mai bun în viaţă al autodisciplinei învingătoare.

Am avut norocul să studiez şi să observ programul Apollo pentru astronauţi şi am observat echipajul jucându-se de-a mersul pe lună, căci nimeni nu o mai facuse înainte. Cine altcineva decât Jules Verne sau Isaac Asimov credea că este posibil? Astronauţii îşi petrec ani întregi angajaţi în simulări mentale. Ei exersează fiind aruncaţi în sus şi în jos într-o capsulă pentru a fi experimentaţi în spaţiu.

Apoi au mers în deşert şi au exersat cu un modul simulator lunar, ca şi când ar fi aterizat pe suprafaţa lunii, oră după oră, lună după lună, an după an, ei au memorat şi simulat exact paşii teoretici cu sute de secvenţe critice vitale pe care oamenii de ştiinţă de la NASA şi le-au imaginat şi calculat că-i vor duce în siguranţă pe lună şi înapoi. Apoi Neil Armstrong, după 300 de şedinţe de practică, a făcut primul pas şi a transmis reacţia lui înapoi la centrul de control al misiunii de la Houston: „Houston, vulturul a aterizat. Este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire.” Dar a mai adăugat la transmisia lui: „A fost frumos, exact ca antrenamentele noastre.”

Îmi amintesc că stăteam lângă o femeie într-un zbor recent spre Chicago care făcea un sunet ciudat cu ochii închişi.

Am întors capul spre ea şi am întrebat-o dacă doreşte să chem o stewardesă în ajutorul ei. Mi-a răspuns indignată: „Pardon?… Sunt cântăreaţă la oboi la orchestră şi exersez pentru spectacolul din seara aceasta.” Eu am crezut că e ciudat, dar ea a crezut că eu sunt ciudat pentru că am întrerupt-o. Şi a spus: „Acum, dacă mă scuzi, o să-mi continui reprezentaţia.”

Poate că cel mai relevant exemplu al autodisciplinei învingătoare pe care l­-am văzut vreodată ne-a fost expus prin experienţa învingătorilor întorşi din Vietnam. Prin bucuria şi reuniunile cu familiile de acum mulţi ani, ai reuşit să înţelegi autodisciplina în acţiune? Ai auzit sau ai citit despre obiceiurile prizonierilor pe parcursul acelor 3, sau 5 sau până la 7 ani de privare de libertate şi plictiseală?

Ce ai face dacă ai fi închis, fără alte perspective: ai dormi, ai citi, ai face flotări, ai fi deprimat mai tot timpul, ţi-ai plânge de milă, ţi-ar fi dor de cei de acasă sau, aşa cum au făcut majoritatea, ai transforma tabăra de prizonieri într-un adăpost de perfecţionare? Câţiva dintre învingătorii noştri şi-au confecţionat chitare din beţe de lemn şi corzi şi deşi crudele instrumente nu scoteau nici un sunet, aceia care ştiau să cânte exersau din memorie, ascultând în imaginaţia lor, se învăţau unii pe alţii tonuri şi poziţii ale degetelor şi cântece noi, şi unii, care nu mai ţinuseră niciodată înainte în mână o chitară, sunt acum cântăreţi de flamenco împliniţi.

7 ani este un timp destul de lung pentru exerciţiu.

Alţii exersează dactilografia pe maşini de bătut imaginare şi ajung la 40 de cuvinte de minut fără nici o greşeală prima dată când tastează în viaţa lor pe o maşinărie adevărată.

Fitness-ul fizic era interzis în taberele de prizonieri. Când nu aveau altceva de făcut, făceau genoflexiuni. Un învingător deţine acum recordul mondial: 4500 de genoflexiuni fără odihnă. Nu voi uita niciodată povestea colonelului de aviaţie, George Hall, care a jucat câte o rundă imaginară de golf în fiecare zi pe durata celor 5 ani şi jumătate de prizonierat în Vietnamul de Nord.

În celula lui de 8 pe 8, în pijamale negre şi în picioarele goale, colonelul Hall juca cele mai bune partide de golf. În alte cuvinte, el a jucat golf în mintea lui rejucând cele mai bune jocuri ale lui, ceea ce se numeşte întărirea succesului, şi prejucând orice joc pe care încă nu îl jucase, ceea ce se numeşte preîntărirea succesului viitor. Aceste exerciţii mentale i­au fost de folos când s-a întors la adevăratul joc de golf. După 7 ani fără golf şi 5 ani şi jumătate în captivitate solitară, slăbit de malnutriţie şi serios atrofiat şi subponderal, colonelul George Hall a fost înapoi în formă la doar câteva săptămâni după eliberarea sa din Vietnamul de Nord, după stabilirea păcii. El a jucat în campionatul de golf din New Orleans şi a dat o lovitură extraordinară.

Mass-media l-a intervievat pe colonelul Hall la sfârşitul rundei de golf şi i-au spus:

„Felicitări, domnule, cum vă explicaţi incredibila rundă de golf? Un caz de norocul reîncepătorului?” Colonelul Hall a zâmbit şi a replicat liniştit: „Noroc? Glumeşti?”. Colonelul Hall fusese martor la ceea ce orice austronaut, orice pilot, orice altlet olimpic, orice om de vânzări, orice gazdă care planifică o petrecere, orice muzician sau orice învingător a învăţat: că dacă o faci bine în practică o poţi face bine şi în viaţă; în imaginaţia ta poţi învăţa să nu greşeşti niciodată. Mulţi dintre învingătorii noştri s-au învăţat unii pe alţii o limbă străină. Cel puţin 50 din cei care s-au întors au învăţat să vorbească cel puţin 3 limbi în mod fluent.

Nu existau biblii la Hanoi Hilton, aşa că învingătorii noştri s-au folosit de memoria lor şi au reconstruit sute dintre cele mai semnificative pasaje pentru slujbele de duminica. Ostaticii şi-au împărtăşit de asemenea abilităţile. Ei au discutat şi reluat experienţele din copilărie de interes comun.

Ei au creat jurnale mentale complete în timp ce se aflau în detenţie izolată şi au inventat sute de idei de făcut bani şi poate, cel mai important, au câştigat perspectivă prin amintirea şi împărtăşirea idealurilor despre această ţară care a fost fundaţia măreţiei sale. Ei au învăţat că simularea este cea mai puternică unealtă din univers şi că universul este al învingătorilor. Aşa că e nevoie să te disciplinezi ca să poţi fi învingător. Trebuie să exersezi în interiorul tău atunci când practici la exterior, şi chiar înainte de a te duce la culcare seara, şi imediat după ce te trezeşti dimineaţa, şi sub duş, şi în maşină şi oricând ai timp liber pentru că atingerea autodisciplinei înseamnă să practici în interior în timp ce execuţi la exterior.

Iată punctele cheie pe care trebuie să ţi le aminteşti despre autodisciplina pozitivă.

Trebuie să ne amintim că în fiecare zi ar trebui să ne luăm exemplul de la astronauţi, atleţi şi piloţi care sunt maeştri ai artei simulării vizuale şi senzoriale. Piloţii de linii aeriene sunt un exemplu fantastic deoarece ei simulează în cel mai sofisticat echipament electronic şi un pilot de avion nu-şi poate permite nici o greşeală deoarece e vorba de vieţile noastre.”

”Psihologia învingătorului”, Denis Waitley

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here